Avem un câștigător. Iar concursul continuă…

De fapt este o câștigătoare. Care se numește Mihaela Ivan :) Și pe care o felicit pentru premiu, adăugând (precum TVA :D) și mulțumirile mele pentru munca pe care a depus-o. Căci s-a muncit pentru premiul aceasta :) Mulțumiri și felicitări le adresez tuturor participanților, pentru că au înțeles spiritul acestei campanii, adică no pain, no gain :))

Iar în ceea ce privește promisiunea de a invita 4 dintre participanți să vină la o tură de shopping în Carrefour Vitantis cu subsemnatul, unde vor primi premii surpriză, cei 4 sunt… 5 :)) Adică Luminița Diaconu, Ioana Ghita, Irina, Andu și Răchieru Octavian. Căci era păcat să nu plusez cu un loc gașca veselă :D Ne auzim pe mail pentru a stabili detalii despre când vom merge în ”expeditie” :D

Concursul pentru voucherul de 780 de RON continuă. Dau mai jos cu copy/paste ce am scris în postarea inițială, căci, firește, regulile rămân neschimbate :)

În fiecare săptămână, în ziua de joi, voi anunța câștigătorul voucherului de 780 RON aici pe blog, plus o rezervă, în caz că fericitul câștigător renunță sau, și mai bine, a câștigat premiul pe unul din celelalte două bloguri participante și vrea să își ridice premiul de acolo :))

Mecanism campanie:
– trebuie să găsești produsele aflate la reducere în Carrefour Vitantis (cele cu bulina roșie pe care scrie ”Garantat, la Carrefour Vitantis găsești cele mai mici prețuri din cartier”; semn ajutător ”Profită acum” – vezi și foto mai jos cum sunt semnalizate produsele la reducere din campanie)
– să mergi în alte magazine (cu excepția Carrefour, firește :D), să găsești prețuri mai mari decât cele din campanie, să faci o comparație între produsele Carrefour Vitantis și cele pe care le-ai găsit în alte magazine, să faci un calcul cât economisești dacă le achiziționezi din Carrefour Vitantis și apoi să intri pe chinezu.eu și să postezi un comentariu cu cât ai economisit (și cu alte gânduri sau păreri, treaba ta, că tu ești șeful :D)
– ATENȚIE: să nu dai numele magazinelor unde ai găsit prețuri mai mari. Nu e fair și nu vrem să transformăm campanie într-un fel de ”pâră” :)) Poți să zici ”la mine în cartier” sau, hai, treacă de la mine, să zici eventual, cu aproximație, locul unde respectivele magazine se află, dar atât. Mulțumesc pentru înțelegere :)
– și ca să te am în baza mea de date pentru această campanie, te rog să îmi trimiți pe cristi.china pe gmail.com prețurile comparative, iar aici poți să specifici magazinul ”concurent”, că doar noi știm și rămâne între noi :D
– Nota bene: în fiecare joi, produsele aflate la promoție se schimbă, așa că trebuie să întocmești lista cu prețurile comparative până miercuri seara și să le postezi în comentariu pe blog, plus trimis lista mai detaliată pe mailul de mai sus.
– în ceea ce privește criteriile de departajare între participanți, cel mai important este să îmi trimiteți lista completă cu produsele aflate la reducere în Carrefour Vitantis versus cele din alte magazine (foarte important, să comentați și pe chinezu.eu), iar în caz de egalitate decisiv va fi șarmul cu care veți povesti cât ați economisit în toată afacerea asta :))

Condiții de participare în campanie:
– să ai 18 ani împliniți, cetățenie română și rezident în București sau Sectorul Agricol Ilfov.
– să te înscrii în campanie pe chinezu.eu, concediaza-ti-seful.ro sau piticu.ro (te poți înscrie pe toate cele 3 bloguri, dar poți câștiga doar o singură dată, firește :D)

Foto: exemplu cum sunt semnalizate în Carrefour Vitantis produsele aflate în campanie și pentru care trebuie voi să găsiți prețuri comparative în alte magazine.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

5 thoughts on “Avem un câștigător. Iar concursul continuă…”

  1. Pingback: Gata, vă ”angajez” cu 780 RON pe săptămână :D | Chinezu

  2. Pingback: Primul castigator al concursului Carrefour Vitantis - Concediaza-ti seful!

  3. Mulțumesc mult ( Chinezu & Carrefour Vitantis) atât pentru premiu cât și pentru oportunitate!
    A fost o experiență foarte utilă!!! Pe lângă faptul că am învățat prețurile, să fiu atentă de unde îmi fac cumpărăturile, am realizat modalitatea de jonglare a prețurilor șiiii am hotărât hypermarketul pe care îl vizitez în fiecare weekend!
    Succes în continuare, tuturor participanților!
    Având în vedere că, ,,salarul” este câștigat pe câmpul 2.0 aș vrea să îl investesc în campania pentru Bloger European. Detalii pe mail.
    O zi frumoasă! :)

  4. Eu vreau sa mi se explice CUM produsele gasite de Mihaela au putut participa la concurs. Nu era vorba doar de cele cu bulinuta? 100% twix nu putea avea bulinuta, deoarece in ambele dati cand am fost in vitantis (prima data pt concurs si a doua oara pentru a poza orezul pe care l-am gasit mai ieftin in alt hypermarket – prilej cu care am fotografiat 90% dintre produsele cu bulinuta, pentru a demonstra ca le-am gasit) mi-am cumparat si sigur as fi observat bulinuta. As vrea sa aflu criteriul de departajare, caci numarul produselor cu bulinuta identificate si totalul economiei nu au contat. Mersi!

  5. Pingback: Raportat la cât câștigați pe lună, cât înseamnă 780 lei? | Chinezu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

Top articole din această secțiune

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.