Vă rog să îmi spuneți și voi cât de important e micul dejun

Despre biscuiții BelVita tot ce știam era că îmi cereau piticii mei să le tot cumpăr :)) Și, spre rușinea dezinteresului meu total, nu am gustat nici măcar o dată din ei… Că, deh, io nu le am pe astea cu chestiile dulci după care se dau alții în vânt :D Când am primit propunerea de a mă implica într-o campanie pentru promovarea acestor biscuiți, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi întreb copiii: mici chinezi, sunt buni BelVita ăștia, mă bag să gust și eu câțiva? Răspunsul lor a fost un ”daaaaaaaa” entuziast așa că și eu, la rândul meu, am zis ”da, mă bag” :) Bașca faptul că doamna sufletului meu, când a auzit despre ce este vorba, a zâmbit șăgalnic, așa cum face ea de mă topește mereu… Știa ea ce știa :)

M-am angajat (și io când zic, zic :D) ca timp de o săptămână să îmi încep ziua cu biscuiți BelVita. Plus o cană cu lapte. Ceea ce este destul de complicat pentru mine, dat fiind că cu greu reușesc să bag ceva în gură dimineața, așa m-am obișnuit, din păcate…, de ani de zile. Dar cum munca e muncă, am zis treci la treabă, chineze :D

Prima concluzie. Și prima supriză. Păi nu prea sunt biscuiți BelVita ăștia :)) Adică, mă rog, nu biscuiți de genul celor cu care m-am obișnuit până acum. Pe care îi consideram ceva așa adiacent pe lângă ce mai consumam. Bel Vita sunt o masă în sine. Adică mai ales pentru mine, cel care, cum vă spuneam, sar de ani de zile peste micul dejun (despre cât este de importantă prima masă a zilei aflați aici, by the way) cu o grație care ar trebui să mă pună pe gânduri… Specialiștii spun că BelVita eliberează ceva carbohidrați care îți dau energie și faze de astea. Nu că nu îi cred :)), dar ce vă pot spune eu din experiența personală de 7 zile în care am consumat în fiecare dimineață acești biscuiți este că, serios, altfel îți începi ziua. Or fi carbohidrații ăștia de vină, nu știu, că nu mă pricep, eu vă spun doar ce mi s-a întâmplat. De altfel pe siteul oficial puteți întreba un nutriționist despre chestiunea în cauză.

A doua concluzie. BelVita sunt foarte gustoși :)) Mie, care nu prea sunt prieten cu dulciurile, îmi place că sunt o combinație de dulce (căci trebe și așa ceva, doar sunt biscuți, nu? :D) cu tot felul de cereale și arome, care îi scot, cum spunea, de zona de biscuiți-biscuiți și îi duc clar spre zona de aliment mai consistent. Faza faină este că poți alege din cele 4 sortimente de biscuiți, ceea ce e bine, căci, indiferent cât de mare fan aș fi de ceva, să tot consumi același lucru zi de zi nu e ceea ce îmi doresc de la viața :)) Dar așa, poți să combini cele 4 sortimente cum te coafează pe tine mai bine :D Pe site aflați și mai multe variante de mic dejun.

A treia concluzie. Cum toată familia s-a bucurat de ridicatul meu din sprâncene a mirare când am gustat primul biscuite BelVita, deja e clar pentru noi toți că pe lista de cumpărături de acum înainte de vor cele 4 sortimente, căci, așa cum stă bine unei familii ”cosmopolite” :D, fiecare avem preferințele noastre :))

A patra concluzie. Siteul BelVita. Unul foarte bine făcut, care nu se rezumă doar la a prezenta produsele în sine, ci vine și cu sfaturi, rețete și alte chestiuni utile. Pe scurt, o plăcere să navighezi prin el. Mușcând de zor dintr-un Bel Vita, desigur :D

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

16 thoughts on “Vă rog să îmi spuneți și voi cât de important e micul dejun”

  1. Eu am luat din întâmplare dintr-o benzinărie biscuiţi BelVita. De atunci, cred că am avut în fiecare zi câte un pachet în casă. Sunt foarte buni, mai ales în combinaţie cu laptele :D

  2. Micul dejun este cel mai important. Eu daca nu mananc dimineata … intr-o ora maxim sunt terminat, ma simt ametit si nu mai pot face nimic.
    Imi plac la nebunie biscutii BelVita Start si ii infulec ori de cate ori am ocazia. Cei cu ciocolata imi plac cel mai mult!

  3. Bai, eu i-am descoperit la concert la Aerosmith cand am primit un pachet „bonus” de la neshte fete misto la intrare (drept e ca i-am luat ca imi placeau gagicile :D). A doua zi i-am gasit prin masina si mi-era foame, zic sa incerc. Surprise! Chiar buni :) Acum se iau la cutie de 6, da’ prefer cei cu cereale si fructe :D

  4. Micul dejun este important, este „masa pe care o manaci singur” (oricat ai fi de altruist, trebuie ! daca iti da ghes altruismul, imparte pranzul). Eu am un amestec „home made”, de amator, cu cantitati „din ochi” – fulgi, iaurt, miere, o fructa proaspata. Uneori mai apar si niste alune sau nuci sau stafide. Daca ma asteapta o munca „zi de vara pana-n seara” (ca luptele lui Fat Frumos) mai bag si cate un ou, doua, poate niste paine prajita cu ceva unt si o felie de cascaval (hai, mai usor cu grasimile).
    Biscuitii „BelVita Start” sunt destul de buni dar ii folosesc doar in cazuri extreme – n-am suficient timp pentru „fitze” si tabieturi si atunci imi indes cateva pachetele, unul in gura, unul – doua prin buzunare, altul in geanta. „Cereale si Fructe”.
    Dar oricat de dulci mi s-ar parea cand ii mananc nu pot sa uit gustul usor amar-piperat pe care il cam am cand ii cumpar … :)

  5. Micul dejuna e masa cea mai importanta. BelVita sunt gustosi, si poate ceva mai sanatosi in comparatie cu restul produselor de genul asta. DAR sa nu ne imbatam cu apa rece… ORICAND sunt mai bune, mai gustoase si mai sanatoase fructele proaspete, fresh-ul de portocale (pentru energie in loc de cafea), CEREALELE integrale cu lapte, decat acesti biscuiti BelVita.
    Imi place campania lor, am citit si la Arhi, insa vorba bancului: Radem glumim, dar nu parasim incinta! In cazul lor, incinta este totusi cea din zona „plastic food”.Nu ca sunt din plastic, ci ca sunt ambalati in plastic si au termen de garantie extins.
    INGREDIENTE: (ca sa judece fiecare):
    cereale 66.4% [faina de grau 47.1%, cereale integrale 19.3%, din care (fulgi de ovaz 44,1%, faina integrala de orz 23.9%, faina integrala de grau 32%)],
    zahar,
    grasime vegetala,
    faina de secara 4.6%,
    agenti de afanare (carbonat acid de amoniu, carbonat acid de sodiu, difosfat de sodiu),
    emulsificatori (E472e, lecitina din soia),
    lapte praf integral 0,9%,
    lapte praf degresat 0,9%,
    zer praf,
    aroma (???),
    sare,
    vitamine si minerale [Vitamina E, Vitamina B1 (tiamina), Vitamina B3 (niacina), Vitamina B6, Vitamina B9 (acid folic), fier, magneziu].

  6. Nu ii recomand celor care vor sa manance sanatos sau sa slabeasca. Orice antrenor sau nutritionist corect ti-ar spune asta. Faina, zahar, arome, cereale etc e suficient sa zic si s-a zis cu ei. Am mancat mult timp pana m-a prins nutritionistul si mi-a zis ce prostie mare fac.

    1. @Sabina
      eu sunt in curs de slabire si ii mananc fara probleme, ba chiar cu placere
      iar cu slabitul merge bine merci inainte
      desigur daca esti fan suc de varza, belvita sunt o extravaganta strigatoare la cer :D

  7. Asa mananc si eu dimineata: un pachetel cu biscuiti si un pahar cu lapte.
    De obicei nu mananc dimineata asa ca, decat nimic, mai bine biscuiti (chiar daca ingrasa). :))

  8. Pingback: Campaniile saptamanii 22-28 august din blogosfera romaneasca | refresh.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.