V-am mai spus că zilele petrecute în Mediaș au fost niște provocări, care m-au cam pus pe gânduri. Și oricât de ciudat ar părea că vreau să discut la modul serios și despre un superb meci de fotbal care a avut loc în zilele acelea, ei bine, o să încerc să nu o fac :D

Nope, nu vorbesc despre Gazul cu Mainz :D Ci despre epocala întâlnire de pe terenurile L&G Motel și Restaurant dintre noi, adică oaspeții de la DreamTeamRO și ei, adică gazdele de la ATE Dianthus. Care bătălie s-a terminat după loviturile de departajare, iar câștigătorii au fost… dar ce mai contează câștigătorii, dacă jocul a fost așa de frumos? :)) Of course, acesta este un mod de a spune că DreamTeamRO a înfrânt :D

Am început meciul cu gândul că o să jucăm și noi vreo 10 minute, hai, trăgând de noi, maximum 15 sau, după caz, până când o să fie 3-0 pentru ceilalți. Dar minutele treceau și, spre stupefacția noastră absolută, reușeam să rezistăm bine și în teren și pe tabela de marcaj. Moment în care cred că am adunat toate resursele noastre interne, powered by ambiție, ca să stăm pe teren tot meciul. Din păcate genunchiul meu pușcat a fost primul care a trădat echipa și după cam juma de oră a făcut poc (din nou…) și a trebuit să ies pe margine. Dar băieții mei s-au comportat admirabil.

Make a fost căpitanul nostru de echipă adevărat. Care a dat și din gură, e drept :D, dar care a fost cel mai bun din toate punctele de vedere. Vlad Dulea a fost solistul care a jucat așa cum o face pe scenă, cu suflet și pentru public mereu :D Ștefan Murgeanu a fost surpriza echipei, pentru că a fost prima oară când l-am văzut în teren și ne-a impresionat prin dăruire. Nicu Simion a fost precum mușchetarul care după 20 de ani ia din nou spada în mână :)), dar și-a făcut treaba cum se cuvine :D Claudiu Ciobanu a uimit, din nou, prin ambiția teribilă de a juca, deși a intrat accidentat în teren chiar din secunda 1. Laci Markos a asigurat, în multe momente, acele momente de neprevăzut cu care ne-am surprins adversarii :)) Iuliu Răzvan Moldovan a fost portarul excelent de care am avut nevoie pentru a nu ne scufunda din primele minute :D Iar Feri Teglaș, când a venit să ne dea o mână de ajutor, a fost acea excepțională gură de oxigen care te readuce la viață :D

Un foarte simpatic montaj realizat de inepuizabilul Mircea Hodârnău, căruia îi mulțumesc și pe această cale :)

Și pentru că merită din toată inima măcar minimul gest al prezentării echipelor care s-au confruntat la modul cel mai simpatic pe teren, iată cele două garnituri (ah, ce mișto că pot folosi termenul ăsta :D) care s-au bătut pe teren (și pe umeri :D), cu mențiunea că pe cel pe care îl vedeți în dreptul ambelor formații l-am împrumutat noi un pic :D

DreamTeamRO: Marius Matache, Vlad Dulea, Ștefan Murgeanu, Nicu Simion, Claudiu Ciobanu, Cristian China-Birta, Laci Markos, Iuliu Răzvan Moldovan, Feri Teglaș.

ATE Dianthus – Feri Teglas, Aurel Maca, Dezsi Mihai, Virgil Suciu, Andreas Veza, Paul Losonti, Florin Ciurar, Mircea Hodârnău.

Comentator oficial al meciului: Adrian Mladin

De ce vorbesc despre depășirea limitelor în acest context? Pentru că așa și este, toți cei din DreamTeamRo ne-am depășit teribil limitele în acea seară. Și pe măsură ce ne dădeam seama că le depășim, împingeam limitele pe care tot noi ni le stabilisem înainte tot mai departe. La urma urmei exact asta este șmecheria cu limitele personale: nu contează atât de multe ele în sine, ci motivele pe care le ai pentru a ți le seta. A-ți propune o limită nerealizabilă te poate face să alergi după ceva ce tu din start știi că nu vei putea atinge. În acest caz nu prea cred că vorbim de o limită, ci, dimpotrivă, de o limitare. Căci, alegând varianta asta, tu te limitezi la a nu mai avea limită, ceea ce, cred eu, este cea mai proastă variantă dintree toate… Dar poți să greșești setându-ți limita prea jos, pe care să fii sigur că poți să o atingi, să fie ceva safe, să nu existe surprize. Vorbim în acest caz despre, de fapt, nesetarea cu adevărat a niciunei limite, căci lipsa oricărui risc atunci când îți stabilești un target înseamnă că acela nu e target, ci doar o bornă care îți arată cât din drum ai parcurs și atât.

Limita este, în cele din urmă, despre cum te vezi tu pe tine și câtă încredere ai tu în tine. Iar hârjoneala pe care o facem toată viața cu limitele noastre este unul din cele mai importante lucruri pe care le trăim în viață :)