Cam așa ar trebui să se discute despre Roșia Montana

Când am scris ultima dată despre Roșia Montana, cred că a fost postarea la care a trebuit să șterg și să mark as spam cel mai vârtos, ca să zic așa, din ultimul an de pe acest blog propriu și personal. Pentru că ploaia de zoaie pseudo-ecologiste care s-au revărsat atunci asupra mea m-a copleșit. Și asta s-a întâmplat pentru că am îndrăznit să îmi activez dreptul de a nu alege o tabără și de a îmi exprima nu neutralitatea, căci nu cred în așa ceva, ci doar neputința de a înțelege cu adevărat ce se întâmplă la Roșia Montana și de a lua o decizie în consecință.

Îmi displac profund cei pe care eu i-am numit și îi numesc teroriști ecologici. Pentru care a avea o părere contrară cu a lor înseamnă că ești un dobitoc sinistru. Sau, mai rău, a nu avea o părere (după sistemul lor dualist ontologic pur sânge care vedea lumea în alb – ei – și negru – ceilalți) înseamnă că dai dovadă de o lașitate profundă. Sunt acei oameni pentru care dialogul înseamnă ca toată contribuția ta la conversație este să spui ”da, aveți dreptate”. Nu o să rezonez niciodată cu astfel de oameni. Niciodată.

Ieri am fost la o dezbatere despre Roșia Montana, organizată de Asociația Alburnus Maior și Mai Mult Verde. Eram pregătit nu să fiu un avocat al RMGC, cum am fost acuzat de unii după ce m-am dus la întâlnirea cu bloggerii organizată de compania cu pricina (bine, cu variantele jeg uman, mizerie de om, cu UE si supt de una alta, adică niște ntelectuali verzi, desigur), ci să reacționez cu nerv, așa cum știu eu, la (ceea ce credeam eu că vor fi) excesele ecologiste pe care mă așteptam să le văd acolo. Cu bucurie vă raportez că m-am înșelat profund.

Pentru că toți cei de acolo erau niște oameni ai dialogului. Care doreau doar să prezinte their side of the story. Și atât. Nu să te convingă că ești tâmpit dacă nu ești de partea lor, nu să îți spună că ești vândut dacă nu zici că RMGC este diavolul, nu să îți pună eticheta de laș dacă nu ai ales una din părțile care se luptă în acest război care (nu sunt vorbe mari…) îndurerează acea parte din România care mai are suflet care să doară. A fost o discuție relaxată, în care am avut unele obiecții legate de anumite exagerări în exprimare (părerea mea, cel puțin), dar în rest zău dacă aș putea să le reproșez ceva organizatorilor. Ba chiar ar trebui să îi felicit pentru că au ales această cale a dialogului, a respectului față de cel care are ori altă opinie, ori care nu are încă opinia formată.

Din păcate (și aici nu știu dacă organizatorii nu au invitat mai mulți bloggeri sau dacă bloggerii au ales să nu participe), am fost doar câțiva. Mult mai puțini decât cei care am fost la întâlnirea organizată de RMGC. Nu știu de ce. Și nici măcar nu știu dacă asta este important sau nu…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

42 thoughts on “Cam așa ar trebui să se discute despre Roșia Montana”

  1. @Marius Matache
    io ma pricep la vorbit, recunosc, nu la facut :)
    mai ales ca pe faza asta cu mediul numai cine nu stiu zice ca e usor :))
    asa ca nu am cum sa nu apreciez cand vad ca exista oameni ai dialogului
    care, trust me, sunt tare greu de gasit
    mai ales in zona asta ecologista, unde (se crede) cu cat urli mai tare, cu atat esti mai inteligent

  2. Oriunde a aparut omul, au aparut dupa el gunoaiele, bolile, poluarea.
    Zona de acolo e moarta. Statul roman nu a facut nimic pentru minerit de ani de zile.
    Daca acum se poate sa vina ceva pe + pentru oamenii aia, pentru copiii lor, nu vad de ce nu.

  3. Cristi, ma bucur ca ai acceptat invitatia si ca ti-a si placut. ;-) Daca mai facem astfel de intalniri, pe acest subiect sau pe altul de mediu, te asteptam din nou.

    Ca un raspuns la ultima parte a postului tau, am invitat mai multi bloggeri, unii au spus ca nu pot veni, altii au confirmat ca vin si nu au venit, iar ceilalti nu au raspuns deloc. Dar daca se afla ca a fost bine, ca nu am fost teroristi ecologici, poate vin data viitoare. :-)

  4. „Pentru care a avea o părere contrară cu a lor înseamnă că ești un dobitoc sinistru. Sau, mai rău, a nu avea o părere (după sistemul lor dualist ontologic pur sânge care vedea lumea în alb – ei – și negru – ceilalți) înseamnă că dai dovadă de o lașitate profundă.”

    Foarte bine scris. Dar poate punem în aplicare asta în toate contextele. Indiferent despre cine, ce unde şi când e vorba :)

  5. @Mircea Mester
    tipule, cand ne-am contrat, eu nu te-am injurat, nu te-am balacarit, asta e diferenta
    si crede-ma ca nu esti ceva petala de trandafir care sa nu fie atinsa cu o contra
    cum nu sunt nici eu, fireste

  6. :)) Nu mă gândeam eu că suntem lebede, nu despre asta e vorba.

    E vorba de faptul că, atunci când altul are o altă opinie (după o perioadă n care opiniile au coincis, de altfel) şi are şi argumente (să fie, că nu ne doare) e bine să avem în vedere opinia lui, nu să-l contrăm pentru că aşa e trendul.

    Mă rog, e o chestiune mai degrabă de reacţie decât de contrareacţie.

  7. Si eu iti multumesc de prezenta. Intradevar, de multe ori ong-istii sunt emotionali si subiectivi si reactioneaza un pic disproportionat. Insa, diferenta de talie(ca sa nu zic bani) intre ong-uri si companii este asa de mare incat nu iti raman prea multe mijloace de „lupta”. Tinzi sa devii subiectiv cand vezi ca argumentele nu mai conving pe nimeni. Plus ca discutiile pe argumente, pana la urma, pot sa fie foarte seci si fara concluzii. De exemplu, poti foarte bine sa sustii compania cu argumente de genul saraciei, argumente economice, etc. Astea sunt argumente care de cele mai multe ori sunt, ba fabricate, ba partial adevarate sa pur si simplu argumente reale, fara sa fie nevoie sa fie si legitime.
    Spuneai ca legea este cea care te va face sa inclini intr-o parte sau alta. Ong-urile au castigat majoritatea proceselor pe care le-au intentat. Multe dintre ele au fost hotarari irevocabile si definitive, pe care compania, prin intermediul unor alti actori, le contesta. Vine Mr Suceveanu,(presedinte al Comisiei Nationale de Arheologie) si zice, la un post de radio, in direct: „nu dau doi bani pe aceasta hotarare definitiva si irevocabila. Justitia romana mai are multe lucruri sa repare pana cand sa ajunga sa ia hotarari definitive si irevocabile care sa si stea in picioare”. Ce sa mai zici atunci cand se sfideaza in halul asta justitia? Daca nici justitia nu are ultimul cuvand(ea fiind ultima solutie de a rezolva un conflict) atunci ce mai e de facut?

  8. @ionut justitia e primul lucru care ar merita schimbat… si nu e vorba aici doar de Rosia si RMGC, e vorba de tarisoara asta a noastra, care din pacate e putreda, si primul loc unde ar trebui umblat ar fi justitia. Daca justitia ar fi OK, daca legile s-ar respecta, daca nu s-ar umbla cu fofarlica, daca s-ar face ceea ce e legal, si s-ar sanctiona ce este ilegal, daca nu ar exista bugete de protocol IMENSE, atunci poate putem sa mergem mai departe, si sa reparam.

  9. Draga Titus,

    Eu vorbesc mai mult de procese care se intampla in ultimii zece ani, pe care probabil nu le cunosti.
    Oricat m-as preface ca vorbesc cu un blogar care are o opinie dezinteresata, bannerul de pe blogul tau nu ma lasa, ca sa nu mai zic de cotatia aurului.
    http://www.tituscapilnean.ro/
    Mai citeste si altceva in afara de ziuarul unirea.

  10. @ionut nu există opinii dezinteresate. Fiecare urmărește ceva – să fie pro, contra sau neutru. A, și vezi linkul de mai sus. Și nu e singurul care a scris.

  11. Nu stiu ce sa zic. Pe mine nu ma plateste nimeni pentru opiniile mele.
    Cel mult ma plateste cineva pentru munca pe care o depun.
    A emite opinii pe un blog, sau commenturi pe altul, nu cred ca se poate considera munca.
    Cel putin, sunt sigur ca nu exista in nomenclatorul de meserii acest post (blogar sau postac).
    Cred ca blogul este un spatiu virtual unde emiti opinii, intradevar.
    Nu zic ca e rau sa iti pui bannere, cu sponsori, sa faci un ban cinstit.
    Zic insa ca, daca te apuci sa faci lobby, sa scrii, sa argumentezi in favoarea unui sponsor si foarte important, sa nu recunosti ca este un advertorial platit, sau sa nu recunosti ca ai o intelegere (de multe ori tacita) cu sponsorul de a emite opinii in favoarea lui, sau cum se intampla in presa acum sa taci, atunci zic ca e rau.
    Poate sunt eu mai naiv si nu inteleg rolul unui blog.
    Si poate de aia nu sunt blogar.

  12. @Titus
    E simpatic felul in care vorbesti de opinii dez-interesate, de parca situatia unui om care primeste bani de la RMGC (in speta, tu) este similara cu a unuia care nu primeste nici dintr-o parte, nici din cealalta.
    Sa judece fiecare daca este aceeasi situatie.

    Voi socoti ca o neatentie faptul ca dai link catre ziarele ce preiau comunicatele Gold Corporation si le redifuzeaza ca la xerox. Nu voi socoti ca vrei sa manipulezi citand din aceste ziare presupus independente, ce primesc bani de la compania la care esti angajat.

    Insa o precizare se impune: sentintele judecatoresti definitive si irevocabile sunt… definitive (nu se mai pot judeca) si irevocabile (nu se mai pot schimba). Asta e valabil indiferent cata publicitate de milioane de euro faceti versiunii voastre.

  13. Toate aceste dezbateri pornesc de la o premiză greşită: nu este vorba atât de o problemă de mediu la Roşia Montană, cât una de înstrăinarea avuţiei naţionale. În condiţiile în care preţul mondial al aurului creşte continuu şi devine cel mai preţios „asset”, noi vrem să înstrăinăm aur şi argint în valoare de peste 200 de miliarde de euro şi să primim în schimb doar 4 miliarde, în rate de câteva sute de milioane pe an, timp de 15 ani. Asta în condiţiile în care anual România contribuie la Fondurile Europene cu 1 miliard de euro şi la NATO cam tot atât, iar de absorbit, nu absorbim mai nimic de la UE.

  14. Din ce scrii tu acolo nu reiese cine a făcut explorarea geologică şi cum s-a ajuns la cantităţile şi sumele respective. Aşa că ce să fac, să te cred pe tine pe cuvânt de pionier? :)

    Şi ia uite ce zice nenea ăsta aici, http://www.youtube.com/watch?v=MfMj6KzD0As că Gabriel Resources a concesionat nu numai Roşia Montană ci vreo 500 şi ceva de kilometri pătraţi de exploatare, unde pe lângă aur şi argint se mai găseşte şi uraniu. Să-i cred pe canadieni care au venit să facă bani, sau pe omul ăsta care e român de-al nostru şi localnic la Roşia Montană?

  15. @Dan Tanasescu
    Hai sa traducem din goldeza in romana afirmatiile lui Catalin Hosu de la RMGC: zacamintele de la Rosia Montana valoreaza 7,5 miliarde de euro. Romania va castiga – conform reclamelor RMGC – 4 miliarde direct si 19 miliarde indirect. Depinde depinde de tine daca crezi asemenea minciuni.

  16. @Micutul
    Gura pacatosului adevar graieste.
    In lipsa de raspuns, domnul Titus de la Gold Corporation revine cu informatii din propria companie. Cand vorbeste de lasii care o ard in anonim, probabil se refera la postacii goldisti care zi de zi – de ani intregi – posteaza aceleasi mesaje de-a valma, cateodata uitand sa isi schimbe IPul.

    Mai multe informatii aici
    http://think.hotnews.ro/protest-anti-exploatare-la-rosia-montana-ministerul-mediului-a-fost-declarat-proprietate-rmgc.html#comment-18448
    si aici
    http://bucurenci.ro/2010/06/rmgc-angajeaza-cetateni-ingrijorati/
    si lista poate continua.

  17. @MIcutul: Să presupunem că eşti o companie internaţională care exploatează aurul şi vrei să faci o exploatare într-o ţară bananieră. Şi tot tu eşti ăla care faci studiul pentru evaluarea rezervelor de aur ale ţării respective. Le-ai spune băştinaşilor cât aur au ei în subsolul patriei şi cât valorează afacerea, sau ai încerca să le vinzi nişte mărgele frumos colorate?

    Uite cât estimau românaşii noştri în 1995 că ar fi rezervele de aur şi argint de la Roşia Montană!
    http://www.301.ro/muntii-nostri-plini-de-aur-au-fost-concesionati-de-catre-statul-roman-strainilor-cu-stirea-trilatera

  18. Da, normal ca se poate si asa, dar toti trebuie sa accepte faptul ca RMGC ofera *o* solutie. Nu e singura solutie!!! E de datoria noastra sa venim cu alte propuneri si solutii, nu doar sa zicem ca a lor nu-i buna. Si da, zona respectiva, dupa mine, pare sa aiba potential turistic puternic, nu doar aurifer! Personal am fost de mai multe ori prin Rosia cu serviciul in trecut, dar nu am avut vreme sa o vizitez. Imi voi face acest timp undeva in saptamanile urmatoare, pentru ca merita! Am vazut o groaza de poze de la cei care au fost sa viziteze Rosia si imprejurimile si sunt super incantat!
    Si da, e nevoie sa investim TOTI timp si bani in Rosia Montana, precum si in orice zona din Romania ca sa fie asa cum vrem noi. Daca lasam strainii sa face ce cred si ce vor ei, nu prea avem ce comenta! La tine in ograda tu esti sef, iar cand lasi pe altu sa se ocupe de ea, taci dreaq-ului din gura!
    Ideea ar fi sa punem osu’ la treaba, si sa demonstram ca ne putem gospodarii singuri. La fel cum Hosu zice ca nu considera alta alternativa decat ca RMGC sa faca mina in Rosia, si e vorba tot de un roman, futui mama masii de treaba! Da, e un roman care a luat partea cuiva, in cazul asta RMGC si lupta pentru ea! Vreau sa vad cum restul, ceilalti care nu suntem de acorg cu proiectul lor, venim cu idei si fapte concrete! Altfel, nu suntem decat niste labagii care nu stiu decat sa latre cu jumate de gura!

  19. Hai ca ne lungim prea mult cu vorba. Uite ce fac astia in timp ce noi ne dam cu parerea pe bloguri.
    http://www.cotidianul.ro/153105-Senatorii-Grebla-si-Ruset-au-modificat-Legea-minelor
    Pentru cei interesati pun si textul legii:
    http://www.cdep.ro/proiecte/2009/500/40/9/se549.pdf
    Se cam termina dialogul domnule Hosu!
    Ne tineti ocupati cu prostii de genul o fi bine, no fi bine si lucrati aprig la cea mai odioasa lege din cate exista.
    Daca mai exista cineva indecis, e timpul sa aleaga o parte!

  20. Hosu a luat partea cuiva si lupta pentru ea? Pai e angajat la RMGC, cum sa nu le ia partea. :))

    Si nu in ultimul rand, statul roman la cererea companiei a declarat zona Rosia Montana zona mono-industriala, ceea ce inseamna ca doar minerit se poate face acolo, ca si activitate economica! Ca acum sa vina ei sa zica ca asta e singura solutie. Nu zau..

    Deci vii si faci probleme, pe urma propag anda pura cu miliarde si zeci de miliarde si vrei ca lumea sa te consedere salvatorul Rosiei Montane.

    Oricum, degeaba ne batem gurile pe bloguri pentru ca cine intelege, adica cine e intreg la cap, intelege din prima ce a facut proiectul asta. Restul … sa fie sanatosi.

  21. Si daca mi se mai permite inca un comentariu:

    In timp ce noi pe „batem” in si pe bloguri, baietii astia de la RMGC nu pierd vremea. Au gasit niste asa-zisi senatori sa le faca propria lege, pentru ca daca nu pot obtine acordul tuturor locanicilor (ma rog, a celor sub pamantul caruia fie se afla aur, fie urmeaza sa fie un iaz de decantare) s-au gandit ca schimba legea!

    Va rog sa cititi cu atentie: http://www.cotidianul.ro/153105-Senatorii-Grebla-si-Ruset-au-modificat-Legea-minelor

  22. Pingback: Consumul excesiv de Gold dăunează grav obiectivităţii | Lupta pentru Roşia Montană

  23. @Dan
    Nu mă crede pe mine pe cuvânt de pionier, crede-l pe domnul din vieoclip pe cuvânt de pionier. Pentru că, nu-i așa, el este localnic. Dar nu este geolog, nu a făcut explorare geologică. Dacă tu ești, să zicem, din Ploiești, știi mai bine cât petrol este în zonă decât cei care au făcut explorare geologică?
    Știi cum e cu crezutul? Crezi pe cine vrei, dar ține cont de ceva: cei care se opun proiectului minier pot spune orice, că nu-i trage nimeni la răspundere, iar RMGC a depus documentații către autorități și pe baza lor a solicitat avize.
    Despre explorarea geologică poți afla mai multe aici (http://www.catalinhosu.ro/avem-resurse-cum-le-folosim.html) și aici (http://www.catalinhosu.ro/in-cautarea-aurului.html). În plus, e de știut că rezultatele explorării geologice sunt verificate foarte strict și, în cazul Roșia Montană, au fost auditate de câteva ori.
    Cât despre treaba cu uraniul, citește aici: http://www.catalinhosu.ro/terminati-cu-prostiile.html.

  24. Pingback: Titus Căpîlnean de la Roşia Montană Gold Corporation | Lupta pentru Roşia Montană

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.