Am urmărit cu mare interes campania Heineken cu ”Tabăra de reformare” a bărbaților. Pentru că (no, ce să zic, așa e când ai prieteni prin agenții :D) știam care o să fie schepsisul și eram extrem de curios cum o să reacționeze lumea. Din păcate, nu am putut fi de față alături de ”reformați” în seara finalei Champions League, ca să îi văd cu ochii mei cum reacționează când… dar mai bine vă las să vă uitați întâi la film și apoi povestim pe subiect. Căci este de povestit, firește :D
În relația dintre un bărbat și o femeie apar tot felul de chestiuni, pe care, în lipsă de altceva, le numim compromisuri. Adică tu ca barbat lași de la tine, ea lasă de la ea și vă întâlniți undeva la mijlocul distanței. Și faceți asta pentru că, simplu spus, se merită. Ea merită, el merită, relația voastră merită. Dar în tot drumul ăsta presarat cu compromisuri constructive, care întăresc relația, există și tentația enormă de a forța lucrurile, dintr-o parte sau alta, și asta strică, strică foarte mult. Pentru că deși uneori una din părți acceptă compromisul forțat din diverse motive, rămâne acel gust amar, care în timp se transformă în poșircă ontologică și împute relația. Ideal este ca nici unul să nu împingă prea tare limita, dar și celălalt să știe unde să zică stop.
Am luat-o un pic pe panta asta mai ”relaționistă” pentru că am văzut prea multe relații duse dracului din cauza lucrurilor greșite de care vorbeam mai sus. Și, oricât ar părea de la peluză și retrograd, doamnelor și domnișoarelor, vă rog nu luați fotbalul din băieții voștri, nu faceți asta, e cea mai mare greșeală posibilă :) Lăsați-le libertatea de a avea ceva a lor și voi îi veți avea așa în totalitate, de fapt :)
Gata, am terminat, că după aia prea o să ziceți că sunt lacrimogen. Dar nu pun punct până nu felicit Heineken pentru această campanie grozavă :)
3 thoughts on “Da, bărbații trebuie reformați. Dar până la un punct…”
Majoritatea femeilor cred asta. Că pentru ele ne vom schimba. Foarte greșit. Personalitatea unei persoane o poți modela doar la vârsta fragedă. În copilărie. Atuci i se formează și atunci poate fi modelată. Un bărbat poate fi cum vrea EA doar pentru o scurtă perioadă.
Pingback: Cel mai iubit dintre pământeni... @ Mariciu.ro
Campania e o copie nereușită a celei de afară. Reprezentanții Heineken din România s-au gândit ei să reproducă o inițiativă care, recunosc, a fost genială. Şi mai recunosc că eforturile au fost considerabile şi s-a investit mult (nu doar financiar). Însă există o singură mare problemă. Liga Campionilor nu are acelaşi impact emotional în România. Pentru că nu există mize suficient de mari, nu ne simţim implicaţi aşa cum se simt italienii, spre exemplu, sau spaniolii, sau nemţii, sau britanicii, care au avut mereu, de când există Champs League, cel puţin câte-o echipă de valoare, care să treacă măcar de grupe.
Când am văzut acum câţiva ani spotul iniţiativei Heineken în Italia (http://www.youtube.com/watch?v=M_URyWFBOy4), am simţit mult mai multă încărcătură emoţională. Pentru că ei trăiesc astfel de momente mult mai intens decât noi.