Cum vi se pare acțiunea asta?

Unii dintre voi vă amintiți de cei de la zibo.ro, despre care vă spuneam că au scos zeci de mii de copii din toată țara pe la muzee, biblioteci, într-o acțiune care, după mintea mea, merită tot respectul. Acum tovarășii cu pricina recidivează. Și pe 1 iunie îi invită pe părinți să lase laptopul, să lase telefonul și ce mai fac ei când sunt oameni ocupați și nu își mai văd capul de treburi și să petreacă o oră, doar o oră, numai cu copiii lor.

Poate ca unii vă veți stropși la mine și veți spune că ce dracu, măh, io petrec timp cu copilul meu. Ceea ce e foarte bine. Dar studiile arată niște lucruri îngrijorătoare, adică aproape 40% dintre părinți petrec mai puțin de 1 oră pe zi cu copiii lor. Iar faptul că există copii care sună la linia specială doar pentru a discuta cu cineva te umple de tristețe…

I-aș ruga pe cei care au copii să îmi spună dacă există perioadă mai mișto pentru ei decât aceea în care stau cu minunații lor. Ocazie cu care i-aș ruga să se gândească de ce nu fac mai des acest lucru. Dacă nu pentru bucuria lor ca părinți, atunci pentru fericirea copiilor.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

10 thoughts on “Cum vi se pare acțiunea asta?”

  1. Apai mai des decat atat nu se poate pentru ca ar insemna sa stau cu ele in banca la scoala sau cand sunt pe strada cu copiii de varsta lor la joaca. Sau cand isi fac lectiile si nu vreau sa le bag in seama. In rest sunt gramada pe ele, insa nu atat cat as vrea eu pentru ca ele sunt mari acum (asa imi spun, desi au nici 12 ani implimiti). Cu toate astea suntem departe de ora aia de care vorbesti matale. Numai meciurile de baschet pe care le jucam impreuna in curte si tot dureaza mai mult. :D

  2. e ok actiunea asta ca promovare pt cine organizeaza, dar chiar sa nu ne raportam la niste cifre seci ale unor studii facute pe aiurea si sa le luam ca reper si pt noi. sa nu uitam originea, suntem latini si ardem altfel decat lumea anglo-saxona a lui dickens, acolo unde copiii se aseazau la masa dupa ce termina „capul familiei” de mancat si i se adresau cu domnule!

  3. Yep, eu inca nu am copii, dar trebuie tinut minte sfatul de aici. Zi-le sefu :D Treaba e ca si eu si altii am primit cea mai multa educatie de la prieteni si din ce ne-a venit noua in cap. Un mic experiement: daca un copil are probleme udne fuge pentru prima dtaa? O buna parte merg la prieteni sa se planga :D

  4. Pingback: Ziua Copilului si ambasadorii Zibo « ziborianul

  5. cred ca lucrurile sunt si mai triste decat le prezinti… din experienta unui an in care exact asta am facut, activitati pentru copii, cu ajutorul parintilor, concluziile sunt sumbre. a cere unui parinte „de secol XXI” sa stea o ora cu copilul lui e ca si cum i-ai cere luna de pe cer.
    si nu pentru ca nu au rabdare sau timp… ci pentru ca nu si-o doresc suficient. celor doua scuze se adauga „nu am idei”…. adevarul e ca le e frica sa incerce. le distrag atentia cu jucarii, tv, dvd, dar nu le dau ceea ce si-ar dori de fapt.
    statisticile banuiesc ca le ai din studiul romtelecom de anul trecut. trist studiu…

  6. Cristi, iti multumesc ca si de aceasta data ne sprijini in organizarea unor astfel de actiuni. Pentru cei care vor sa afle mai multe detalii am deschis un grup pe Linkedin dedicat acestei actiuni.
    Vezi AICI detalii.
    Va astept cu propuneri.
    @As: Mi-ar fi placut sa semnezi cu nume real si nu anonim.
    Este adevarat ca o astfel de actiune poate aduce si imagine, insa crede-ma ca daca organizezi o astfel de actiune doar in acest scop, NU va participa NIMENI! Pentru ca nu ai credibilitate.
    Pentru Zibo.ro aceasta actiune vine in mod firesc in continuarea actiunilor realizate in „Saptamana familiei, saptamana fara TV”. Participarea la aceasta actiune a fost una extrem de importanata si faptul ca am organizat deja editia a IIa, cred ca spune suficient.
    @Cris: Multumiri pentru precizari si te asteptam si cu propuneri si studii mai ample. Ne poti contacta pe office@zibo.ro. Multumiri ziboriene.

  7. Pingback: Studiu de caz despre promovarea eficienta a produselor si serviciilor pentru copii « ziborianul

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.