Știu că mulți dintre voi sunt mari amatori de alergări, lucru pentru care vă felicit din toată inima :) Așa că pentru voi, dar și pentru alții de care nu știu încă, dar de care vreau să aflu, am o provocare. Și sper să vă placă :)
Pe 29 mai, în Parcul Tineretului din București, va avea loc cea de-a III-a ediţie a Crosului Pădurii, organizat deViitorPlus şi Asociaţia Bucharest Running Club. Acesta reprezintă primul antrenament de pregătire a celei de-a IV-a ediţii a Raiffeisen Bucharest International Marathon, ce va avea loc pe 9 octombrie 2011. Obiectivul principal al Crosului Pădurii este de a creşte gradul de conştientizare a populaţiei cu privire la problemele pădurilor din România şi strângerea de fonduri pentru împădurirea terenurilor agricole degradate prin „Adoptă un copac!” – un proiect ViitorPlus, despre care v-am mai spus aici.
Bun, acuma provocarea de care vă ziceam este următoarea: să constituim Echipa Bloggerilor care să alerge la crosul cu pricina. Și vom alerga cu tricouri pe care vom scrie toate blogurile care susțin această acțiune, pe modelul patentat de Vlad Dulea :)) Din punct de vedere organizatoric, procedăm așa: cei care doriți să alergați în numele Echipei Bloggerilor, băgați un comentariu mai jos sau dați un mail la cristi.china pe gmail. Iar ceilalți care doriți să sprijiniți acțiunea pe blogurile voastre și să vă apară numele blogului pe tricourile cu care se va alerga, să faceți cumva să mă anunțați că ați scris (trackback, comment, mail).
Anul acesta Crosul Pădurii va avea 3 curse:
1. Cursa 10 Km (3 ture de parc). Traseul: plecare de la intrarea în Parcul Tineretului,dinspre Liceul Şincai – aleea principală până la lac – se coboară spre lac prin dreapta – se înconjoară lacul de 3 ori şi se intră pe aleea bretea din dreapta podului înapoi spre aleea principală – finish la punctul de start de la intrarea în parc, de unde s-a dat startul.
2. Cursa 3 km.
3. Cursa Copiilor 1 km. Traseul: Startul este la intrarea Parcul Tineretului,dinspre Liceul Şincai – aleea principală până la podul de peste lac – intoarcere până la intrarea în Parc pentru finish.
33 thoughts on “Avem bloggeri care s-ar băga să alerge pentru… copaci?”
Fie, sparg eu gheata dar va rog sa nu ma injurati. Cu o zi inainte, pe 28 Mai e un maraton de cycling pe care nu vreau sa-l ratez. So…in cazul in care voi cobora demn de pe bicicleta, va rog sa ma considerati ca si inscris :)
eu ma bag, dar la cea de 3 km ca mai mult nu pot duce. aveti un loc si pentru Pietricel?
Si eu vreau la cursa de 3 km.. :D
Bun … cred ca m-as baga si eu … da’ii o buba … 9 octombrie 2010? Din pacate pe 29 mai nu am cum sa ajung in Bucuresti …
@beretimisoreana in loc de energizant zic :)))
Zic pas. Nu de alta, dar trebuie sa pui un Rottveiler dupa mine sa fug. A, si sunt in Brasov la ora aia :(
Nu suntem siguri ca putem veni la alergat dar pe blog am scris deja de ieri :-)
http://lumeamare.ro/2011/05/16/alergi-pentru-un-copac/
Succes!
Pingback: Ce e un copac? | impresii din lumea mare
Pingback: 3ditorial » Crosul Pădurii, 29 mai, Bucureşti
Pingback: Alergati pentru o viata mai sanatoasa ! | Coltul Lui Kriogen
Din pacate eu sunt plecat pe data de 29, altfel as fi participat cu mare placere. Insa sustin initiativa si te felicit si pe tine si pe organizatori. Multa bafta.
Si eu alerg so count me in!!! La cursa de 3 km
ar fi super..
sustin cu scrisul…caci cu piciorul deocamdata n-am voie: http://www.siteguru.ro/socialmedia/ce-cauta-bloggerii-la-crosul-padurii/
Pingback: Bloggeri, care se baga sa alerge pentru… copaci | SyBeR Blog | Un blog simplu, dar diferit
Si eu m-as baga. Cum insa lucrez in schimbul 3 :))… adica am cantare sambata noapte … singura problema ar fi ora de incepere. daca e matinal rau, sigur nu ajung. in schimb voi scrie pe blog cu siguranta!
Hmm, parca m-as baga si eu la cursa de 3km…
Sa aveti spor! http://www.sabina-cornovac.ro/index.php/ce-face-un-blogger-pt-un-copac/
Pingback: Invitație la alergat pentru copaci | Loc de joaca pentru idei
Pingback: Papen » Blog Archive » Cine se incumeta la o alergatura?
Ma bag si eu la 3 km.
Eu nu deduc din articol daca incepi sa alergi si tu sau nu.
Daca da, felicitari!
Sper sa te ajute!
http://catalin.petru.ro/2011/01/cum-sa-te-apuci-de-alergat/
Pingback: Alearga pentru copaci | DannielPH Studio
azi am primit liber la alergat de la nenea kinetoterapeutul :) si am alergat pentru prima data dupa mult timp. daca ma simt bine in continuare vin si eu la cursa de 3 km.
Ne-am inscris si noi, speram sa facem fata. La cursa piticilor, ca adultii… n-au sanse.
http://talentedenazdravani.ro/blog/2011/05/17/crosul-padurii-si-campania-adopta-un-copac/
Ma inscriu si eu pentru cursa de 3 km.
Pingback: Alerg la Crosul Padurii « Rouge Plantation
Pingback: Crosul Padurii – Tineretului 28 mai : Experiente turistice
Eu nu sunt sigura ca sunt in stare de alergat, dar poate imi iau inima in dinti si ma bag si eu. In orice caz vin acolo macar sa sustin alergatorii si sa dau si eu niste maculatura. De scris am scris deja despre asta http://www.funtur.ro/blog/2011/05/27/crosul-padurii-tineretului-28-mai/
dupa cum am spus si pe blogul dannielph.com, nu mi se pare ok intrunirea asta. pentru ca evita exact motivul intrunirii. nu mai simplu e sa aduni toata gasca si plantam fiecare 2 copacei? eu plantez minim 2 copacei.
iar de la buget nu veti obtine nimic si romaniii sint saraci.
Sunt prezent pe 29 la cros si aduc si maculatura :) Mai prind tricou ?
Pingback: Crosul Padurii – poze si impresii : Experiente turistice
Pingback: Ce face un blogger pt un copac? - Sabina Cornovac Blog