După cum știți, Roxana și Alex de la lumeamare.ro sunt în Egipt, unde îmi fac onoarea de a mă informa despre ce mai este pe acolo, conform manatului încredințat :D Ce vedeți mai jos este prima comunicare oficială. Care mi-a făcut o poftăăăăă :))

1, 2, 3, 1, 2, 3, se aude şi acolo în spate? Nu e Egiptul foarte departe dar se pare că transmisia nu este chiar atât de facilă pe cât ne-am fi dorit. Ne gândisem să vă trimitem un prim gând chiar de când am sosit dar ţeava la internetul hotelului de 5 stele la care ne-am cazat în miez de noapte în Cairo se desfundă numai cu o sumă frumuşică aşa că am zis pas aşteptând momente mai favorabile.

De la înălţimea celor 19 de etaje (din 28) Cairo arată la fel aşa cum l-am mai văzut acum un an. Oraşul cu o populaţie mai mare decât cea a României are un sunet al lui, pe care eu personal nu l-am mai întâlnit. Un vuiet permanent, năucitor şi obositor pentru cine stă prost cu nervii. Fascinant pentru cine suferă de boala curiozităţii faţă de locuri şi obiceiuri neobişnuite din lume. Claxoanele permanente se împletesc în aer, pe toate tonurile posibile, fără nicio pauză. Aşa se semnalizează aici că eşti pe stradă, că vrei să îţi faci loc, ca faci la stânga, că treci pe roşu, că eşti taxi ….

Nilul străbate oraşul liniştit, mai puţin la căderea serii, când malurile lui se populează de ambarcaţiuni ornate precum pomul de crăciun. Cu jocuri vesele de lumini şi muzici date la maxim, acestea plimbă amatorii pe apele domesticite ale fluviului. Pe mal o grămadă de tineri sau familii cască gura, beau un suc, ronţăie ceva alune. Tarabe şi scaune aliniate unul lângă altul îi aşteaptă de-a lungul balustradei, chiar şi pe cele mai aglomerate şi gălăgioase poduri.

Vuietul continuă până târziu în noapte, când aterizezi cu avionul şi ajungi la hotel. În jur de ora 4 este este încă prezent, chiar dacă la decibeli mai mici. Şi atunci începe rugăciunea. Difuzoarele moscheilor înalţă chemarea către credincioşi („call to braier” cum ar spune ghidul nostru care, ca toţi egiptenii, are dificultăţi în a-l pronunţa pe „P”). E prea gălăgie ca să auzim răspunsul lui Allah, dacă acesta vine vreodată. Nici de la Dumnezeu nu ştim ce se aude, oricum aici este în minoritate şi doarme ca tot creştinul la ora cu pricina. Iar a doua zi observăm o manifestaţie care, se pare, porneşte din rivalitatea celor două credinţe. Din nou, de la etajul 19 al unui hotel nu se simte mare diferenţă. Cairo vibrează şi glasul celor revoltaţi se amestecă aproape firesc în ţesătura zgomotoasă de claxoane, motoare şi muzici de pe Nil. Aşadar nici pe Nil nu se simte că e revoltă iar lumea se distrează în continuare, în timp ce de la o stradă mai încolo, televiziunile transmit imagini ce i-ar putea speria pe cei de acasă.

Dacă în prima seară protestele sunt ceva mai gălăgioase, în a doua deja ne-am obişnuit sau au scăzut ele în intensitate. Intrăm întâmplător în vorbă, pe stradă, cu trei tineri egipteni care ne văd turişti şi ne întreabă dacă nu ne este frică să ne plimbăm aşa. „Not at all, should we be afraid?” răspundem noi cât se poate de sincer. Îi vedem luminându-se la faţă, sunt fericiţi că ne văd aşa relaxaţi. Prietenii lor din America au fost sfătuiţi să nu călătorească în Egipt. Acelaşi lucru se întâmplă probabil şi în alte ţări, unde media nu face decât să prezinte aspectele negative ale evenimentelor din Cairo. Noi suntem ok şi după două zile nu ne simţim în niciun fel speriaţi sau ameninţaţi, am văzut sau revăzut locuri frumoase, în linişte, înconjuraţi ca de obicei de zâmbete şi localnici care iubesc să vândă şi mai ales să negocieze.

În acelaşi timp oraşul îşi vede înainte de viaţa lui agitată rămânând el însuşi o revoluţie vie, ca agitaţie, ca sunet. Şi indiferent dacă îţi place sau nu, cu siguranţă că nu te lasă indiferent ci intră hotărât în mintea ta, ca o melodie pe care o auzi dimineaţa şi pe care nu o mai poţi scoate din minte toată ziua. Sau toată viaţa?

Este târziu acum şi în curând ne luăm la revedere de la Nil, pornind spre Sharm El-Sheikh. Dar până acolo vom mai reveni poate cu poveşti din Cairo.