Adevărul este că pentru mine nu reprezintă o chestiune de discuție. Căci mie mi se pare de un firesc absolut să scriu cu diacritice. E de prisos, cred, să explic de ce. Dar am văzut că alții susțin nu doar că nu e obligatoriu să scriem ”românește” (ceea ce e corect, nu e obligatoriu, desigur), dar că ar fi indicat să nu mai folosim diacriticele pentru că așa suntem mai trendy, mai moderni, mai 2.0 și ne lipim masiv de stilul afalt pe val.
Eu unul cred că și aici se aplică acel principiu de o suavitate dură și de un realism de-a dreptul pervers: fiecare cu mizda pă-sii :D Și că fiecare alege să scrie cum vrea ea/el și pe considerațiile care o/îl coafează cel mai tare. În continuare cred că nu e un subiect de discuție, căci, zău așa, avem altele de discutat, mult mai altele și mult mai de discutat :)) Dar no, cum am fost întrebat de câteva ori despre asta, am zis să scriu aceste rânduri șprințare și să consider, cel puțin în ceea ce mă privește, chestiunea încheiată :)
27 thoughts on “Cât este de important să scrieți cu diacritice?”
scriu cu diacritice, asa mi se pare corect, adica la scoala am invatat si diacriticele, de ce sa nu le folosim?
Eu intotdeauna scriu cu diacritice si in blog si in „documentele oficiale”. E un semn de „high class” si atentie la detalii.
Şi eu scriu cu diacritice de câteva luni. Dar mult mai mult contează ca ceea ce scrii să posede logică. Diacriticile sunt doar de aspect.
Nu e nici un „high class”. E normal si firesc. Daca scrii ceva semnificativ (un articol, o stire, o whatever), e ok sa scrii cu diacritice. Acest comment de exemplu este doar o scurta si probabil nesemnificativa parere ignorata de multi, si probabil „rasfoita” de autorul blogului, deci e un text dat uitarii. Asadar, nu prea conteaza sa scrii cu diacritice.
PS: Sorry. Nu prea comentez prea aici.
lumea nu cauta pe google cu diacritice, sau cel putin eu n-am vazut pe nimeni sa caute.
Crezi ca blogurile care scriu cu diacritice sunt mai in spate in cautarile google ? Aici vorbesc de faptul ca 2 bloguri ar trata acelasi subiect si ~ au cam la fel si vizitatorii /zi. Crezi ca unu iese in evidenta ?
Oricum se simte la nivel de omenire că avem probleme mari de comunicare. Faptul că nu folosim diacritice sau că folosim „scurtisime” de genul asl, ty, fb, bn etc. nu face decît să ne afunde într-o neînţelegere totală. Aparent internetul ar fi un loc în care oamenii socializează dar atîta timp cît socializarea se face greşit şi rezultatul final este dezastruos. De aceea consider că un text cu diacritice se exprimă mai eficient şi mai aproape de ceea ce vrea să spună autorul iar un text în care englezismele, prescurtările inundă iar diacriticile care lipsesc îl fac mai inaccesibil şi neserios.
De anul acesta, pe retail-fmcg.ro, am scris numai cu diacritice şi am extins apoi către blogul personal şi celelalte proiecte. Aşa e normal, să scriem cu diacritice. Pe mess, pe twitter, FB, prestez fără diacritice, din viteză, dar ăstea nu rămân. Scriiturile pe blog, însă da.
Folosirea sau nu a diacriticelor este pura preferinta personala. Nu influenteaza gradul de intelegere a textului si nu ofera un statut special celui care le foloseste. Diferenta intre texte este facuta in special de folosirea sau nu a scurtissimelor de care vorbeste Meneopol mai sus, a corectitudinii ortografice si gramaticale si a limbajului. Se stie ca oamenii pot s intleaga char s txte din care lipssc litere asa inct articolele sa fie faine ca diacriticele conteaza mai putin.
Diacriticele nu ar trebui să fie o opţiune ci o un mod firesc de a scrie. Eu până şi pe facebook sau twitter folosesc diacritice pentru că ţin foarte mult la maniera în care îmi scriu şi vorbesc limba. Mă gandesc să încep să le folosesc chiar şi pe YM poate se va mai sesiza lumea, de obicei funcţionează. Nu de puţine ori am încetat să citesc ceva online (indiferent de format sau conţinut) tocmai fiindcă nu avea diacritice. Lipsa lor – superficialitate! Nu e greu se le foloseşti, e acelaşi ritual de dactilografiere.
eu scriu şi cu, şi fără, dar cred că mai frumos şi mai respectuos (faţă de noi, faţă de cititori şi în general faţă de limba română) ar fi să scriem cu diacritice
însă apar şi anumite chestii tehnice, de exemplu în tweetdeck nu se vede ţ şi multe altele, evident, precum setările de language din diverse SO, mai ales pe mobile, căutări pe google etc
nu e o prostie să scrii cu diacritice sau fără diacritice. e o chestie care și-o crează fiecare și o continuă. dacă scrii e bine, dacă nu scrii cu diacritice și așa e bine. e un personal branding cu care mergi daca ai început să mergi!
Eu una scriu cu diacritice peste tot – pe bloage, pe facebook, pe twitter şi pe mess, în mailuri şi în documente. Ba mai mult! Caut pe google folosind diacriticele pentru că mi-au intrat în reflex :)
Şi cu, si fara. :) Depinde unde scriu! Articolele de exe. le scriu cu diacritice, comentariile le scriu fara.
Eu cred ca orice resursa dedicata a fi publicata pe Web, pentru publicul larg, ar trebui sa fie fara diacritice, cel putin din 3 motive tehnice:
1. Desi se promoveaza de ceva vreme i18n (standardul internationalizare si localizare – http://www.faqs.org/rfcs/rfc2070.html), din cate stiu eu in acest moment nu este o cerinta obligatorie si nu toti dezvoltatorii de tehnologie sau software il implemeteaza. Deci exista posibilitatea ca pentru o parte a publicului diacriticile sa nu se vada bine.
2. Inca sunt foarte multe pagini web care nu au setat corect charset-ul si nici lang-ul .
3. Sunt multe platforme, framework-uri si limbaje de programare care stiu sa lucreze cu diacriticem, insa apar probleme atunci cand standardele de internationalizare si localizare nu sunt respectate (vezi punctele anterioare 1 si 2) si se intampla des sa nu fie.
Consider ca orice text stiintific, literar sau destinat editiilor printate ar trebui sa fie cu diacritice. Pentru ca in acest mod are o frumusete aparte izvorata mai ales dintr-un specific national si parca este mai placut sa il citesti.
Scriu cu diacritice pentru că eu, spre deosebire de câţiva deştepti de-aici, nu vreau să ajung în situaţia de a confunda „ţâţă” cu „tata”.
Moda asta cu scrisul fără diacritice a apărut de la primele windows piratate pe care au învăţat băieţii să scrie repede la tastatură cu două degete.
Ce-mi place e că scriem peste tot cu diacritice, mai puţin în comentariile de pe blogul chinezului unde ne lăudăm că scriem peste tot cu diacritice!
La mine e simplu: Eu scriu haoti(k) nu romane(sh)te. Deci e clar ca diacriticile sunt ultima mea problema si am altele de rezolvat legat de limba romana sau de scrisul romaneste pana la diacritice.
Si in afara de cuvantul „fata” – „fatza” nu am gasit alt cuvand care sa imi dea bataie de cap in texte vreodata.
E de discutat Chinezule. Fiecare scrie cum vrea, atata timp cat nu scrii cu sh, tz etc, scrii corect pentru mine. Însă, pentru un aspect mai profesional trebuie să scrieţi corect cu ş şi ţ şi să aranjaţi corect documentul în pagină, respectiv să folosiţi titluri şi să marcaţi pasajele importante.
Cam aşa lucrez eu.
anrei ciobanu:+1
Nu cred că există vreun popor, cel puţin în Europa, care să scrie pe Internet fără diacriticele specifice limbii naţionale. Noi românii de ce nu am face la fel? Mie personal îmi este greu să citesc un articol scris fără diacritice. De multe ori abandonez textul, mai ales dacă este lung şi nu are paragrafele delimitate. Scrisul cu diacritice este în primul rând o formă de respect pentru limba şi cultura ta. Singura problemă este atunci când postezi de pe un dispozitiv mobil, gen telefon, tabletă sau PDA, care în general nu are suport pentru RO şi tastatura care să permită acest lucru. În acest caz fac şi eu excepţie de la diacritice. :)
Bre, eu scriu cu diacritice pentru că m-am obișnuit și îmi e greu să scriu altfel. Am început să scriu cu diacritice după ce mi-am dat seama că mă chinui să înțeleg unele texte fără. Deci, importante sau nu, ele tot vor exista în scrierile mele.
Eu scriu fara diacritice.
Din respect pentru limba romana am zis ca asa trebuie scris – de mana sau „de calculator”.
Dar apoi te apuci sa scrii cine stie de pe ce sistem care nu are instalata limba romana; si ti-e lene / nu ai timp sa o adaugi sau nu ai drepturile necesare. Sau scrii de la munca, printre mailuri scrise majoritatea – de obicei – in alta limba (engleza, germana, franceza, etc.)
Chiar la inceput am zis ca arata urat cu diacritice. Inca sunt de acord cu afirmatia, dar nu cred ca asta este un motiv sa renunti la a scrie corect romaneste. De fapt eu am renuntat din comoditate (mi-e mult mai usor sa scriu cu layout EN-US); faptul ca arata k
curunaiba a fost doar un motiv (pueril) alinconstientuluisubconstientului .Singurele momente in care regret ca nu folosesc diacritice sunt cele amintite mai sus de eftimie, in care se poate incurca ţaţa cu ţâţă sau măta cu mâţa. Pana acum situatiile de gen nu au fost foarte dese sau sensul se poate subintelege din context.
Poate voi trece la diacritice cand (daca) raportul scrierilor pe blog si la munca va fi (cel putin) supra-unitar. Pana atunci voi comenta fara ele, dar voi incuraja pe oricine sa le foloseasca (in mod constant) oricand este posibil.
Stați măi liniștiți că dacă scrieți cu diacritice nu veti avea probleme cu Google, eu scriu de mai bine de un an cu diacritice iar rezultatele sunt aceleași, având în vedere complexitatea algoritmului Google credeți că nu știe să convertească un text cu diacritice într-unul fără ? Contează informatia nu câteva căciulițe sau virgule iar Google are în componență români care știu asta ;-). Deci PRO diacritice !
Poate si datorita acestui fapt (faza cu diacriticele), ponderea limbii romane pe internet e de 0,17%.
Sunt pentru diacritice in articole si in tot ce e important. In rest cam fara…pentru ca nu-mi stiu asa bine tastatura…si inca mai caut unele semne cand o schimb pe romana.
Pe unele platforme este permisă previzualizarea. Pe majoritatea diacriticele cu sedilă se văd (în general acelea sunt cele care dau bătăi de cap).
Combinaţia de taste Alt+Shift este foarte la îndemână iar pentru mine a devenit ca o a doua natură (plus că se poate schimba din setări).
Scuze putem să găsim oricând. Problema este că, în majoritatea cazurilor nu ne străduim destul. Nu este de ajuns că tastatura anulează scrisul de mână, acum anulează şi limba română.
Nu sunt un susţinător înverşunat al diacriticelor şi a limbii române, dar sunt un susţinător al unor discuţii decente.
Discutii decente pot exista si cu si fara diacritice. Decenta o dau persoanele care discuta nu niste virgulite si caciulite.
Eu sunt pro globalizare si evolutie.
Aleg sa scriu fara diacritice din mai multe motive.
Ne putem intelege la fel de bine si fara diacritice, din context;
Sistemul de scriere cu diacritice este dificil pe computer, tranzitia Engleza – Romana este dificila.
Nu am nimic impotriva celor care o fac din respect fata de limba, pastrarea culturi, datorie, sau alte motive morale, dar nu pot intelege si nu sunt de acord cand este vorba de „clasa”, „superioritate” etc. idealuri in care nu cred.