Astăzi, cu voia dumneavostră, vorbim un pic despre Inna

Muzica face parte din mine. Și o să fie o bucățică din sufletul meu cât o să trăiesc. Vă spun asta pentru că vreau să înțelegeți că am ascultat atât de multă muzică la viața mea, încât am ajuns la maturitatea (îmi place să cred…) când zic doar că îmi place mie ce îmi place și nu că ce nu îmi place este de rahat. Chestiune de nuanță, știu, dar extrem de importantă, după capul meu.

De Inna am aflat relativ târziu, într-o emisiune de final de an (acum 2 ani, parcă) la Antena 3. Când Sandra Stoicescu a fost foarte surprinsă să audă că eu nu știu de Inna, cântăreața româncă ce spărgea topurile la vremea respectivă. Mi-au pus în plasme în studio ceva piese de-ale ei, dar tot m-am declarat neștiutor, căci nici măcar nu recunoșteam piesele alea, care, am înțeles, rulau pe toate posturile de radio atunci. Nici acum nu aș putea spune că, dacă îmi puneți vreo 10 piese din genul muzical cântat de Inna, recunosc melodiile ei. Eu am alte gusturi, nu sunt pe felia pe care prestează Inna, așa că trăim, din acest punct de vedere, în lumi diferite.

Aș vrea, însă să vorbim despre Inna ca produs 2.0. Căci, oricât de nașpa ar suna, asta este și cam asta, un produs, suntem toți. Sau ar trebui să fim, să ne vedem brandul ca pe un produs pe care să îl construim, promovăm, vindem așa cum trebuie. Din acest punct de vedere, al promovării în social media, Inna este un succes. La momentul în care scriu aceste rânduri, pagina ei de facebook are peste 2,4 milioane de fani. Ceea ce este impresionant. Un studiu de caz din care avem ce învăța.

Sigur că tentația de a face mișto de Inna cântăreața e mare. Dar și facilă. Numai că dacă ești cât de cât profesionist în zona de social media, ar cam trebui să treci peste acestă tentație și să studieze produsul și modul în care acest produs reușește să fie vândut. Căci din acest punct de vedere cu contează foarte mult că nu îți place ce cântă sau că nu ai putea fi prieten cu Inna, ci alte lucruri, mai de industrie, ca să zic așa. Așa fac profesioniștii sau, cel puțin, așa ar trebui să facă.

V-am auzit pe unii spunând că e ușor să o promovezi pe Inna că doar are tot ce îi trebuie ca să o scoți la înaintare. Da și nu. Căci mai sunt și altele/alții care, ca produs, au aceeași ”package” ca Inna, dar care nu reușesc să iasă atât de bine în față. Am înțeles, spre exemplu, că Eduard Maya (sper să nu greșesc…) rupe prin Europa acuma cu muzica lui. Numai că pe social media e cam pastă.

Sigur că promovarea în social media este o opțiune, nu o obligație. Unii aleg să presteze pe zona asta, alții nu. Dar atunci când ai făcut alegerea, faptul că ai un produs vandabil nu e de ajuns. Trebuie să te și pricepi să o faci. Și să te pricepi bine. Iar, cu voia dumneavoastră, în cazul Inna cei care se ocupă chiar se pricep. Unul dintre ei este Marian Dorobanțu. De la care, în discuțiile destul de dese pe care le-am avut cu el, am avut multe de învățat. Chiar dacă (și el știe foarte bine asta) nu ascult și nu îmi place Inna :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

23 thoughts on “Astăzi, cu voia dumneavostră, vorbim un pic despre Inna”

  1. Pe mine unu sincer m-a „impresionat” cu Engleza ei hahaha…Dar dacă stai sa te gîndeşti Engleza ei este mult mai buna decît a primului-ministru al României :)) care in pana mea ar fi trebuit sa stie si el ceva acolo cat sa se descurce…’allright mate?

  2. cum e pasta edward maya daca are aproape 300.000? ok, daca il compari cu INNA are mai putin, dar in acelasi timp e no.2 pe paginile romanesti. si Aerosmith au 2,7 milioane in timp ce Guns au 7,6 milioane. Inseamna ca Aerosmith sunt pasta pe Facebook? :)

  3. @zimbrul
    ai prins exact esenta discutiei, asa ca eu nu mai insist…

    @hoinaru
    asa, mah, loveste-ma dur :D am asteptam cu mare interes sa vad cine o sa imi reproseze faza cu pasta (caci, ma intelegi, de aia am si scris-o – stiu, sunt un mare magar care alearga dupa trafic :D) si ma bucur ca, inca o data, nu m-ai dezamagit si tu ai fost ala :D

  4. io as avea o alta intrebare, apropo de ce scrii un pic mai sus, pentru ca mie nu mi-e clar: poti sa imi enumeri cam ce ai invatat tu din studiul de caz Inna? Ca sa invatam si noi… :-)

  5. @hoinaru
    cred ca trebe sa te fac o bere sa imi aprofundezi chestiile astea la care nu ma pricep :D

    @dragos
    ar fi culmea sa ajung eu sa te invat pe tine, nu imi permit nici macar sa fac misto de astea, ce dracu…

  6. Laurentiu Horubet

    Ramane de vazut peste vreo 10 ani, asa, cum sta cu social media, draga noastra INNA, de care, noi romanii suntem atat de mandri :))

  7. edward pe social media e cum e pentru ca nu vine cu faze de genu „cand ajung la 1 miliard de like-uri va arat tsatsle” sau ceva de genu’ facea Inna si, poate cel mai important, se ocupa foarte mult doar el, personal, de contul de FB, plus Twitter, unde se posteaza automat de pe Facebook.

  8. Niciodata nu e usor sa promovezi. „Nobody cares about your product, but you”.
    Sigur n-a fost de-ajuns ca Inna sa deschida gura si sa cante sau sa dea, ma scuzati, din fundulet, ca toata lumea sa cada pe spate si sa zica: asta e, meserie!
    Si sigur nici pentru Inna nu e usor sa stea acolo unde e acum, ca te cam iau nervii de la un moment dat, sa joci rolul propriului tau brand. Ar fi interesant de aflat concret CUM a fost gandita promovarea asta si care au fost actiunile concrete pe online. Poate ne spune si noua Marian Dorobantu? :)

  9. @Teniescu
    stii tu sigur ca asa face edward? ca daca e asa, tot respectul
    numai ca daca te bazezi pe ce zici cum te bazezi cand zici de inna cu tsatsele, atunci da-mi voie sa ma indoiesc de corectitudinea spuselor tale
    daca imi arati unde a zis inna de tsatse, atunci retrag ce am spus
    ca asa povestim povesti

  10. UPS! Ai atins un subiect fierbinte rău de tot. Ai să vezi amuş ce de păreri… Dar poate sînt argumentate de data aceasta.

    Despre Inna se ştiu foarte puţine lucruri, le putem număra pe degete: 1 – nu vorbeşte foarte bine engleză; 2 – este cea mai apreciată artistă peste hotare; 3 – arată bine; 4 – nu vorbeşte foarte bine engleză (nu mă repet, te asigur).

    Cred că din dorinţa noastră maximă de a denigra, Inna a devenit peste noapte, cum a devenit de altfel şi vedetă, o ţintă sigură pentru cei care nu ştiu să facă mare lucru. Ştim cît de uşor este să completăm petiţii pe internet, dar dacă tot frecăm timpul aici de ce să nu facem mişto de limba engleză vorbită de Inna.

    Uneori nu ştim să racţionăm la aflarea veştilor mişto care ne spun că Inna a mai luat un premiu peste hotare, motiv pentru care preferăm să mai amintim odată de limba engleză vorbită de Inna.

    Cînd o vedem la televizor ne cam place că, acum fie vorba între noi băieţii, Inna este… bine de tot. E clar că acest aspect ţine foarte mult de gusturi dar procentul celor care salivează la apariţia ei este covîrşitor. Cu toate acestea, dacă sîntem întrebaţi de neveste „cine-i fufa?” răspunsul este unul şi sigur: „Cum, nu ştii? Stai să-ţi pun un clip pe net cu ea vorbind engleză!”

    Revenind la campania de promovare a Innei pe internet putem spune că este un succes dar nu unul răsunător. Avînd în vedere faptul că performanţele ei sînt uitate de la mînă pînă la gură dovedeşte că orice campanie de denigrare a fost mai puternică şi mai bine direcţionată. Am impresia că promovarea ei s-a făcut strict pe partea estetică şi s-au neglijat tare de tot partea artistică (Inna chiar cîntă!) şi latura umană. S-a mers pe stilul american de promovare adică au făcut din ea doar un star şi atît. Iar oamenii, consumatorii de gen şi nu numai au nevoie să ştie că în spatele starului există o persoană (rea sau bună), un om (mănîncă, bea, doarme, se distrează), un artist adevărat. Pe de altă parte e adevărat că Inna este un produs 100% pentru export şi că „lumea civilizată” a europei este superficială şi nu merită un foarte mare efort privind promovarea laturei umane a artistului. Ăia sînt consumatori şi atît!

    Am făcut o afirmaţie mai sus şi trebuie să o argumentez. Am zis că Inna chiar cîntă. Eu nu sînt un ascultător fidel al ei dar odată cu apariţia filmuleţelor ce etalau engleza defectă din dotare mi s-a trezit curiozitatea asupra artistei. Şi am descoperit în căutările mele un moment în care Inna cînta live acompaniată de o chitară una din melodiile care au făcut-o cunoscută. Şi mi-a plăcut.

    Inna cîntă, orice s-ar zice despre ea şi cultura ei generală. Probabil are carenţe mari la geometrie, la artimetică, la gătit sau la şofat dar artista de pe scenă îşi face treaba aşa cum trebuie. Doar lăutarii şi neştiutorii o pot denigra.

    Dacă mi s-ar permite un sfat legat de promovare aş recomanda o mai bună etalare a calităţilor umane (generozitate, afecţiune) lăsînd în urmă puţin latura sexy care oricum va pieri la un moment dat. În plus nu ar strica cîteva apariţii live a Innei însoţită de cîţiva artişti consacraţi şi compleţi.

    Să vezi ce mi-o iau amuş! :)

  11. Laurentiu Horubet

    Inna ramane un one-tract artist. Orice are canta ea suna la fel, de aceea nu cred ca ar face fata langa artisti consacrati si completi, insa sunt acolo in primul rand daca se intampla asa ceva :).

    Dincolo de asta, Meneopol, ai mare dreptate. Si as mai adauga aici sumele pe care le incaseaza draga noastra din concerte, in comparatie cu alti artisti autohtoni, de calibru, care nu se duc in cativa ani.

    In orice caz, Inna n-o sa mai tina mult si o sa apara Inna 2 (sau Inna, razbunarea :)), care va fi si mai tare, si mai de succes si cu 4 milioane de fani pe fb.

  12. @chinezu edward da, el asa face. :)

    cu tsatsele …. nu erau chiar tsatse, da’ era o faza cu strangere de likeuri sau fani si era vb de numere mari, care nu se atingeau. pe scurt, e prosteala pe fata, ca sa zic asa. premiile nu se dau, fanii raman si … aia e, mare succes pe social media.

    asa ca unu are fani pentru ce posteaza artistul respectiv si celalalt are fani pentru premiile pe care le promitea. observi diferenta?

  13. Edward Maya alege sa se ocupe el 100% de conturile lui, de la seri in care sta pentru 1h-2h pe facebook cu fanii, pana la nu stiu, campanii prin care incearca sa ii stearga pe „fake” Edward Maya. De asemenea el alege sa isi lege conturile (ce e ep fb, e si pe twitter)… Vad ca asta a zis si Teniescu. Poti sa observi asta la Edward prin posturile pe care le lasa, de la updatat poze cu telefonul, pana la alte diferite chestii, ca acum e acolo, ca acum e dincolo etc. La Inna e alta mancare de peste, are o adevarata industrie in spatele conturilor ei de pe social media :)

  14. @Stefy: aproape 100%, ca nu stie el sa-si faca fan page-urile alea :) da’ in rest se ocupa mult, isi cara macbooku si 2 telefoane cu net dupa el si posteaza ce si de pe unde apuca.

  15. mersi mult Cristi. am zis ca nu vreau sa intru in polemici cu nimeni, dar sunt surprins de cativa de aici.

    @zimbrul: e de fapt „alright” sau „all right”. pana si Inna stie asta.
    @Teniescu si @stefy – da, noi suntem o armata si de aia facem si dregem. chiar e nevoie de o armata cand ai o strategie bazata pe tate. acum, pe-o nota mai serioasa, eu am avut o discutie cu Edward la un moment dat si stia cat de slab e pe partea de comunicare. si-a mai revenit, da’ nu cu mult. vrea sa faca lucruri, da’ vrea sa le faca el si le face prost. acum, pe-o nota mai ironica, poate-l ajutati voi ca tare va pricepeti :)
    @Laurentiu Horubet Inna are un album, deci cu greu poti sa o numesti one-track artist, poate one hit wonder voiai sa zici, da’ si asa ar fi gresit. cat despre sumele incasate… fiecare culege ce seamana. si daca tot stii tu lucruri pe care nu le mai stie nimeni, zi-mi, te rog, cat o sa mai tina Inna? numerele la loto de saptamana asta care sunt?
    @Meneopol ai dreptate din mai multe puncte de vedere: in Romania nu s-a facut foarte mult promo, ea n-a prea aparut la TV, radio, evenimente etc… motivele sunt evidente.
    @Robert Antonescu sunt multe lucruri de spus. am emailul public daca te intereseaza ceva in mod special.

  16. @Marian Dorobantu one-track artist, in sensul ca toate piesele ei suna la fel (dupa parerea/urechea mea), nu ca ar avea o singura piesa. Sincer nu vad cum ai interpretat asa. Cand ziceam ca nu mai tine mult, n-o faceam pe-a Tata Omidu’, deci nu pot sa-ti zic numerele la loto; Inna o sa tina atat timp cat o sa tina genul de muzica pe care il canta. Simplu. Si cum publicul ei e strict consumator, no…

    Multumesc

  17. Nu e preferata mea Inna sa fiu sincer Chinezule. Nu zic, muzica e buna, ca e pe CD de aia dar la vocea pe care o are (Pe care n-o are mai bine zis) si a englishu’ pe care-l stie…
    In primul rand ca solist, nu iti trebuie numai „aspect” pe care-l are.. nu-s absurd, insa la voce lasa de dorit si nici sa se manifeste live nu stie.

    Acum, eu am alte gusturi. de exemplu: Sash! :)

  18. Pingback: O intrebare serioasa la care am nevoie de voi! | Valentin Bosioc

  19. @Marian Dorobantu: deja e vb de altceva aici, da’ intre noi fie vorba … unii, fara sa dam nume, ar vrea ca altii, nu dam nume iar, sa lucreze gratis daca se poate, pt ca cineva sa faca multi bani din treaba asta. imposibil. de aici si unele rezultate. :)

  20. nu pot sa zic ca imi plac toate melodiile Innei doar 2-3 melodii dar sunt bombardat la propriu cu melodiile ei, la radio, pe net… si in afara Inna chiar face ravagii, pentru asta o respect pana la urma.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.