Ce vedeți mai jos este un guest post scris de Adi Hădean. Răspund din start întrebării voastre de ce nu a scris la el și a preferat să apară acest text aici, la mine, dar răspund indirect și vă invit să găsiți posibile răspunsuri aici și aici. Spor la citit și la înțeles ce zici Adi.
Se discută des pe net în ultima vreme despre campanii, despre bani (știu, se vorbea și înainte dar parcă zumzetul era mai ușor) din bloguri. Despre agenții care uită să plătească (recent am pățit una grozavă, o agenție mi-a trimis intenționat date eronate pentru factură, doar ca să mai câștige două-trei săptămâni-ntz ntz ntz), despre cât de faine sau cât de urâte-s campaniile altora. M-am ferit să vorbesc despre lucrurile astea, m-am ferit să critic ori să aplaud, în primul rând pentru că-s absolut convins că „prostu’ moare de grija altuia”. Am preferat să-mi văd de grija mea, să îmi aleg cu atenție „bătăliile” și să le fiu folositor, cât mai folositor, cititorilor mei. Care-s tot mai mulți de un an încoace. De ce am ales să vorbesc acum? Pentru că:
În ultimul an am fost implicat în mai multe campanii online. Am cugetat mult înainte de a accepta să particip la ele (nu mă refer la campaniile umanitare aici ci la cele comerciale), pe de o parte pentru că e greu să lași banii să treacă pe lângă tine, pe de altă parte pentru că nu toți banii sunt buni. Când am acceptat o campanie, am încercat să mă pun în pielea cititorului meu. Să nu-l deranjez la ochi pe el, cititorul (țineți minte campania cu bănuțul, când am constatat că cititorul e deranjat de bănuțul care cade pe ecran, am insistat pe lângă agenție să îmi dea un banner clasic), să nu-i transmit informații eronate, să nu-l agresez cumva. Cred că am procedat greșit. Cel puțin în parte. Nu am greșit când am respectat principiul „ nu încerc să vând ceva ce n-aș cumpăra eu”, pe care-l voi respecta în continuare, ci am greșit încercând să mulțumesc pe toată lumea. Așa ceva nu există, treaba asta nu-I iese nici lui Dumnezeu.
M-a costat un pic de amar în cerul gurii lecția asta. Dar am învățat-o. Am învățat-o de la cei care mă ceartă pentru campaniile mele, declarându-se dezamăgiți de alegerile pe care le fac. Am învățat-o de la cei care-mi cer în fiecare zi ceva – o rețetă, un sfat, un meniu, o completare la rețeta postată, o idee pentru ziua de naștere a soției sau soțului, o părere despre restaurantul lor, o sugestie pentru petrecerea de pensionare, FĂRĂ să simtă nevoia de a trimite niște bani într-un cont pentru timpul și experiența mea, de care se bucură necondiționat.
Sigur că mă bucură interactivitatea, mă bucur să le răspund cititorilor, să caut pentru ei lucruri pe care nu știu să i le ceară lui Goagăl și absolut sigur, nu le-aș cere niciodată nimic în schimb. M-aș bucura însă grozav dacă ar înțelege că blogul e, între altele, locul meu de muncă. Interactivitatea, pe care mi-am asumat-o cu bucurie, mă costă 8-10 ore din 24. Rețetele, de la mersul la piață până la postare, costă câteva sute de euro în fiecare lună. Pe scurt, în lumea asta, nimic nu-i gratis, și dacă nu plătești tu, cineva tot trebuie să plătească. În cazul meu, cei care au nevoie de publicitate. Așa că, după mine, e aiurea să-i spui unui om care-ți pune la dispoziție un serviciu gratuit, „bre, ai cam multe bannere” sau „halo, domnu, ce-i cu articolul publicitar” sau „ bine mă, da’ chiar Danone?”.
Cred că un minim respect pentru munca altuia n-ar face rău. Cred că un minim respect pentru judecata celui din fața ta n-ar face rău. Și mai cred că, chiar dacă ar ști câte campanii refuz în fiecare lună pentru că nu le consider potrivite pentru mine și blogul meu, cei care pun întrebări de felul celor de mai sus, nu s-ar opri. Cică oamenii sunt ființe capabile de empatie. De când muncesc (și) online, am îndoieli tot mai mari legate de treaba asta. Ne place să primim, fără să ne întrebăm de unde vine „ceva”-ul pe care-l primim. Faptul că informațiile de pe internet sunt de obicei gratuite și foarte accesibile, a transformat în câțiva ani felul în care gândesc oamenii. Nu neapărat în bine. Dar asta-i altă poveste, pentru alt guest postJ. Între timp, aștept să văd care-i prima televiziune care dă faliment pentru că are prea multă publicitate în emisunile de can-can.
15 thoughts on “Un pic de reclamă pe blog n-a omorât pe nimeni. Sau…”
Am cautat si ne-am inspirat din retetele tale de multe ori. A venit momentul sa iti multumim si sa marturisim ca regretam ca nu am facut-o de la prima prajitura cu malai :) . Pe de alta parte nu cred ca ai nevoie de vreo justificare, iar pentru noi e valabila vorba cu telecomanda: nu-ti place, schimbi canalul!
Pingback: Adi Hădean | În oala sub presiune
Mare dreptate ai, Adi! Chiar e de apreciat că înainte de a accepta o campanie te gândeşti şi la cititorii tăi şi la cum ar putea aceasta să-i deranjeze. Pe de altă parte, e o perioadă de tranziţie între print şi online care încă derutează cititorul român de bloguri şi nu prea înţelege el care-i treaba cu reclamele.
Masca, eu vă mulțumesc. Nu am scris postul ca să justific ceva ci cu speranța că un articol, două, trei, treizeci, venite din mai multe tastaturi, o să să ne aducă un pic mai aproape de normal:).
Multi dintre cei care citesc bloguri nu vad chestia asta ca pe o munca: „Ce, scrii acolo doua-trei randuri si gata articolul, ce-i asa greu?”. Din pacate, nimeni nu vede straduinta de a gasi subiecte, de a renunta la unele pentru ca nu se potrivesc cu blogul, de a le accepta pe altele si a le slefui, de a scrie, de a rescrie, de a corecta, de a recorecta, de a sterge tot si a o lua de la capat, de a promova, de a construi un brand online. E munca serioasa si, ca orice munca, are un pret. Daca eu investesc timp si munca in blogul meu, ma scuzati, dragi carcotasi, daca voi dori sa scot si niste beneficii financiare.
@adi hadean cu drag!
eu nu m-am simtit agresat de nici una dintre campaniile de la tine de pe blog pentru ca in fiecare, chiar daca nu faceam parte din publicul tinta, am gasit ceva de citit. In plus, daca ceva nu imi place la un moment dat, revin maine pentru ca gasesc cu siguranta altceva. Si, in plus, eu sunt cel care am profitat de pe urma ta, am profitat de ceea ce faci tu, de retetele tale. Si, crede-ma, de fiecare data cand caut ceva in domeniu la tine intru prima data pt ca nu m-ai dezamagit. Spor!
Cat timp reclamele sunt de bun gust si cat de cat pe tema site-ului/blogului, este dreptul tau sa pui dupa cum consideri.
Adi, reclamele si campaniile publicitare care apar pe blogul tau reprezinta si ele o recunoastere a valorii a ceea ce faci , a ceea ce scrii! Daca blogul tau ar fi fost unul anost si „fara gust” cu siguranta nu ai mai fi fost cautat… Cei care sunt deranjati de reclamele respective, sigur ca sunt putin invidiosi( sau poate mai mult!). Este munca ta facuta cu seriozitate, daruire, pasiune, inteligenta etc, etc si meriti o „remuneratie” pe masura!
Gura unora de multe ori musca de unde nu trebuie…
In plus, nu intereseaza pe nimeni cum iti faci tu „decoratiunile”in propria bucatarie…
De nota zece, sunt multe nuanțe pe care cititorii sau chiar partenerii nu le văd.
Aș mai avea de adăugat două chestii:
– oamenii care au salariu (agenții, clienți, dar și unii bloggeri care dau lecții) nu înțeleg absolut deloc cum funcționează și cum trăiește un freelancer, de fapt sunt convinși că avem suficiente resurse pentru a aștepta 4 luni după o plată și că, în general, se pot refuza orice campanii pentru că nu sunt 100% cum ai vrea tu.
– sunt oameni care îți denigrează cu talent munca, îți neagă și orice drept să vorbești pe acel subiect, dar în spate și ei fac exact ca tine, doar că nu stă nimeni să îi mai tragă de urechi ulterior.
Buna seara! Dar eu nu inteleg de ce va suparati?Vorba cuiva de mai sus. Nu-ti place, schimbi postul. Mie mi-a placut ce am citit pana acum. O seara faina!
Adi,
Ai foarte mare dreptate. Si nici nu cred ca trebuie sa justifici ceea ce faci. D’aia avem liber arbitru, sa ne placa sau nu ceva, sa facem sau nu o alegere, indiferent la care capat al blogului ne-am afla :)
Lumea este plină de oameni nerecunoscători! N-aş vrea să mă număr printre ei, aşa că: mulţumesc, Adi, pentru ceea ce ne oferi! De pildă, într-o zi, căutând o ghiduşie culinară, l-am rugat pe amicul Goagăl să-mi dea o reţetă de mâncare indiană cu Nutriday…Eram într-o fază fusion, nu mă condamnaţi! Ei bine, nici un rezultat găsit, în afară de blogul tău, care mi-a oferit răspuns mintenaş. Altfel, probabil trebuia să merg să citesc de capul meu literatura vedică, pentru a afla ce căutam. Înspirată alegere, mulţumesc încă o dată şi keep up the good work! Nu-i băga în seamă pe cei care comentează, sunt invidioşi!
ADI te citesc zilnic si ai toata aprecierea mea pt TOT ceea ce faci si postezi pe blogul tau numai bine
foarte interesant articol… toti bloggeri cred ca pot invatat ceva din experienta domnului!