Încep această postare emoționantă cu un mare, mare mulțumesc. Pe care îl adresez lui Dan Teodorescu, omul pe care, deși nu l-am cunoscut niciodată personal, îl respect așa cum se cuvine să respectăm un om cu suflet mare. Și care nu numai că a acceptat propunerea de a cânta împreună cu trupa Taxi la concertul pentru Selena, dar a și vorbit cu Florin Chilian și cu Mihai Mărgineanu, cărora le adresez de asemenea un mulțumesc respectuos, să vină să cânte și ei.
E greu de spus în cuvinte câtă apreciere am pentru acești oameni și pentru alții, din lumea asta frumoasă a noastră a blogosferei, care s-au implicat extraordinar pentru Selena. Și care m-au rugat să nu le dau nume, pentru că nu asta e important, ci să iasă totul bine. Oricum, dragilor, vă știți voi care sunteți și știți că mi-ați intrat definitiv la suflet :)
Aș vrea tare mult să veniți cât mai mulți la concertul despre care vă spun mai jos. Sau, dacă nu puteți, din diverse motive, să mă ajutați cu promovarea evenimentului. Să scrieți pe bloguri, pe twitter, pe facebook, să spuneți prietenilor, să sunați la numerele speciale în rețeaua Romtelecom, să donați. Adică să vă implicați. Pentru zâmbetul Selenei.
Vă mai spun că prețul unui bilet la concert este de 50 RON. Și că vor exista și urne pentru donații. Vă mulțumesc tuturor.
Trupa Taxi va sustine vineri, 8 aprilie 2011, orele 21.00, un concert umanitar pentru Selena Daria Vlad, alaturi de prietenii lor Mihai Margineanu si Florin Chilian. Evenimentul va avea loc la Hard Rock Café (Soseaua Kiseleff nr. 32).
“N-as vrea sa va spun ca Selena are 4 ani si 7 luni si e bolnava – pentru a doua oara – de cancer, pentru ca e foarte trist. Vreau doar sa va invit sa cantam si sa ne bucuram ca suntem sanatosi.” Dan Teodorescu, trupa Taxi.
La varsta la care alte fetite se joaca cu papusile, micuta Selena Daria Vlad a fost diagnosticata cu LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA.
De la 2 ani si 6 luni, copilaria Selenei a insemnat cure de chimioterapie, punctii medulare si lombare, zeci de drumuri la spital si multe, multe analize .Inainte cu 3 luni de la terminarea tratamentului cu citostatice, Selena Daria Vlad a facut Recadere Medulara si Extramedulara. Salvarea ei este transplantul de celule stem la un centru medical din strainatate, iar costul acestui transplant se ridica la 150 000 euro. Nu se poate realiza in Romania pentru ca la noi se poate efectua numai transplant de donator inrudit si nimeni din familia Selenei nu este compatibil.
Poti salva o viata printr-un gest marunt! Selena are acum nevoie de noi!
- Poti suna din reteaua Romtelecom in perioada 4 martie 2011 – 3 iunie 2011:
0900 900 342 – 5 euro/apel
0900 900 340 – 2 euro/apel
Numere apelabile doar din reteaua Romtelecom
- Poti depune numerar sau face ordin de plata in urmatoare conturi:
RON: RO43RNCB0064061982940001
EURO: RO16RNCB0064061982940002
Titular: VLAD MIRCEA ADRIAN, BCR – sucursala BERCENI
CNP: 1710106443067
Cod SWIFT: RNCB RO BU
- Poti face plati prin PayPal de pe www.selenavlad.ro
- Twitter: #helpselena
- http://www.facebook.com/campanieSelenaDaria
Pentru mai multe informatii despre acest caz, intra pe www.selenavlad.ro si afla cum poti ajuta o fetita frumoasa sa creasca mare. Concertul umanitar este sustinut de Hard Rock Café si Europa FM.
Biletele se pot achizitiona de la Hard Rock Café in seara concertului. Pretului unui bilet este de 50 Ron. Toti banii stransi din vanzarea biletelor la acest concert vor fi donati catre Selena Daria Vlad. In incinta Hard Rock Café vor exista si urne pentru donatii in timpul concertului.
Va asteptam cu drag la concert!
11 thoughts on “Pentru mine acesta este concertul anului”
mi se rupe inima când mă gândesc la copilul ăsta.
o idee excelentă maestre, mă bucur să văd că sunt şi oameni altfel
Nici nu se pune problema sa nu venim. Suntem trup si suflet pentru Selena!!!!
http://codeus41.blogspot.com/2011/03/au-fost-si-vor-mai-fi.html
Dumnezeu sa-i ajute si sa se faca bine!
Pingback: Hai să facem o faptă bună! « Blogu' Lu' Mariciu'
Pingback: Concert pentru Selena | Music Oriented Blog
Chestiile de genul ăsta sunt unul din puținele motive pentru care mi-e ciudă că nu stau în București. :)
Pingback: Concert umanitar Taxi şi prietenii în Hard Rock Cafe din Bucureşti - i Concert.ro - Concerte, Bilete
Respect initiativa !
eheee, se aude si de aici din Spania de concertul pentru Selena. Frumos nene Chinezu ca o ajuti. Sa fie intr-un ceas foarte bun si sa fie srtansi cat mai repede banii pentru fata. Sanatate si speranta.
Pingback: Hai să facem o faptă bună! @ Mariciu.ro