Ieri m-am conversat puțin pe twitter cu Cristi despre vremurile în care făcea febră musculară pe la metalotecă/rockotecă, îmbrăcați regulamentar în blugi rupțicu ținte, tricouri cu tot felul de trupe (foarte greu de procurat la începutul anilor 90, nu ca acuma), ciocate, tot felul de alte accesorii și cu pleata de rigoare. Pentru cei care abia acum încep să facă mustață :D e greu să înțeleagă cum era spiritul anilor imediat după Revoluție, când fiecare încerca să se manifeste cum simțea că i se potrivește mai bine.
Noi eram rockeri. Sau metaliști. Sau, cum zicea dirigul nostru iritat de stilul nostru, rockeriști :)) Și era, într-adevăr, un stil de viață. Aveam circuitele noastre prin care plimbau casetele (era o sărbătoare un album nou, venit pe filieră maghiară), avem locurile noastre unde ne întâlneam, aveam saluturile noastre și, firește, aveam clinciurile de rigoare cu depeșiștii. Căci atunci cam asta era bătălia la ordinea zilei, între metaliști și depeșiști :D Au fost și bătăi la propriu, cu niște buze sparte și niște arcade învinețite, dar nimic serios, care să lase urmări definitive :)) Dar dincolo de pumnii împărțiți și primiți, exista acea combinație cretină (dar mișto la vârsta aia :D) de dispreț și ură pe care o aruncam unii împotriva celorlați, fără să știm cu adevărat de ce sau ce avem de câștigat din asta. Dar, pe de altă parte, dacă am fi fost așa deștepți, nu am fi avut aventurile pe care le-am avut la vârsta aia :))
În timp, am ajuns, și unii și alții, să ne ascultăm muzicile. Și noi să apreciem Depeche Mode așa cum se cuvine, ca niște creatori de muzică imperială, iar ceilalți să ridice sprâncenele a mirare când auzeau câte o bucată de Dreamtheater sau Queensryche. Și s-a dus dracu războiul :)) Astăzi, când mă mai întâlnescu cu unii din tabăra adversă de atunci, de aducem aminte cu amuzament ce priviri fioroase ne aruncam când ne întâlneam întâmplător pe stradă :))
Acum noi, foștii metaliști și depeșiști, avem copii. Care, cu nuanțele de rigoare speficice vremurilor în care trăim, vor ajunge tot un fel de metaliști și depeșiști moderni. Și, de multe ori, o să ne irite stilul lor, o să ne facă să ne încruntăm. Sfatul meu către voi este să aveți tot timpul la voi o poză în care să vă vedeți cum erați la vârsta lor. Dacă se poate ar fi excelent să fie cea mai ridicolă fotografie pe care o aveți în arhivă (căci sigur o aveți, nu vă mai ascundeți :D), să vă uitați la ea și să înțelegeți faptul că nu numai că nu trebuie să vă enervați ci chiar să fiți mândri. Pentru că odrasla voastră seamănă cu voi, sunteți, de fapt, chiar voi într-o altă epocă :)
13 thoughts on “Amintiri din metalotepoca de aur”
Nu stiu cum era in perioada aia,dar si acum se uita urat unii la altii,nu rockerii la manelari ci manelarii la rockeri. Cred ca era frumoasa perioada aia,eram prea mic sa mai tin minte ceva.
… ma faci sa simt un nod in gat …
De doua ori pe an „dau o fuga” la Woodstock, Jimi si Jenis sunt alaturi de mine mai tot timpul, „dau mana” cu Creedence Clearwater Revival ori ce cate ori ne intalnim, imi arunc bezele cu „Negru Voda”, ne zambim, eu si „The Unforgiven”, flirtez cu „Fata cu perle in par”, „Epitaph” asteapta o viitoare intalnire pe vecie si pana atunci ne mai „tachinam” … ma gandesc cat de fericit sunt si ii multumesc lui Dumnezeu …
Pentru toti ceilalti care m-ati facut sa fiu ceea ce sunt : iertare ca nu va pomenesc aici. Da’ voi stiti ca va am in suflet !
Eu incerc sa cresc-l pe noul Bon Scott…iar pe moment, am parul mai lung decat al lui.
Inainte sa implineasca trei ani, mosul i-a adus o orga. Cand a vazut-o i-a spus ca „pian din ala are si Jean Michel Jarre.
Anul asta i-am luat si chitara. In prima noapte a dormit cu ea in pat. La doua zile dupa asta, intr-o dimineata mi-a venit cu prima compozitie.
Am sa caut si poza despre care vorbesti si am sa o pun pe blog. Ca sa se stie!
o tempora, o mores…
Pingback: Simona Ionescu » Muzica faină de la Chinezu junior!
inca nu am copii, dar stai asa, ca o sa am si eu la un moment dat :)) sper totusi, s anu fie dificili cum am fost eu, cel putin pe partea sensibilitatii :)))
mi-amintesc ca-mi zicea mama odata, cand ma suparasem ca nu ma lasa in pace (adolescenta) cu cicaleala… ce, tu crezi ca eu si taica-tu nu am fost la varsta asta?! tocmai c-am fost si stiu cum e! :)))))))) si mi-a aratat poze de care nu stiam, super haioase si faine, nu am sa uit in veci :-))))))))))))))))))))))))
tata le avea cu imbracamintea stil rock, mama nu, dar cica ascultau la greu muzica vremurilor respective :)
ps: dar de boney m de la ai mei stiam deja :)))))))
In Tulcea bataile erau de regula intre metalisti si punkeri, depesitii erau masa neglijabila :D
Glisse , ce rea esti !
si vom ajunge cu totii, vrand nevreand, la vorba…”pe vremea mea” :)
Pingback: Cu ajutor, pot termina o leapşă fotbalistică - RiviOnze.com | Fotbal Blog de Alex Pircalaboiu
Just keep on http://www.youtube.com/watch?v=3hSMqjrVKcM
Eu unul, pot să spun că mi-am diversificat sursele de muzică, dar n-am renunţat la ce ascultam pe vremuri. Uite un articol asemănător cu ce scrii tu mai sus http://www.avclub.com/articles/part-9-1998-youre-either-with-korn-and-limp-bizkit,51471/#
Zilele trecute ascultam „Edge of Thorns” şi mă uitam la copertă http://roqueveloz.files.wordpress.com/2010/10/edgeofthorns.jpg
N-am putut să nu zâmbesc.
@Glisse, eu i-am prins pe rappperi. Şi da, DM şi-o cam luau pe coajă.
felicitări lui Virtual Kid. Dacă o să am copii şi o să le placă Colosseum, cu atât mai bine pentru ei. Dar n-am să stau să-i terorizez cu Peter Hamill, doar de dragul vremurilor când colindam coloanele de la Sala Palatului, în căutare de casete.