Mă știți, sunt degrabă hăhăitor și amator de voie bună, de discuții acide în contradictoriu, care ascut spiritul și nu lasă vâna oflineeană (atât de necesară în prestațiile 2.0) să se vlăguiască. Deci îmi place, cum ar veni, să mă cert :D Ceartă constructivă, educativă, catarthică (sper că ăsta e cuvântu… :D). Numai că am și eu limitele mele. Despre care vreau să vă spun, pe scurt, mai jos. Cu scuzele de rigoare pentru limitările mele, desigur.
Accept să îmi spui ”bă, scrii ca o cizmă pe blog”. Dacă nu ai argumente, dau din umeri și merg pe sfântul principiu fiecare cu mizda pă-sii. Dacă ai argumente, îți fac cinste cu niște beri să mi le explici, că poate, poate mai învăț și eu ceva. Dar, și aici intervin abrupt limitările mele, fac alergie când vii la mine și îmi spui ”fii atent la mine cum trebe să faci, nu cum faci tu”. Adică, mă înțelegi, tu ești profesor și io sunt un păcălici repetent la clasa de ahrefism de la liceul de social media.
Bun, e drept că mă mai uit și la fața omului care zice asta, cum ar veni. Adică nu mă cred nicidecum buricul târgului și când vine un om care are niște cojones 2.0 masive să îmi zică de astea, atunci iau poziția ghiocelului și îl ascult. Îl contrazic, dacă e cazul, dar îl ascult. Pentru că știu că omul a trecut prin multe, a dat cu capul de multe ori de pragurile diverse pe care ți le aduce netul în freză, altfel spus, omul a dovedit că știe, vrea și poate să facă o figură frumoasă în social media (dacă îmi permiteți barbarismul).
Dar când vii tu, care nu ai blog, ai 37 de followeri pe twitter si fix 100 de friends pe facebook să îmi spui ce am io de făcut, atunci dă-mi voie să îmi cer încă o dată scuze pentru limitele mele. Și să îți spun să mă cauți la altă masă pentru că nu am bani mărunți la mine. Pentru că nu am vreme de pierdut și nici nu vreau să abuzez prea mult de timpul tău. Da, știu că sunt un dobitoc care nu accepta libertatea de expresie and shit și o să trăiesc toată viața cu această stigmă. Dar mai știu și că fac alergie la lipsa de minim bun simț de care dau dovadă unii. Altă limitare de-a mea. Și cu asta o să trebuiască să trăiesc toată viața, la dracu…
14 thoughts on “Datul cu părerea în 2.0 sau aceste cuvinte care ne doare”
mizda pa-sii, buna asta :))
Cu toate ca na, poate omul e la inceput si de aia are 37 de followeri si 100 de friends. Poate e din ala underground :>
Comentez offtopic, da am motiv serios: la ultimele tale articole nu se mai vad diacriticele calumea. Imi apar tot felul de caractere ciudate. Se intampla doar aici, nu si pe alte bloguri, deci nu cred ca e de la browserul meu sau ceva…
@somnulescu
mah, o fi el din underground, e ok, ca doar toti am pornit de acolo
dar bunul simt nu tine de underground, ci de… bun simt :))
Cristi, fără jenă, butonul de report as spam te ajută în situațiile de genul ăsta. Another one bites the dust! :)
Adevar graiesti muritorule…
Asa este si nici eu nu suport sa ma insulte cineva, sau nu neaparat de insulta, sa faca o afirmatie fara un motiv macar sau argument. Nu iti pot spune ca „Esti incult” daca nu am un argument cu care sa pot dovedi acest lucru, si din propria experienta, daca am incercat asa ceva, m-am facut si de bau cateodata, daca dai de vreo persoana care iti poate intoarce vorba..
Mai mult, datul cu parerea este ceva specific romanesc.. ” Eu cred ca nu e bine”, „Am auzit ca nu e aia” ” Sunt de parere ca nu ai dreptate” ” Esti prost” etc lista poate continua la nesfarsit… Eu, de exemplu, daca stiu ca am dreptate, merg pana la capatul pamantului si te contrazic atata timp cat este nevoie daca stiu ca am dreptate si iti pot dovedi asta
@paulyluca, eu le vad bine. Nu e problema de la chinezu.
Problema e alta de fapt. Una dintre metodele de promovare ale juniorilor ca si mine in online-ul asta e cearta si atunci mai bine il „mut” pe chinezu din loc de vreo 2-3 ori, in loc sa puna mana si sa vada unde e gresit si mai ales ce si sa incerce sa indrepte acel lucru. Io spre ca nu te-am suparat si daca da…iertare maestre de la umilul tau plaies!:D
Bagi in aceeasi oala si comentariile care incearca sa glumeasca?
Datatori de parere cum ai descris aici, misuna si in lumea 0.0, nu numai pe Web. E o specie aparte, care nu da semne sa fie pe cale de disparitie. Chiar din potriva, in 2.0 par sa se fii inmultit deranjant, pana sa ajunga o napasta. Anonimatul oferit de virtual le permite si nevertebratelor care pareri au din belsug, numai curajul le lipseste, sa debiteze.
Solutii: Spam, Unfriend, Unfollow, Block, dar stii tu mai bine.
Las’ că se pune taxă pe „datul cu părerea” şi se mai potoleşte lumea..
Dar de ce sa nu accepti pareri, critici, feedback chiar si de la persoane fara blog?
Oamenii care te citesc (fara a fi experti SM, Web 2.0, sau cum vrei tu) nu e ok sa aiba o parere? Pana la urma nu ei sunt cei mai importanti? Ar fi interesant cat la suta din sutele de mii de cititori de bloguri sunt experti.
Cateodata o persoana ce nu e atat de implicata in fenomen poate observa aspecte benefice, cred eu… :-)
@Giorgiana problema nu e de a accepta parereal altora, ci felul in care acele pareri sunt formulate. Pareri si pareri…
Da, la o citire mai atenta am obaervat ca era vorba si de atitudine si de pozitie…
Mi s-a parut putin ciudat ca il vedeam pe Chinezu ca un tip foarte deschis. :-)
Omule, da’ cine a reusit sa te scoata asa din pepeni ? Ca doar esti de un calm … chinezesc.
Parca ar fi prima data in cariera, cand dai de asa ceva … da’ nu e nici ultima, poti fi sigur. Nu iti mai face sange rau ca stresu’ scade imunitatea organismului si acu’ e cel mai neprielnic moment.
Eu am priceput, noi am priceput. Intrebarea este : cel care te-a scos din pepeni a priceput ceva ? Adica te-ai amarat cu folos ? Sau …