În locul celor 3 puncte puneți voi ce echipă vreți. Pentru că știu că sunteți unii pentru care granzii campionatului nostru (îmi cer scuze că le spun așa, dar no, folosesc termenul ca să se înțeleagă mai bine ce vreau să zic…) nu înseamnă absolut nimic față de mândria pe care o aveți pentru echipe mici, gen Petrolul sau pentru echipa care se află într-o cvasiexistență, gen Progresul. Așa că vă rog să înțelegeți, mai bine spus, că vă întreb cum ai ajuns să fii suporterul echipei al cărei suporter ești? :))
Studiez de ceva vreme comportamentul suporterilor. Pentru că vreau să înțeleg. Și, fără să am nicidecum pretenția că am ajuns la nu știu ce adevăr suprem, am văzut că, indiferent la ce nivel de ”suportereală” ești (ultras sau doar ”amator”) numitorul comun este dragostea pentru echipă. Numai că pentru unii dragostea asta ia formă de viol de-a dreptul, iar în cazul altora seamănă doar cu un flirt ratat. Dar love is in the air pentru toți.
În ceea ce mă privește sunt stelist. Pentru că trebuie să fiu ceva, nu de alta, să mă încadrez într-o gașcă, ca să am ce discuta cu băieții la o bere :)) Nimeni nu te crede dacă zici că ție îți place fotbalul așa, în general, că ții cu toate echipele, te ia lumea de fițos sau de papagal. Așa că trebuie să ții cu cineva. Toți facem asta, indiferent cât de obiectivi ne ținem. Pentru că, odată depășit nivelul flirtului ratat de care ziceam mai sus, dragostea ta pentru fotbal trebuie să capete o formă mai tangibilă, adică să se lipească de o echipă :)
Am ajuns stelist dintr-o întâmplare. Ba nu, dintr-o încăpățânare :D Eram la începutul anilor 80, când începeam să înțeleg și eu cum e cu lumea asta, și cei mai buni prieteni ai mei, Dănuț și Marcel, erau dinamoviști. Așa că, nu cum v-ați aștepta :D, în loc să mă fac dinamovist ca și ei, io m-am făcut stelist, așa ca să le arăt io lor :D Evident că discuțiile despre cine era mai bună, Steaua sau Dinamo, erau interminabile și nu de puține ori se lăsau cu cafteală :)) Am avut momentul meu de glorie în 86, vă dați seama :D
Știți faza cu ”te iubesc, mamă, dar nu ca pe (echipa mea)”. Aș vrea să vă invit să comentați asta. Că am impresia că o să iasă ceva interesant :)
31 thoughts on “Cum ai ajuns să fii stelist/dinamovist/rapidist/cfrist/…?”
Sunt stelist datorită „istoriei” pe care o are în spate :)
Păi Stelist cu S (mare) și eu… Pentru că în școala generală aproape toți colegii țineau cu Steaua și tot mergând cu ei la meciuri am prins drag de echipă. Am prins perioada aia cu Adi Ilie în atac, Champions League, alea alea :). Mai apoi a rămas ca un microb… că de-aia ne numim microbiști nu?
Eu de cand sunt mic am auzit la mine in familie numai despre Steaua, deci sunt stelist. Nu ma omor, nu sunt ultras, dar cum spuneai si tu, trebuie sa tin cu o echipa:)
du-te bre d-aici ca nu cred :)) http://bit.ly/hfM0Ly
@David
:))))))))))))))))))))
ai cuvantul meu de onoare ca nu am vazut ce ai scris :))))))))))))))))))
nu am mai deschis readerul de saptamana trecuta :D
dar daca vrei sa ma dai in judecata pentru plagiat, te rog, doar de dragul de a ne impaca la o bere :)))))))))
Eu tin cu Universitatea Cluj si cu CFR. Motive…patriotism local. Pana nu demult, era ok sa tin cu amandoua. Fiecare cu divizia ei. Acum tin cu care dintre ele joaca. Si la meciuri directe…cu care are mai multe de castigat sau mai mult de pierdut.
tradare tradare, dar s-o stim si noi!
hai ca o dam in aia cu „mintile luminate gandesc la fel” si negociem noi la bere :D
in anii 80 chiar si 90 ascultam etapa la radio. cand faceau legatura pe DINAMO tresaream de fiecare data. la fel, atunci cand jucam fotbal fiecare era cate un fotbalist – unul era Lacatus , unul era Balaci…. eu eram Dudu Georgescu. deci DINAMOVIST.
Rapidista :)) De ce? Pentru ca mi-a insuflat tata dragostea asta pentru Rapid :D Cred ca a ramas in sange :)) :D
Bine, tin si cu CFR ca nah, acum orasul meu de adoptie e Cluj-Napoca, insa a fost tare interesant cand am fost pe stadion la CFR-Rapid :)))) cu un ochi am ras, cu unul am plans :)
Eu in clasa in liceu aveam si colege steliste (da` steliste din alea ca se uitau la meciuri si stiau tot, nu numai ca era la moda) si si colege dinamoviste :)). Ah cat de tare era cand ajungeam sa vorbim de meciuri sau si mai fain era cand vorbeam dimineata dupa meciurile din Champions League (ca mai am o colega care tine cu AC Milan) :)) =))
putine imi sunt cuvintele pentru a-mi exprima necazul de a nu mai avea in viata muntele de istorie care a fost FC Baia Mare. de ce eram mandru ca tin cu FC Baia Mare? in primul rand, a fost echipa locala de fotbal a orasului meu. al doilea motiv e reprezentat de mandria pe care o simteam cand stiam ca tineam cu una dintre echipele-simbol ale fotbalului romanesc. cred ca sunt suficiente argumentele mele…
eu sunt stelista pentru ca fratele meu e dinamovist. Cand eram mici ne tachinam tot timpul si cum el era dinamovist am intrebat pe cunoscatori care e rivala de moarte a dinamovistilor si asa am ajuns stelista :))
cu DInamo, si stii bine asta :)) de cand? de mult, de pe la gradinita din ce mi`a spus stelistu de tata :))) si alegerea a fost oarecum simpla: tati, cum se cheama echipa aia care a castigat? Dinamo! Aha :))
Sunt stelist… In clasa I am descoperit ca toti colegii mei tineau cu o echipa si eu nu aveam nici una. Asa ca am hotarat sa iau o decizie stiintifica si pe termen lung. Atunci pe TVR se transmitea un meci pe etapa. Am hotarat ca ma uit la meci si voi tine cu cei care castiga. Putea sa fie Olimpia Satu Mare – Jiul Petrosani, dar intamplarea a fost sa fie Steaua – Dinamo, A batut Steaua cu 2-1, asa ca m-am facut stelist… In plus, muream dupa driblingurile lui Marcel Raducanu si ale lui Iordanescu…
Chestia asta m-a „preocupat” de mic … :))) … toti prietenii mei erau (si mai sunt) microbisti. Ii ascultam cu placere cand vorbeau despre echipele „lor” („cu placere” fiindca pe vremea aceea inca se vorbea „elegant”). Si ce ma mira foarte tare era capacitatea lor de a memora echipa-ntreaga (cei din teren si cei de pe banca), fiecare cu pozitia in teren, atat cea “de suflet” cat si echipele adverse (aici, este adevarat, mai aveau mici scapari). Plus corpul arbitrilor, pe categorii – “de treaba”, „vanduti”, “muhaiele”. Eu nu am reusit aceasta „performanta” vreodata. Mi s-a parut ciudat sa inveti pe de rost numele unor indivizi si gata … ca si cum ai invata pe de rost numele unor autori si titlurile cartilor, fara sa te mai obosesti sa si citesti ceea ce au scris.
Ma mira faptul ca oricine isi dadea cu parerea despre orice, ca erau o multime de insi care stiau sa “faca echipa” mai bine decat antrenorul, insi care faceau si desfaceau transferuri, care faceau calcule alambicate cu “daca noi ii batem pe ei, ei o fura de la aia iar aia pierd la ceilalti …”. Fotbalul ajunsese (si este in continuare, alaturi de agricultura), cel mai la indemana subiect – fotbalul este un “bun al intregului popor”, abordabil de catre orice nivel de inteligenta (poporu’ zice ca la fotbal si la agricultura se pricepe oricine).
Am fost si pe terenuri de fotbal (la meciuri), avand experiente placute – chiar erau spectacole in teren si nu in tribune, si mai putin placute – mi-au luat niste golani steagul pe care mi-l daduse un prieten ca sa il tin, sa nu “o fure” el de la galeria adversa :))))) (atunci am inteles ca nu este “tenis”).
La inceput am considerat fotbalul ca pe un spectacol. Dupa ce am mai crescut am inteles ca era ceva ce se dadea “pe langa paine”. Apoi painea a disparut iar spectacolul s-a transformat in circ pe bune – era de toata jena ceea ce se intampla.
Si jena a continuat … circul si painea reaparusera, ba chiar mai mult, erau la moda. Dar se schimbasera timpurile.
Microbistii infocati se transformasera intr-un fel de talibani chibitari care se mandreau cu tot felul de imbecilitati – lanturi, box-uri, petarde, batai cu politia, rupt de scaune, etc. Se ajunsese pana acolo incat daca, fara sa vrei, purtai pantaloni visinii pe Sos. Stefan cel Mare riscai sa ajungi acasa in curu’ gol (si celelalte variante sunt valabile – pantaloni albi si tricou rosu in Ghencea, blugi si tricou rosu in Grant, etc.).
Forbalul nu mai era un spectacol, era un circ unde se manevrau bani grei. Majoritatea “gladiatorilor” erau cumparati sau vanduti ca obiecte. Antrenorii sarutau stegul unei echipe ducand mana la inima pentru ca dupa doua – trei etape sa sarute alt steag cu aceeasi mana la aceeasi “inima”.
Echipele au inceput sa cumpere tot felul de mingicari (– Lituania, Brazilia, Portugalia, Togo, Senegal, Burkina Faso, etc.) in loc sa creasca valoarea sportului prin “pepiniere” proprii – unde erau vremurile in care jucatorul X incepea de la “copii”, continua la “tineret” si apoi la “echipa mare” ?
Nu am contestat vreodata munca depusa de majoritatea acestor “gladiatori”. Dar mi-a displacut “circul”.
Nu contest, in fotbal sunt mai multi oameni de sport care fac cinste acestui concept, unii in tara altii “afara”. Dar prea putini pentru a face din forbal altceva decat este acum.
Imi place sportul. Dar ceea ce este acum in forbal nu este sport. Este o simpla afacere. Iar oamenii continua sa invete pe de rost numele jucatorilor … este ca si cum ar invata pe de rost broker-ii de la Bursa.
“te iubesc, mamă, dar mai tare iubesc …” – am vazut-o mazgalita pe pereti si garduri, in comune uitate de lume si in orase cu pretentii. Este o simpla dovada de teribilism sau o imbecilitate (nu l-am vazut pe autor, nu ma pot pronunta). Mama, mai prejos de niste mingicari pe care (pe cei mai multi) ii cam doare in cot de acesti “fani”, care asteapta o propunere mai “grasa”, o masina mai bengoasa, o gagica mai tare … tu crapi de foame da’ il cainezi pe X care a fost suspendat pe 3 etape :)))))). Asta tine, in primul rand, de o lipsa a unui orizont personal (cum erau babutele care dardaiau in frig la coada la lapte si o cainau pe Sue Ellen). Iar in al doilea rand de o lipsa a unei scari normale a valorilor.
Sper ca cei care folosesc aceasta “gluma” sunt doar (pusti) teribilisti. Sau daca nu sunt teribilisti, sper ca nu au drept de vot …
P.S. La capitolul “asa nu”, sper sa nu aud povestea cu “Franta are falitii ei, Anglia are falitii ei …”.
Si, ca m-am luat cu vorba, concret … uite asa am ajuns eu sa nu „tin” cu vreo echipa.
Am ajuns dinamovist ca m-a dus tata acolo sa joc tenis, baschet si sa fac inot. Povestea mai interesanta este cum m-am lecuit sa fiu dinamovist…dar asta pentru alt topic :)
Sunt STELIST din intamplare.In familia mea nu exista niciun microbist iar eu pe la 10 ani am nimerit pe un post tv unde juca Steaua cu Gaz Metan Medias.Tin minte mocirla pe care se juca(era ultimul meci din turul campionatului 2000-2001,undeva spre sfarsitul lunii noiembrie) iar Steaua a reusit sa castige cu 2-0.De atunci n-am pierdut mai mult de 15 meciuri.In anul ala am castigat si campionatul deci am avut parte de un „debut” fericit:))
Sunt rapidist de prin 2000 , imi amintesc ca bunicii mei erau unul stelist si unul dinamovist iar eu am ales a treia varianta .Odata cu anii am prins drag de echipa ,perioada buga ,daniel niculae .In ultimii ani merg la meciuri la cfr ,ca acesta este orasul in care locuiesc pe perioada facultatii ,si ghici ce a inceput sa imi place si cfr , abia astept returul cfr-rapid sa vad cu cine o sa tin :D
Sunt Stelist dinainte sa ma nasc. De mic am auzit povestile ca ma zbateam in burta la mama cand Steaua castiga Cupa Campionilor din 86. Plus ca era un motiv sa stau cu tata la meciuri cand am mai crescut sa bem o bere ca baietii. :D
@Deyu ooooooooh… me too me too :)))
POLIST pentru ca: http://valentinbosioc.com/gramezi/de-ce-poli/
M-am facut stelista pentru ca aveam scoala generala in Stefan cel Mare. Purtam fular cu Steaua si ma contraziceam toata ziua cu colegii. Am plans la Steaua-Middlesbrough in 2006. Am racnit „du-te dica, du-te”. Le-am iertat toate erorile, l-am ignorat gigi. Dupa isprava cu Napoli…parca nu mai pot. E din ce in ce mai rau.
Mama e stelista si implicit am devenit si eu stelist, ca ma uitam cu ea la meciurile Stelei. Ciudat este ca mama tine cu Steaua, ea avand patru frati, ei toti fiind dinamovisti.
Pingback: Din sufletul peluzei | Alin Meceanu
Pingback: E plin internetul de suporteri, dar stadioanele tot goale roman | robbie`s blog
@stefy ,ma bucur ca nu sunt singurul rapidist care merge la cfr :>
Stelist, pentru ca pana sa faca oierul echipa care este acum, Steaua a fost singura care ma facea sa traiesc cu emotii fiecare secunda atunci cand era vorba de o calificare sau de un meci important (meciul cu Valencia, in care Andrei Cristea a marcat cele 2 goluri, meciul cu Boro, meciul cu Dinamo Kiev). Pe langa asta, Steaua a castigat Champions League (Cupa Campionilor pe vremea aia) pe terenul Barcelonei, si nu Rapid, Dinamo, sau alta echipa. Steaua a castigat Supercupa Europei si nu alta echipa.
Pingback: De ce tin cu…? « Ursachi Paul
Aici spun de ce tin cu… http://ursachipaul.wordpress.com/2011/01/25/de-ce-tin-cu/
corectare: Nu se zice cfrist se zice ***ist sau franar:))
Eu tin cu „U” pentru ca ma ducea tata la meciuri cand eram pitic si pentru ca a avut o perioada cand a jucat acolo. Clar mi-a ramas in suflet!
… şi stau şi mă’ntreb de ce mi se’nfoaie cele trei fire de păr de pe mână când mă gândesc la El Monumental, la curva sud, la eleganţa lui Emerich Dembrovschi, la siguranţa lui Bathory, la anvergura lui Dan Păltinişanu, la discreţia lui Timofte, la ghiduşeala lui Gigel Bucur, la poveştile despre Lereter, la discreţia lui Dusan Uhrin, la comentariile lui nea Saxe Secoşan, la calmul lui Rotariu, la dubaşii care au împins echipa când am eliminat’o pe Celtic, la ferba unui meci contra Aradului, la acel public senzaţional din seara umilinţei cu Steaua, la toate combinaţiile genetice pe care le’a trăit de’a lungul secolului Banatul de’am ajuns să fim toleranţi fie şi numai pentru că nu se ştie ce curge prin sângele tău şi aşa intri şi pe stadion, cu fularul de gât , gata să cânţi că „De la Niş la Napoli nu’i echipă ca Poli”!
În Banat se iubeşte, nu se comentează! Şi, atunci, Poli e Patria mea!