Mai respectăm ceva în țara asta? Un imn măcar, o măslină?

Tocmai ce am văzut că la Iași Băsescu a fost huiduit al greu. Ceea ce e absolut firesc, ba chiar indicat. Numai că atunci când îți verși ura și scârba pe care ți-a cauzat-o acest vremelnic personaj, dar care ne face atât de mult rău, în timp ce se cântă imnul național, atunci nici tu nu ești vrednic de mare respect. Ca să nu zic că mă enervezi mai mult decât aș vrea să admit.

Tu, cel care ai huiduit imnul, exact asta ai făcut. Nu l-ai scuipat pe Băsescu, ai scuipat pe imn. Căci atunci când se cântă imnul, nu mai există nimic. Ești doar tu cu tine și cu țara aia pe care o ai în suflet și pe care o iubești așa cum o iubești, trăzni-o-ar să o trăznească… Pentru că atunci când nu mai rezonezi la imnul țării tale, săracă, perversă, tâmpită, cretină, așa cum o fie ea, țara noastră, atunci nu te mai poți numi român. Sau, cel puțin, eu nu mai pot să te consider de-al meu.

Pot înțelege supărarea din sufletul oamenilor ăia care au huiduit. Ba chiar o respect. E îndreptățită. Dar nu spusă așa. Nu renunțând, în numele acestei supărări, la orice urmă de respect față de niște lucruri care sunt mult mai mari decât noi, ca persoană, și decât supărările noastre personale. Huiduind imnul te spurci pe tine, ca român.

Sunt naționalist când zic astea? Treaba voastră dacă gândiți așa. Îmi iubesc țara? Da, așa proastă cum e ea. Un singur lucru știu sigur: atunci când nu o să mai vibrez la imnul nostru, îmi dau foc la cardul de identitate și plec din țară.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

23 thoughts on “Mai respectăm ceva în țara asta? Un imn măcar, o măslină?”

  1. Am vazut si pe twitter si pe FB tot felul de reactii vis-a-vis de cretinoismul celor care au huiduit imnul.
    La ce sa ne asteptam de la o natie care isi reneaga valorile nationale dar care asteapta cu gura la suflet, sau invers, valentines day?

    In ultimul timp vad tot felul de „femei” care vorbesc, analizeaza chestii cazone fara a putea da vreodata o definitie pertinenta a unor virtuti precum demnitate, onoare, etc.
    Daca nu exista libertatea de exprimare nu ne-am fi dat seama niciodata ca multora le lipsesc chestii intre picioare…

  2. Pffff….Chinezule, sper sa nu te supere parerea mea dar :

    1. Eu unul nu sunt de acord cu incurajarea scuipatului si huiduitului de nici un fel. Nici a lui Basescu, nici a lui Boc, nici a lui Ceausescu, nici a lui Hitler, nici a lui Stalin, nici a lui Gingis Han, nici a lui Dracu. Mi se pare o forma de exprimare primitiva cand iti exprimi o nemultumire. Stiu ca ai folosit-o in sens figurat, dar si eu tot in sens figurat vorbesc.

    2. Ce ar trebui sa insemne imnul? O melodie care sa ne aduca aminte sa iubim tara? Ei bine, poate unii inteleg mult mai mult prin termenul asta de iubire si n-au nevoie de un drapel sau de un cantec ca sa iubeasca ceva. Iubirea e a fiecaruia si alege cui i-o da. Nu-mi spune nimeni pe cine si pe ce sa iubesc, mai ales o fanfara.

    3. Eu unul nu vibrez la imnul nostru si nici nu-mi dau foc la cardul de identitate, dar sunt perfect de acord cu titlul. Nu ar trebui sa continue imnul mai departe de „Desteapta-te romane”. Si acest desteapta-te ar trebui sa ia ABSOLUT TOATE SENSURILE DIN DICTIONAR.

    „Huiduind imnul, te spurci pe tine ca roman” este gresit, raspunsul este mult mai simplu : „Huiduind, te spurci”.

    Parerea mea…

  3. La cat de ipocrit e Base’ ar profita din plin daca romanii ar amuti la auzul imnului. Ar manca tot rahatul ala al lui cu imnul pe fundal si in felul asta toata lumea ar ascuta tacuta.
    Imnul nu e o chestie la care sa rezonezi in orice moment ci numai in cele solemne iar ca un moment sa fie solemn ar trebui sa intruneasca toate conditiile, or in cazul de fata un mascarici care sfideaza orice regula, care adapteaza orice situatie la propriile interese nu se incadreaza in armonia necesara solemnitatii.

  4. In principiu sunt de acord cu tine. Daca nu te respecti intai pe tine (in cazul asta ca cetatean al unei tari), sa nu te astepti sa te respecte altii.
    Nu am vazut exact ce s-a intamplat la Iasi, dar imi inchipui urmtorul scenariu:
    Eu sunt in Piata Unirii din Iasi (cred ca exista) si se canta imnul. Stau cu mana pe inima si ma gandesc la ziua Unirii de acum 152 ani.
    Si deodata apare Basescu. Il scuip in gand si ascult in continuare. Dar imi dau seama ca o sa plece inainte sa se termine de interpretat imnul.
    Asa ca am de ales: sa ii dau de inteles ca l-as scuipa daca nu ar avea SPP-ul in jurul lui si sa scuip pe imn in acelasi timp, sau sa imi vad mai departe de ascultarea imnului si sa il las sa creada ca lumea il iubeste pentru ca nu e huiduit.
    Eu unul mi-as vedea de ale mele pana la terminarea imnul apoi l-as huidui daca e inca in zona.
    Dar nu toata lumea este cu stomacul plin si are caldura in casa.
    In plus, pentru o farfurie de mancare, unii se lasa cumparati chiar si pentru a huidui in timp ce se intoneaza imnul.

  5. A huidui imnul sau in timpul intonarii imnului de stat (al tau sau al altora) este o dovada de lipsa de respect. ESTE nevoie de repere in constiinta pentru a nu decadea in semianimalic – drapelul si imnul de stat sunt acest tip de repere.

    Mi se pare deplasat sa uiti diferenta dintre valoarea imnului de stat si valoarea de presedinte, oricare ar fi el (presedintele). Da’ poate ca oamenii sunt mult prea catraniti ca sa mai tina seama de anumite aspecte pe care altfel le-ar constientiza … s-ar putea spune ca Basescu scoate ce este mai rau din ei.
    Cred ca impactul era mult mai mare daca ar fi ascultat imnul in liniste si apoi ar fi trecut la exprimarea parerilor despre modul in care presedintele isi face treaba.

    Poate ca era o idee ca dirijorul sa nu fi inceput intonarea pana cand nu se „stingeau” huduielile ?

  6. Degeaba respecti imnul,sau drapelul national,cand nu incerci sa faci nimic sa schimbi ceva.Poate ca Base nu e cel mai bun presedinte,iar Boc nu e cel mai indicat guvern,dar nu sunt doar ei de vina.E adevarat ca au picat de fraieri,si au luat aceste decizii radicale de taiere a salariilor si a pensiilor. Ei asta au crezut ca trebuie facut,ca asta e solutia,dar pe niciunul din opozitie nu l-am auzit sa vina cu o solutie,toti ataca,fara sa faca nimic.Se incearca gasirea vinovatului,cand toti sunt vinovati. Oamenii asteapta ajutoare,vor salarii mari,pensii mari,dar fara sa munceasca.Daca tu ca om nu faci nimic pentru tine sa o duci mai bine,de ce ar face altcineva? Este mai usor sa arati cu degetul decat sa incerci sa faci ceva. Stii ce ma scoate din sarite?? Oamenii spun ca sunt saraci si o duc rau,salarii mici,pensii mici,dar de fumat nu se lasa,de baut nu,tot in carciuma sunt,ca doar beau de necaz..A nu se intelege din ce am spus ca sunt de partea lui Basescu, nu sunt de partea nimanui,ca nici unul nu e mai bun decat celalalt. Greseli s-au facut din 89 de cand s-a inteles gresit dreptul la libera exprimare.

  7. Am zis-o şi când s-a aruncat cameramanul ăla de la balcon o zic şi acum, ne-a ajuns cuţitul la os şi nu ştim să reacţionăm, iar când o facem dăm senzaţia că suntem nebuni nu disperaţi.

  8. Pai, atunci sa nu-l mai huiduim nici pe Basescu, sa nu cumva sa huiduim functia prezidentiala, un alt simbol al statului roman. Asta-mi aduce aminte de emisiunea lui Striblea, cand 5 barbati de mare „curaj si angajament” au pus-o la zid pe doamna Zotta, o femeie cu adevarat curajoasa si implicata in viata cetatii. Dvs v-ati impiedicat in cuvantul „dictatura” si asa ati ramas pana la sfarsitul emisiunii. Daca doamna Zotta spunea, cu manualul in fata, ca traim sub un regim autoritarist cu accente dictatoriale, capata alta dimensiune gestul ei in fata dvs, il intelegeati la justa lui valoare? Chiar nu intelegeti ca am ajuns aici, pentru ca am acceptat raul cu lingurita, ne-am imunizat, iar acum il inghitim cu polonicul? Sa va amintesc cati dastepti le radeau in nas, politically correct, celor care trageau semnale de alarma , spunand ca lucrurile se vor inrautati? Nu toate regimurile dictatoriale s-au instalat prin forta tancurilor, de pe o zi pe alta, povestea unora a inceput cu niste alegeri libere si democratice.

  9. @sierra
    sunt si eu implicat in viata cetatii, cum zici
    dar a zice ca e dictatura, atunci da-i pace, discutam discutii aici la noi
    desigur huiduielile de la iasi fac parte tot din dictatura
    si le-a comandat basescu ca prea era liniste in tara
    si, in rest, bine, sanatosi?

  10. OK! Nu-i dictatura. Da’ spuneti-mi si mie cum se numeste regimul in care un singur om controleaza parlamentul, guvernul, procuratura, serviciile de informatii si o mare parte a presei? Un regim in care PDL s-a transformat in partidul-stat, pe care-l regasim la toate nivelurile, omniprezent si omnipotent? Un regim in care nu mai exista separatia puterilor in stat, pentru ca toate gandesc si actioneaza cum vrea Supremu? Un regim care incalca legile, inclusiv legea fundamentala, Constitutia? Un regim in care singura ideologie corecta este cea portocalie, orice alternativa fiind adanc subversiva si demolatoare a interesului national? Un regim, bottom line, care incalca sistematic drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

    Spuneti-mi dvs cum se numeste, ca eu nu stiu.

  11. daca foamea si frigul justifica huiduirea imnului, atunci de ce sa mai huiduim, de ce sa mai protestam, de ce sa mai traim? care e sensul?

    ne pisam pe tot pt ca nu ni-i drag basescu, dar atunci pt ce mai luptam de fapt?! pt salarii sau pensii cu 15-25% mai mari?! halal patriotism… :|

  12. Imnul? Dragostea trece prin stomac! Mi-as iubi nespus tara in care as trai bine. Si… easy, ca i-am dat tarii! Si inainte, si dupa ’89. Aproape 60 de ani! Ca intre timp m-am imbolnavit un pic si am o superpensie de 497 de lei… Ai sa zici ca oamenii (conducatorii), nu tara? Care oameni, ca numai alfel decat ar fi trebuit sa fie au fost.?

  13. Onoarea, demnitatea și respectul pentru valorile naționale le-am pierdut pe 25 decembrie 1989. Actul de atunci se răsfrânge asupra poporului acum. Cei care au profitat atunci ne conduc și acum. Mai avem mult până vom ajunge ca o sărbătoare națională românească să semene, cât de cât, cu 4 iulie la americani.
    Simbolurile naționale nu au nici o valoare pentru cei săraci și flămânzi. Așa este românul croit.

  14. Vorbe mari, dar goale. Oamenii au ajuns la limita supravieturii, ultima lor grija e imnul. Astea le „simtiti” voi, bloggerii, dar omul de rand nu prea e animat de simtaminte inaltatoare cand ii chioraie matele.

  15. Imi pare rau ca n-am fost si eu la Iasi, ca sa-i huiduiesc din toti rarunchii pe Bashescu, pe curva blonda si pe cacatul ala care a shmenuit voturile la Paris. I-as fi huiduit cu imn sau fara ca fond sonor, pentru ca nu imnului ii erau adresate huiduielile, ci nemernicului de betivan, care a schimonosit tzara dupa chipul si asemanarea lui, si camarilei care-l linge-n cur.
    Voi, portocalii care va prevalati de suprapunerea huiduielilor la adresa lui Basescu pe acordurile imnului, ca sa va varsati veninul pe cei ce va detesta idolul, meritati sa ajungeti mai rau decat amaratii care huiduiau. Sa va chioraie matzele de foame, pe acordurile inaltatoare ale imnului. Sa va aduca rudele mancare, medicamente si feshe la spital, invelite in tricolor. Sa va marsaluiasca plozii la scoala kilometri, prin noroaie si frig, cantand Hora Unirii.

  16. Si, apropo de fariseismul cu care portocaliii se dau cu curul de pamant ca a fost intinat imnul, l-ati vazut pe vreunul dintre ei sa sufle macar o vorbulita, cand cretinul ala din Alba Iulia a bagat o dunga de portocaliu in tricolor?

  17. Chinezule, sunt Morosan si eu si numai de lipsa de patriotism nu pot fi condamnat, ba dimpotriva…da daca-ti spun ca n-am fost deranjat de loc de huiduielile de la Iasi si Focsani ma crezi? Nu mi-a placut, dar nu m-a deranjat. Sunt convins ca ele au fost adresate piratului betivan, pastaii blonde si in general nenorocirii portocalii care s-a abatut asupra tarisoarei noastre. Deznadejdea, amaraciunea, foamea si disperarea i-a determinat s-o faca. Daca incercam sa-i intelegem inainte de-ai infira consider ca-i OK.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.