Câștigătorii paginilor din ”Calendarul chinezăresco-bloggeristic”

Later edit: Din pricini care mă întristează profund, nu am inclus-o pe Diala la participanții pentru februarie. Repar acum această eroare cu scuzele necesare.

Dacă vă spun că sunt foarte încântat de ce a ieșit cu joaca asta cu Calendarul, mă credeți? :) Să văd că atât de mulți dintre voi ați înțeles exact spiritul aceste isprăvi este pentru mine cel mai frumos cadou 2.0 de sărbătorile astea :) Apropo de sărbători, vă dați seama că știind că perioada asta e cam moartă, absolut firesc, de altfel, nu aveam așteptări mari în ceea ce privește participarea. Dar voi m-ați lăsat cu gura căscată, lucru pentru care mă ridic în pcioare, îmi scot pălăria și fac o reverență în fața voastră. Vă mulțumesc tuturor :)

Bun. Mai jos vă dau câștigătorii. Criteriile au fost subiective, adică am mers pe principiul care mi-a atins mai tare coarda sensibilă ăla e :)) A fost o muncă teribilă să aleg, recunosc. Mi-am făcut niște criterii (nu vi le spun că îmi furați meseria :D) și am trecut de câte două ori prin fiecare postare, citind cu mare atenție. A fost muncă, zău, dar m-am bucurat de fiecare secundă din ea. Pentru că ați fost toți, fără excepție, niște minunați :)

Mai spun că toți participanții intra timp de un an de zile în blogrollul chinezăresc la secțiunea specială pe care o să o vedeți voi cum o să o numesc :D Câștigătorii sunt rugați să mă contacteze pe cristi.china pe gmail ca să stabilim chestiuni de alea tehnice cum executăm prinderea mufelor voastre în calendarul cu pricina :D

Ianuarie
Câștigătoare:
Corina Anghel. Pentru că mi s-a părut că a prins perfect esența a ceea ce am vrut să fac eu cu acest calendar: ”e unul din acele lucruri care vor aduce sparkles și îi va face pe oameni să zâmbească. Pe cei care apar și pe prietenii lor. Și pe cei care speră să apară în ediția următoare. Și pe mulți alții”.
Au mai participat:
Ionuț Iancu. Bre, îmi place mult încredere de sine de care ai dat dovadă, dar m-a emoționat mai tare Corina :) Dacă vei alege să îmi dai unfollow după această decizie, voi înțelege… :)))))))))
Liana Mitroi. Dap, dai foarte bine în poze, e drept, dar uite că nu m-ai prins în cea mai ”fotografică” zi :)) Mulțumesc din suflet, oricum, pentru participare :)

Februarie
Câștigător: Alex Bartiș. Pentru că povestea sa cu puiul de la Târgul de cariere a fost așa, out of the blue :)) Am apreciat tare abordarea șuie, așa că domnu Alex o să rânjească fasolea de pe calendar :)
Au mai participat:
Reveica. Am râs corespunzător când am citit somația pe care mi-ai dat-o :)) Iar desenul oh, Doamne, desenul… Un Picasso în devenire, zău :)))))) Ești clar cam la fel de lovită cu pucul cum sunt eu :)) Te-am pus în reader, așa că de acum încolo o să fiu cu ochiul pe tine :D
Malli. Să știi că mă ridic în picioare când scriu rândurile astea. Am fost tentat să îți dau ție pagina din calendar instant numai pentru că am aflat că ai 14 ani. Dar am zis să nu fac favoritisme pe criterii de vârstă :) Dar mă poți considera de pe acum un mare fan și sper ca în câțiva ani să fii unul din greii 2.0 ai României :)
Bogdan Antohe. Maestre, elegant ca întotdeauna, văd că te gândești mai mult la alții decât la tine :) Mulțumesc că ai participat și hai că la anul avem treabă multă :)
Diala. Nu am nici o scuză că te-am uitat la prima numărătoare. Chiar nici una. Nu a fost cu intenție. Pur și simplu am uitat să mă uit și la trackbackurile de la a doua postare despre Calendar. Sorry :(

Martie
Câștigători:
toți participanți, adică 2 :) Aici e blat, clar, dar nu am putut să mă decid, așa că cei doi de mai jos mi-au ușurat munca, fiind de acord în prelabil (noroc cu comentariile de la tine, Florine :D) să împartă pagina din calendar :))
Alias. Cum să reziști unei astfel de expresii? Cică dragostea pentru blogul său este mare… ”cât China” :))
Florin Moga. Frateeee, m-ai spart cu ”Şi în timp ce puneam răciturile în farfurii, i-am zis lu’ tata să pună deoparte un bol, care-i mai mândru, special pentru Chinezu, să îl omenim şi pe el, aşa ca în Ardeal, poate poate primesc şi eu o pagina în calendar. Tata când a auzit deastea, a pus două boluri separat, că i-am zis că a fi mândru de mine când m-a vedea toată luna martie” :))))

Aprilie
Câștigător:
Laurențiu Elena. Auziți la pișicher cu ce texte m-a luat :)) Cică vrea să fie în calendar pentru că ”la birou nu avem voie sa punem oglinzi, iar calendarul ma va ajuta sa-mi vad mutra in fiecare zi” :)) Bine, măh, lasă că o să îți vezi mutra în aprilie de o să te saturi de ea :))
A mai participat: Brotacus. Lasă că la anul o să îți urez la mulți ani aici pe blog cu ocazia schimbări prefixului :) Numai să îmi zici și ziua să nu îți spun pe 1 aprilie :)))))))

Mai
Câștigător:
Urbankid. Da, știu, veți spune că sunt cunoștințe de ale mele mai vechi, că au pile la mine și de astea. Dar nu e așa. Pur și simplu m-a emoționat textul scris de ei. Și poza :)
Au mai participat:
Markus. Dacă e vorba de pile, atunci clar Markus are cele mai mari pile la mine dintre toți participanții :) Pentru că îi știu părinții și am băut nește beri cu ei. A fost o decizie la mustață, recunosc, dar promit să fiu cu ochii pe Markus, căci băiatul promite să ne dea clasă, tu Ană :)
Liviu. Să nu mai ai niciodată îndoieli dacă ești blogger sau nu. Ești sau nu ești. Punct :) Mulțumesc mult pentru participare și îți urez succes pe linie blogosferică (presimt că, dacă nu o să renunți, o să îl ai) :)
Alexandra Crăciun. M-a cam tăiat un pic la stomac faza cu renunțatul la tine în favoarea proiectelor. Te rog io, prietenește, să nu mai faci asta. Că trece vremea și apoi o să îți pară rău, trust me :) Îți țin pumnii :)

Iunie
Câștigătoare:
Mironeasca. Dragă, cred că le-ai cântat cum știi tu celorlalți potențiali concurenți de i-ai adormit și nu au mai concurat :)) În afară de felicitări altceva nu mai am să îți zic :)) Oricum, lista ta de argumente ar fi cântărit greu și în cazul unui vot strâns :D

Iulie
Câștigător:
DrCriss. Nu știu ce a fost cu primele luni de vară de nu s-a înghesuit lumea pe ele, dar tovarășu Criss s-a făcut de o pagină în calendar :)) Mi-a plăcut fază cu oricine vrea să devină cunoscut :D Ăsta este primul pas… :))

August
Câștigătoare:
Giulie. A fost o luptă teribil de strânsă, dar ce a făcut diferența a fost feelingul meu de șofer de București atunci când am văzut memorabila precizare ”-injur la volan…si in august n-am pe cine, ca-i gol cluju’”” :))))))
A mai participat: Cybershamans. Argumentele tale m-au năucit de-a dreptul și aproape am sucombat sub vraja lor dacă nu era faza cu șoferia :)) Mulțumesc mult pentru participare.

Septembrie
Câștigătoare:
MihaelaDr. Deși scurtă, postarea ta a punctat decisiv la faza cu ”Cred că aţi observat că de câte ori găsesc un articol pe un blog şi îl preiau sau chiar o melodie găsită pe un blog, scriu şi sursa” :))
A mai participat: Coltzoffun. Sper că faptul că nu ai câștigat să nu îți umbrească fericirea de septembrie :) Bravo că ții la blogul tău și mult succes în promovarea lui :)

Octombrie
Câștigător:
toane.ro. Una din cele mai reconfortante postări de la acest concurs :)) Ca să nu mai zic că a strâns peste 30 de comentarii, adică, așa cum scrie și acolo, în  postare, sunt obligat să declar câștigător blogul :))
A mai participat: Sabina Cornovac. Șefa, știi că noi avem niște relații stabilite clar, ca să nu zic pile, dar de data asta mă rezum doar la a-ți mulțumi pentru participare :)))

Noiembrie
Câștigător:
Vlad Chichișan. Băh, cât bulan poți avea, să-mi trag gazul ilariant pe la mucoasele nazale :)) Să nu ai tu concurent pe luna asta :)) E drept că am râs corespunzător când am citit postarea ta, lucru pentru care îți tistaș mulțumesc :)

Decembrie
Câștigător:
Burli. Căruia îi spun și la mulți ani și care m-a făcut să râd ca lumea la faza cu ”In decembrie mananci ca porcu`. In decembrie bei ca vaca” :))
Au mai participat:
Bogdan. Domnule dragă, tare mi-a plăcut ce ai scris. Așa că îți adresez invitația de a ma iniția mai bine în lumea cercetașilor. În cadrul unui interviu pentru chinezu.eu. Te bagi? :)
Ana. A fost o relaxare să citesc postarea ta :) Îți doresc să rămăi la fel de senină și de sufletistă cât de mult poți :)
Glappy. Deși ai depășit termenul de intrare în competiția calendaristică, te trec aici, că așa e frumos și meriți, băh, meriți :))

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

29 thoughts on “Câștigătorii paginilor din ”Calendarul chinezăresco-bloggeristic””

  1. Mulțam fain Chinezule… nu de mult am început sa-ți urmăresc blogul.Am vazut postarea acum cateva zile, iar până sa ma hotătăsc dacă să particip sau nu, a trecut termenul :)) .Ieri mi-am adus aminte,dar prea târziu. Mersi ca m-ai adăugat totuși pe lista celor participanți,iar la următorul „concurs” voi fi pe fază :P

  2. Felicitări tutuoror participanţilor şi mai ales câştigătorilor :) După cum spuneam, luna MARTIE e specială, deci vom fi doi bloggeri :) Eu şi Mona. Acuma e problema ta Chinezule cum ne aşezi pe acolo =)) Hai noroc la toata lumea. Felicitări încă odată.

  3. Niciodata si nimeni nu o sa imi umbreasca fericirea de septembrie…Nu sunt suparata ca nu am castigat,ba chiar sunt fericita:Am aparut intr.unul din articolele tale:)

  4. Pingback: Calendarul chinezăresco-bloggeristic.Part 2.Am castigat :D | Burli Burli Blog

  5. PS: Cristi o alta intrebare. Se pot face copii ale calendarului – contra cost – pentru a putea fi dat si la prieteni?? – ai putea sa intrebi la tiparo.ro

  6. Uau, e primul concurs pe care il castig. N-am participat decat la doua, de un an de cand am blogul. Multumesc. Dar nu vreau sa apara „mufa” mea pe calendar dupa cum am scris in postare, as vrea sa apara poza de la profil. Sper sa se aprobe.

  7. Pingback: Pinhead « Ce pusca mea in america

  8. Pingback: Anul viitor îmi bag mufa în două calendare cu bloggeri | Chinezu

  9. Wow!!!!!
    Fraţilor, eu abia acum am aflat, după o bine meritată vacanţă în care m-am ţinut departe de calculator!
    Florine, să trăim! Şi noi doi şi Chinezu’ şi ceilalţi participanţi şi toţi care au fost implicaţi, fără a uita sponsorul :).
    Acum iau pe îndelete şi citesc tot, scriu şi pe blog! Hahahaha, nu-mi vine să cred! MARTIE rules!!!!!!
    Mulţumim! :)

  10. Pingback: mi se spunea…Alias » Blog Archive » Luna MARTIE

  11. Pingback: Law's Blog » Urcai o treapta in blogosfera :)

  12. Pingback: Bogdan Pater: ”Practic, pionierii au pornit de la cercetași” | Chinezu

  13. Pingback: Chinezarview despre cercetasi si RoJAM | B. P.

  14. Pingback: Calendarul chinezăresco-bloggeristic | Moga Florin

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.