Am fost fascinat mereu de şedinţe. Mai precis de inutilitatea lor atunci când vine vorba de a lucra eficient. Nu ştiu dacă în alte părţi e le fel, dar din ce am observat la noi o şedinţă înseamnă o adunare de oameni care se împart fix în două categorii: cei care vor să se bage în seamă şi cei care vor să nu fie băgaţi în seamă. În rest vorbim de nuanţe de tot felul şi de toate felurile.

Mi se pare fabulos când aud pe cineva că şedinţele sunt făcute pentru eficientizare activităţii şi creşterea productivităţii. Dă-i pace… O şedință nu e muncă în sine, cum nici deschiderea şliţului nu e urinare propriu zisă. E doar o necesară pregătire, e doar preambulul fără de care în unele cazuri nu se poate. A echivala şedinţa cu munca în sine este ca şi cum ai echivala perversa de la Târgu Ocna cu Mioriţa.

Şefilor le plac şedinţele. Ioi, doamne, ce la mai plac. În special celor care, de fapt, nu prea sunt cu adevărat şefi, adică nu prea conduc cu adevărat ce se întâmplă pe tarlaua lor. Dar în şedinţe, pe care le ţin cât mai dese şi cât mai lungi, ei îşi creează singuri contextul în care pot să arate că, măcar formal, sunt şefi. Adică deschid şedinţa, dau cuvântul celorlalţi, prezintă nu ştiu ce căcaturi de rapoarte, de astea, ştiţi voi, că doar şi şeful vostru face la fel.

Carieriştilor le plac şedinţele. Căci ce mediu mai propic (scuzaţi, dar sună bine în propoziţie) pentru a-şi arăta inteligenţa, tupeul, costumele sau, de la caz la caz, ţâţele şi bulanele în faţa colegilor? Ei merg la şedinţe ca la mall, să facă paradă şi să îi vadă lumea. Şi, după cum ne demonstrează viaţa de zi cu zi, le iese, chiar le iese.

Angajaţii normali (i-am inclus aici şi pe cei harnici, dar şi pe cei cărora li se rupe de companie şi al căror obiectiv e doar să treacă timpul până la salariu) urăsc şedinţele. Din diferite motive, dar le urăsc.

Şedinţele sunt necesare, desigur. Dar sunt ca şi berea. Băută cu măsură te pune pe picioare imediat şi te face şi să te simţi bine. Băută în neştire, te face gherţoi. Există, totuşi o diferenţă. După multă, multă bere mergi la pişu. După multă, multă şedinţă îţi cam vine să faci pişu pe muncă.