Cum a sărit un brand de la minus la mult plus in my book

Totul a început pe twitter, fireşte :D Cu mine care întrebam lumea cam ce maşini să iau la testat, căci Juji a mea (aşa mi-am poreclit io Nissanul Almera mult prea credincios :D) a început să cam îmbătrânească şi a cam venit momentul să mă gândesc să îmi iau altă maşină :) Printre mărcile şi tipurile pe care mi le-au recomandat unii şi alţii pe acolo, la un moment dat Anndryusha zice de Chevrolet Cruze. Eu am luat-o ca pe o glumă, serios, dar nu am mai zâmbit când şi Mircea Meşter (care, măcar de dragul artei, hai să presupune că se pricepe cât de cât la maşini :D) a zis şi el că e o variantă bună.

Normal că m-au pus pe gânduri. După care acelaşi săritor dibaci Meşter a plusat şi a zis că îmi rezolvă un test drive aşa mai prelungit să văd ce şi cum. Eram curios să văd cum e maşina, aşa că am acceptat.

Bun, e drept că a trecut destul de multă vreme de când am făcut io vreo 800 de km cu Chevrolet Cruze, dar am zis că mai bine scriu despre ea după ce îmi trece prima impresie. Pentru că prima impresie a fost o maximă surpriză. Ca să înţelegeţi mai bine unde eram io în raport cu brandul Chevrolet până la faza asta, vă spun doar că Loganul era o variantă mai bună în capul meu decât orice Chevy :))

Recunosc că nu mă pricep tare la chestii de astea gen specificaţii tehnice şi alea, alea şi că nici nu mă interesează foarte mult. Io mă urc în maşină, îi dau o cheie, ‘ntâia-doua-treia şi go :D Aşa că din perspectiva asta rogu-vă să înţelegeţi ce scriu mai jos. Pentru reviewuri de specialişti vă recomand ce scrie Automarket şi ce a zis Sorin.

Deci, mega surpriză maşină. Şi o să vă vorbesc doar de cele 3 aspecte pe care pe mine mă interesează la o maşină, luat aşa la grămada.

1. Să ne simtem bine. Confortul adică. Aici lucrurile sunt clare cu Cruze, e făcut pentru a te lăfăi în maşina asta pe toată durata drumului. Scaune confortabile, cotiere peste tot, habitaclul numa’ bun de croazieră. Io mai trec la confort şi sistemul audio care, fără a fi megatronic e mai mult decât ok.

2. Ne mişcăm şi noi mai cu talent? Eu am avut în teste modelul care am înţeles că e de top, ăla cu vreo 150 de cai. Care cai şi-au făcut treaba într-un mod foarte cinstit. Adică, să ne înţelegem, nu e nici pe departe cea mai rapidă maşină de pe planetă, dar, părerea mea, nici nu a fost construită pentru aşa ceva, ci pentru croazieră liniştită şi confortabilă. Iar la aspectul ăsta Cruze e o maşină excelentă.

3. How much is your love? Adică preţul. Sincer nu aş da vreo 17.000 de euro cât am înţeles că face Cruze-ul pe care l-am testat. Dar asta numai pentru că io sunt genul de maşină mai compactată, hatch-back şi mai nervoasă puţintel :D Dar variantele alea mai puţin sprinţare, adică pe la 105 cai şi nu cu atâtea briz-brizuri electronice (care încarcă preţul degeaba, părerea mea) şi care e undeva pe la 13.000 – 14.000, atunci da, e o opţiune foarte serioasă de luat în calcul.

Concluzionând, io vă zic aşa: dacă vreţi berlină care să fie confortabilă, numai bună pentru croazieră şi la un preţ absolut decent, atunci io aş lua în calcul Chevrolt Cruze. Faceţi un test drive cu una şi apoi mai povestim :)

Sursa foto: chevrolet.ro.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

9 thoughts on “Cum a sărit un brand de la minus la mult plus in my book”

  1. Dude, ai condus vreodată Honda cu Automatic Cruise Control (ACC) + Lane Keeping Assist (LKA)? Nu cred, că altfel nu te-ai mai fi luat de briz-brizurile electronice. :) Te dau o tură cu prima ocazie :)

  2. Esti din Baia Mare nu? Ar trebui sa te duc pe 9 noiembrie la un test drive toyota, multe masini Toyota destul de tari zic eu, asta doar asa de amuzament ca nu cred ca e de vanzare acolo nimic, poate ulterior

  3. Frate Chinez, nu vreau să-l contrazic pe maestrul Mircea, dar eu mă gândeam la Cruze din perspectiva modelului pe benzină. Cu ăla de bază – 113 cai, euro 5, plus ceva opţionale, ajungi – cred – pe la 13.000 de euro. Acuma, dacă el a plusat şi te-a aruncat spre Diesel, asta e… :)))

  4. P.S: Nu ca ti-as fi zis eu sa te duci la Baia Mare sa participi la Toyota Drive-test, nu sunt angajat al firmei sau ceva de genu sa te fac sa cumperi o toyota, doar am 14 ani :))

  5. Eh, înseamnă că intuiţiile mele funcţionează, ceea ce e bine, cred. :)))
    P.S.: nu sunt mare specialist, dar am senzaţia că la Chevrolet benzinarele fac legea, iar Diesel-urile sunt preluate de la Opel, mai degrabă. Posibil să mă înşel, evident. :D

  6. Băi, io nu pot să forjez nimic ce nu ştiu cum funcţionează. :D Şi rolele pe care le-am luat astă-vară – până nu le-am desfăcut roţile şi nu le-am uns cu vaselină, nu m-am lăsat. Acuma trebuie să-mi iau altele, evident. :))))

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.