Stimate domnule primar,
Așa ca om, luat en gross, îmi sunteți relativ simpatic. În majoritatea timpului (nu zic marea majoritate că nu sunt politician care decât o fac cu gura și atât). Dar există moment în care, calitatea pe care o aveți pe ștatul de plată, și anume de primar al Bucureștiului, o estompează abrupt pe cea de om, pe care o aveți cu prisosință. Și asta se întâmplă în momentele în care omul din mine ar vrea să facă un duș să nu pută, fază a existenței mele în care mi se rupe irefutabil de alte calități pe care le aveți.
Desigur, eu pe lângă dumneavoastră sunt un mizer du-te, vino. Dar care mizer du-te, vino are în perioada asta un program foarte încărcat. Nu ca al dumneavostră, firește, dar ce să fac și eu, mă descurc cum pot dacă nu am făcut carte să ajung primar… Așa că mă veți înțelege când mai spun o dată ce am spus în titlul, adică mă fut în el de București european din 2010, în care dacă ajungi seara la 23 acasă nu poți face duș, pentru că apa e rece, iar dimineața la 7 nu poți face duș, din fix aceleași motive.
Hai sictir.
11 thoughts on “Domnu Oprescu, mă fut în Bucureștiul european din 2010”
Eram posomorata din cauza vremii de-afara, dar mi-a trecut citindu-ti randurile.
Incalzeste-ti apa pe aragaz si treci la spalatul la lighenus, „fix din aceleasi motive” !
O zi buna tuturor !
Nimic iesit din comun in tara asta, unde suntem condusi de astfel de oameni. Pacat ca nu vor sa asculte si vocile poporului (cei drept tot mai putine) care tipa uneori cu sugestii spre imbunatatiri :)
Bagă, frate, un boiler electric sau o centrală, nu mai aştepta tot de la stat, săracul, să-ţi rezolve ţie problemele… :))))))))))
Mai boilere ne putem pune toti, insa asta nu rezolva problema initoala, doar o ocoleste. Probabil ca intr-o Romanie cu salarii mai decente ne-am permite sa facem asta, insa trebuie sa asteptam dupa stat si alte servicii care pot face asta in masa. De ce? Pentru ca e mai ieftin, mai eficient si mai indicat pentru ansamblu (chiar daca ne futem in ele de ansamblu in Romania).
dus? … ce e aia apa calda? … nu crezi ca te exagerezi cu cerinte de genu’ asta? … urmeaza sa te mai plangi de trafic, de gropi, de bordurile stralucitoare … bai d-le chinez, te rog frumosa sa iti revizuiesti comportamentu’ … unde te crezi?
Kriogen my friend.. ai zis un adevar de care nu cred ca iti dai seama „suntem condusi de astfel de oameni” .. si tot noi ne plangem.. eu zic ca atitudinea asta a romanului, de plangacios, care fata in fata e dulce-mieros cu ochii in pamant, iar apoi striga razbunare pe la colturi, ei bine, atitudinea asta ne conduce.. Si cu asa atitudine asa conducatori ;) . Nu sunt ei prosti ca iau, suntem noi ca stam si dam..
De aia sunt eu bucuros ca am centrala! :) Platesc gazele de rup (nu stiti pe nimeni sa umble la contoare?) dar am apa calda cand vreau!:)
iti iei centrala termica :)
si asta nu e limbaj de blogger pro ce te crezi :P
si daca n-ai apa calda, afla ca asta se intampla si la state mai mari, si in moscova si in san francisco, cam peste tot unde exista sistem centralizat.
La tine ori babele de dedesubt n-au facut baie si n-au dat drumu la apa calda, ori e oprita apa in cartier, ori e din cauza caldurii… isi revine ea
@Eeegroeg si cum propui dumitale sa luam atitudine? Te rog da cateva exemple, si cateva in care ai luat tu atitudine.
1. Daca n-ai apa calda, verifica cind ai platit factura ultima data.
2.Daca n-ai apa calda, pune-ti centrala, boiler, incalzeste pe aragaz.3
3.Daca n-ai apa calda, ce dracu cauti in Bucuresti
4.Hai sictir la tine in Maramures!
5.Fute-te la tine acasa, taran basit!
Ce v-a venit frate sa faceti dus in octombrie? Doamne Dumnezeule, auzi la ei!
Problema sta in felul urmator:
ianuarie- nu ne spalam, ca am facut baie de revelion, cu spuma, alea, alea;
februarie- mai tinem o luna gecile si paltoanele pe noi si ne spalam imediat ce da coltul ierbii in luna ce urmeaza;
martie- acum ca am iesit din iarna se stie ca trebuie facuta o revizie tehnica, deci pauza luna asta;
aprilie- liber la dus pentru jumatate din populatia tarii. Se spala vase, se inmoaie rufe, ca doar vine Pastele;
mai- gata cu sarbatorile, treceti la munca;
iunie- august – e cald afara nu se pune problema de apa calda;
septembrie- vine anuntul ca in decembrie vom avea apa calda;
octombrie- e luna plina, vedeti-va de treaba si nu va cramponati de lucruri marunte cum ar fi apa calda;
noiembrie- punem la punct stategia legata de locul unde ne facem sarbatorile si implicit baia anuala.
decembrie- pentru cei care nu s-au spalat in aprilie, acum e momentul in care pot face baia cu sampon, sapun, spuma, alea, alea. :D