Cât de negru e diavolul RMGC? Patrimonial vorbind, desigur

Zilele trecute știți că am făcut mini-campania personală ”Ghici România mea”, prin care sărbătoream și eu, așa cum m-am priceput, Zilele Europene ale Patrimoniului. Și cum făceam eu niște minime cercetări legate de acest aspect, mi-am dat seama de un lucru fundamental când vine vorba de protejarea patrimoniului, indiferent la care ne referim: e nevoie de un purcoi de bani ca să faci asta. Iar banii ăștia nu prea îi are nici statul, iar instituțiile europene dau și ele cât pot dar nu îndeajuns, firește.

Și atunci banii vin de la cei care îi au, adică de la tot felul de corporații. Nașpaaaaaa, este reacția imediată pe care am avut-o și eu, fiind și eu unul din cei care nu se împacă definitiv cu stilul multinaționalelor de a forța să se întâmple niște lucruri numai pentru că așa le convine lor. Dar, pe de altă parte, realist fiind (sau, mă rog, având pretenția că sunt așa), mă văd pus în fața întrebării esențiale în această chestiune:

Mai bine nu protejăm patrimoniul decât să o facem cu bani de la corporații?

Pentru că, am stabilit deja, statul nu numai că nu are bani pentru așa ceva, dar, extrem de grav, i se și rupe de asta. Banii de la UE vin și nu vin, cu jdemii de birocratizări și după nu știu câtă vreme. Pe când banii corporatiști intră în acțiune aproape instant.

Și ca să nu vorbim la nivel teoretic, hai să aleg cazul Roșia Montana Gold Corporation. Dap, v-ați prins de ce aleg asta, pentru că așa îmi fac o notorietate de foioioi, nu-i așa? Bine, fie cum ziceți voi, dar aceeptați și argumentația mea că am ales RMGC pentru că e ilustrativ pentru subiectul în cauză.

Există, după cum bine știți, două tabere, între care prăpastie e puțin spus că există. Adică cei pentru care RMGC este diavolul și ceilalți pentru care RMGC e doar un business care ar rezolva niște probleme acolo. La mine treaba e fix de 50%-50%. Și mai mult de atât nu zic.

Bun, revenind la chestiune, dacă cei de la diavolul-corporație vor să bage 35 de milioane în restaurarea patrimoniului local înseamnă că nu trebe să îi bage numai pentru că e diavol-corporație? Adică preferăm să îngropăm de tot ce patrimoniu a mai rămas pe acolo numai de dragul de a nu fi restaurat de diavolul-corporație? Pe mine unul mă depășește o astfel de gândire, zău.

Și înainte de a vă da cuvântul, hai să precizez clar poziția mea când vine vorba de astfel de corporații: atâta vreme cât lasă în urma lor ceva și atâta vreme cât ceea ce fac ele nu suntem în stare să facem noi în materie de patrimoniu, io mă duc pe mâna lor. Cât despre partea de business în sine, faza cu cianurile and shit legat de RMGC, aia e altă poveste. O poveste cu un cerc vicios în care o să ne învârtim multă vreme de acum înainte. Me included…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

62 thoughts on “Cât de negru e diavolul RMGC? Patrimonial vorbind, desigur”

  1. In privinta asta se poate admite un ajutor din partea RMGC, mai ales ca cei responsabili de restaurarea patrimoniului, recte statu`, stau cu mainile in san si scuipa seminte de pe marginea santului, contempland cum se degradeaza incet-incet „putregaiurile” de patrimoniu. E bun ca ne spalam pe maini repede de banii astia, ca vin din sursa diabolica, si, in schimb, preferam sa lasam sa se darame sandramalele alea de tot.

  2. @writeman
    bai, nici io nu as baga banul gros pana nu as avaea garantia ca ma apuc de scos banul
    oricum ei zic ca au restaurat deja cateva case, adica zic ca au bagat ceva bani
    io nu zic nici da, nici nu pana nu ajung acolo sa vad
    dar pun intrebarea de principiu pornind de la cazul RMGC

  3. Miscarea RMGC de a baga 35 de milioane de euro in restaurarea patrimoniului local e doar PR. Si atat. Nu zic ca e gresit, dar e doar un serviciu „filantropic” contra altui posibil serviciu. Si atat. Problema dureroasa este ca am avut atatea probleme si inca avem din cauza poluarii si nu doar din vina corporatiilor ci mai ales din vina legislatiei si al nerespectarii lor. Iar o noua sursa de poluare nu e compensata de chestii de PR sau locuri de munca oricat de mult s-ar sugera asta.

  4. @chinezu,
    Mie nu imi este clar ce intelegi tu prin patrimoniu? si ce crezi tu ca intelege RMGC prin patrimoniu?
    Daca nu ne lamurim cu problema asta va fi un dialog al surzilor.

  5. @semanticus
    pai nu noi decidem ce este patrimoniu
    exista un registru national al locatiilor de patrimoniu
    stabilite cu comisie si cu criterii
    despre alea e vorba
    ca asa zic si io ca am si io casa de patrimoniu, dar nu cred nici io :))

  6. Acum cativa ani, arbitrand, am avut nenumarate ocazii sa observ viata din Rosia Montana. M-a impresionat reactia tinerilor jucatori de fotbal care, la fiecare gol marcat, isi ridicau mainile spre cer si strigau ” Rosia traieste”. Dar orasul nu are din ce sa traiasca. Oamenii aia au lucrat in industria mineritului inca din timpuri stravechi. Ei asa s-au format, asa s-au hranit. Si normal ca un impact asupra sanatatii lor, asupra siturilor, asupra mediului a existat dintotdeauna.
    Daca nu judeci rational si continui sa visezi boem, continui sa zbori pe norisori perfecti spirituali, mori de foame. In Rosia nu exista numai o mana de lucru strasnica dobandita prin mostenire stramoseasca, acolo sunt si oameni cu aptitudini sportive, cu inclinatii spre invatatura, oamenii viitorului. Iar, fie ca intervii cu cianura, cu poluare de tot felul, mediul tot se va autodistruge. Nu incurajez dezastre ecologice, nu vreau sa par extremista, dar o mana se spala pe alta. Bratele locuitorilor din Rosia Montana vor ridica fii localitatii, si nu-i vor lasa sa se usuce intr-un loc ce pentru statul roman nu inseamna absolut nimic.
    Gold Corporation nu vine, „arde” tot si fuge cu toata demnitatea Romaniei la subrat. Cativa ani vor fi de ajuns sa deschida ochii oamenilor, sa-i trezeasca din putoarea in care au ajuns involuntar sa zaca.
    Nu-i vorba musai de patrimoniu, ii vorba de oameni.

  7. @chinezu,
    activistii anti-RMGC definesc foarte clar aceasta problema:

    „Sunt nedumerit cum pot autorităţile române să accepte o carieră care se suprapune peste un sit arheologic unic în lume, compus din peste 7 km de galerii dacice şi romane. Această imensă carieră s-ar întinde pe o suprafaţă de 4 km pătraţi, pe 25% din suprafaţa Roşiei Montane. 1.000 de case şi gospodării, 7 biserici, 5 lacuri artificiale, datând din secolul al XVIII-lea, galerii romane şi preromane, monumente ale naturii, case de patrimoniu, o istorie de peste 2.000 de ani ar fi „călcate în picioare” doar în scopul unui câştig efemer! .”- Din partea lui Sorin Jurca – Scrisoare deschisă din Roşia Montană. http://www.cotidianul
    Impresia mea este ca nu discutam despre acelasi „fel’ patrimoniu.

  8. @Semanticus
    si cam cat ar costa sa scoatem la suprafata si sa restauram alea de care zici tu?
    sau pentru simplu fapt ca ele exista acolo, sau cel putin asa zic unii, e de ajuns sa ne intoarcem pe partea aialalta si sa mai dormim inca 1000 de ani?
    ca doar nu crezi ca e in stare statul nostru sa se ocupe de asa ceva, serios
    patrimoniul care nu e restaurat ajunge praf
    istoria nu se masoara in kilometri cubi de pamant care acopera galeriile
    ma impingi sa ies din granita celor 50%-50% precizati mai sus si nu imi place
    as vrea si eu sa vad un studiu clar care imi spune despre ce vestigii arheologice vborbim acolo
    dar, repet, dar, eu pun chestiunea de principiu aici: sa luam sau nu banii corporatiilor pentru restaurarea patrimoniului?
    faptul ca ajungem iar sa masuram kilometri de galerii si de astea chiar nu e dorinta mea
    pentru ca intram iar in cercul ala vicios in care tu te dai mai destept ca mine si invers, cand, de fapt, suntem doar 2 papagali care avem vedere de cal

  9. @chinezu,
    vezi tu, cand discutam aplicat si nu doar pe cifrele oferite de RMGC intram in miezul problemei.
    Daca RMGC ab initio, declara si semna clar ca de fapt patrimoniul este ala descris mai sus si nu doar cateva case atunci se vedea buna intentie.

    Hai sa ne gandim la urmatorul scenariu- Da, domle, din discutiile cu consiliul, findatiile, oamenii, expertii, RMGC recunoste ca patrimoniul este asta compus din: x y z.
    Noi, RMGC facem 25%, acoperim finaciar 1/4 din necesar.
    Am convenit ca fundatiile sa acopere 1/4
    Am convenit cu primaria ca acopera 1/4
    Vom face un program comun de doantie publica in tara si strainatate pentru inca 1/4
    Facem un plan comun, stabilim prioritatile, fiecare aduce banii si muncim cu totii. Ne suprveghem reciproc intr-un board si ne consultam, iesim toti la presa, nu iese nimeni din rand, productia merge.

    Precizare, NOI decidem ce intra in patrimoniu.
    LEGE Nr. 422 din 18 iulie 2001 *** Republicată privind protejarea monumentelor istorice ART 13, d) asociaţiilor şi fundaţiilor legal constituite, cu activitate în domeniul protejării monumentelor istorice;

  10. Cu tot respectul, ca sa avem un raspuns bun, ar trebui sa punem o intrebare buna: ce parere aveti de faptul ca Gold Corporation promite niste bani IN TIMP CE vor rade patru muntii cu galerii romane unice in lume?

    Partea unica in lume la galeriile romane e tocmai aia pe care vor sa o dinamiteze, Masivul Carnic:
    „Cu precădere în muntele Cârnic e de fapt toată istoria mineritului european din preistorie până în epoca modernă. Ca să vezi ce poţi vedea la Roşia Montană coborând în subteranele Cârnicului, ar trebui să mergi în Europa în vreo şapte-opt puncte şi nu ai vedea tot”.

  11. „as vrea si eu sa vad un studiu clar care imi spune despre ce vestigii arheologice vborbim acolo”

    Gasesti pe situl organizatiei localnicilor din opozitie toate studiile din lume. Spor la citit
    http://rosiamontana.org/ –> Argumente –> Patrimoniu
    http://rosiamontana.org/categorii.shtml?cmd%5B297%5D=c-1-30357&cmd%5B292%5D=x-298-30560&x=30560&set%5B290%5D=selected-30357&set%5B297%5D=selected-30560

    Sau poti cauta pe LuptaPentruRosiaMontana la rubrica Stiinta, unde ai si studiu UNESCO.

  12. @Bucuresti – Rosia Montana
    adevarul e ca faza asta cu galeriile imi sta pe suflet cel mai tare din toata daravera cu rosia montana
    sper din tot sufletul sa gasesc timp toamna asta sa trag o fuga pana acolo sa vad cu ochii mei
    tinem legatura, oricum, ca vrea sa ma ucideti cu informatiile voastre cand ajung :)

  13. Din raportul de santier arheologic al unui expert francez.

    „De 2000 à 2006, l’étude a porté pour partie sur le massif de Cetate (2001), très démantelé par les travaux miniers du XXe s., mais principalement sur celui de Cârnic où tous les ouvrages antiques accessibles (près de 3km de travaux souterrains) ont été étudiés avec une restitution virtuelle en 3D, (photo) ainsi que des chantiers exploités à la Renaissance. Un grand ensemble a été cartographié dans le versant sud de Cârnic comprenant 7 réseaux antiques, reliés par galeries et descenderies sur une surface de 13 600m². Dans l’espace minier de Tarina-Orlea, des travaux souterrains antiques munis d’équipements en bois (étayage, échelle) sont en cours d’étude, ils représentent de grands chantiers d’exploitation verticaux, travaillés sous la forme de galeries trapézoïdales juxtaposées sur la hauteur. En 2004, au nord-ouest du site dans le massif de Paru Carpeni, nous avons redécouvert les emplacements de deux systèmes parallèles, mais indépendants, d’exhaure par des séries de roues élévatoires à augets. ”
    http://traces.univ-tlse2.fr/10493086/0/fiche___pagelibre/&RH=histoire_traces

  14. @chinezu,
    sper ca nu te deranjeaza daca mai postez aici informatii publice din relatarile arheologului francez implicat.
    „Béatrice Cauuet : « Une roue en bois pour drainer une mine d’or »

    Depuis sept ans, une équipe française du CNRS fouille les mines romaines d’or et d’argent d’Alburnus Maior, à Rosia Montana, en Roumanie. Fait rare, les chercheurs y ont découvert une partie du système de drainage utilisé dans l’Antiquité, dont une roue hydraulique quasi complète.”
    http://www.larecherche.fr/content/recherche/article?id=8910

  15. Ancient Gold Mines of Dacia Roºia Montanã District
    (Apuseni Mountains, Romania)
    Report 2002
    Béatrice CAUUET
    Head of the French Mission
    PhD, C.N.R.S – U.T.A.H, Maison de la Recherche
    University Toulouse Le Mirail (France)

    „The Trapezoidal Profile, a Dacian Mining Tradition
    The mining technique found in Rosia Montana is of high quality. The geometrical, trapezoidal calibrating of the works is a unicum in the Roman world. It is most probably due to a local Dacian-origin tradition, which persisted in the Roman age.”
    http://rosiamontana.org

  16. @Liz
    Acum am citit comentariul tau si face toti banii „Bratele locuitorilor din Rosia Montana vor ridica fii localitatii, si nu-i vor lasa sa se usuce” :-D
    Totusi, de ce nu ai scris ca somajul este 80% dupa ce minele statului au fost inchise la cererea OFICIALA a Gold Corporation? De ce nu ai scris cine a infiintat aceasta firma prestigioasa, domnul Frank Timis, condamnat in Australia pentru trafic de droguri?
    De ce Pisi, o, tu, BaaadPisi?

  17. Să le luam banii, primesc, dar să nu se schimbe nimic. Sau, vice-versa: să nu le luăm banii, primesc, dar să sape şi ei pe ici, pe colo, şi anume în punctele esenţiale.
    Din această dilemă nu putem ieşi.

  18. Da Chinezule , 100% cu logica ta . dar vezi ca unul ca Bucuresti-Rosia Montana asta vrea sa ingroape actualul patrimoniu decat sa-l refacem. Deruteaza lumea care , datorita celor ca el este impartita deja in doua parti.

  19. Ca si introducere, ti-ai ales un subiect destul de dificil. Din acest motiv te felicit pentru curaj.

    Esential este ca patrimoniul de la noi nu este pus in valoare. Iar ce s-a pus in valoare s-a facut fie cu fonduri europene fie cu investitii ale diverselor companii. Statul nu are nici timpul, nici banii sa faca acest lucru. Sau mai bine spus este pe departe prioritate pentru ei. Cu toate acestea, noua, ca si romani, ne aduce un plus de valoare si ne reprezinta ca si valori si traditii. Vorbind strict de acest subiect si pe mine m-a surprins dezinteresul unora vis-a-vis de investitiile in patrimoniul de la Rosia. Ok, vrem sa protejam patrimoniul de acolo, dar asta inseamna investitii in restaurare nu militarea pentru a nu se face nimic. A pastra acel patrimoniu asa cum este inseamna recunosterea faptului ca preferam sa se degradeze in loc sa facem ceva pentru el. Chiar nu cred ca e la fel sa vezi o casa restaurata fata de o temelie.

    In final, nu cred ca e important cine restaureaza ci faptul ca se restaureaza.

  20. Bucuresti – Rosia Montana, aici se vorbeste despre patrimoniu. Nu este reclama la blogul tau/vostru. Iti inteleg pozitia, dar mi se pare ca ai inceput sa faci uz de acest articol si chiar nu este frumos.

  21. @Chinezu
    Ești binevenit oricând la Roșia Montană! Te aștept cu drag! Pe tine, pe cititorii tăi şi pe cei dornici de informare. Iar alte informaţii pot fi găsite aici: http://www.CatalinHosu.ro. Iar eu sunt dispus să răspund oricăror întrebări, aici, la Roşia sau pe blogul meu. La întrebări, nu la acuzaţii gratuite precum cele făcute mai sus de unii dintre comentatori.

  22. Sunt de acord cu tine. Sa-i dam cezarului ce-i al cezarului. Pana la urma ei vor sa realizeze un proiect iar noi vrem ca Rosia sa-si pastreze valorile. Undeva la mijloc trebuie sa existe o solutie.

  23. @Catalin,
    o intrebare, daca imi permiti.
    Care este pozitia RMGC fata de vestigiile exploatarilor miniere subterane sau galeriile romane? Ma intereseaza daca exista un document scris emis de RMGC.
    Multumesc

  24. @Semanticus

    Aici (http://www.rmgc.ro/proiectul-rosia-montana/mediu/evaluarea-impactului-asupra-mediului.html) găsești ce te intereseayă. Este studiul de Evaluare a Impactului asupra Mediului, depus în 2006 autorităţilor române.

    Capitolul 4: Impactul potențial – subcapitolul 4.9 descrie posibilul impact asupra patrimoniului cultural asociat tuturor fazelor de derulare ale proiectului minier, precum şi planuri de management cu măsurile de protejare a obiectivelor cu valoare istorică din zona proiectului: plan de management pentru patrimoniul arheologic din zona rosia montana; plan de management pentru monumentele istorice şi zonele protejate
    din Roşia Montană; plan de management pentru patrimoniul cultural.

    Mai recomand și capitolul 9, rezumatul fără caracter tehnic a întregului studiu de impact.

  25. @Catalin
    multumesc

    am retinut 2 citate din Partea I- Plan de management pentru Patrimoniul Arheologic din zona Rosia Montana

    p. 13 „În cursul anului 2000, în contextul unei preconizate investitii pentru extinderea
    exploatarii miniere de la Rosia Montana, a fost realizat (CPPCN, MNUAI, UTAH) un studiu de diagnostic asupra valorilor de patrimoniu cuprinse în perimetrul comunei Rosia Montana.
    Pe lânga studiile de inventariere a patrimoniului arhitectonic, unul dintre obiectivele acestui studiu de diagnostic a fost si evaluarea potentialului arheologic. Scopul urmarit de inventarul topografic al siturilor arheologice din Rosia Montana realizat în acel an a fost identificarea vestigiilor arheologice din perimetrul respectivei comune, identificate în Lista Monumentelor Istorice din 1992, sub o formulare destul de aproximativa, respectiv “satul Rosia Montana si galeriile romane, pe o raza de 2 km – Alburnus Maior”. Cercetarea siturilor arheologice a fost efectuata prin sondaje, amplasate în zonele semnalate în literatura de specialitate ca avînd potential arheologic.
    Dintre concluziile acestui studiu sunt de mentionat:
     mare parte a siturilor de epoca romana, atât exploatari romane de suprafata sau
    subterane, cât si asezari, necropole sau arii sacre este definitiv pierduta, prin
    distrugerea de catre lucrarile miniere moderne si contemporane;
     zone întinse din cuprinsul actualei localitati sunt acoperite de halde de steril ;
     intravilanul actualei localitati suprapune (si foarte probabil a distrus) o serie de situri
    arheologice ;
     pâna în anul 2000 zona Rosia Montana a fost practic necercetata din punct de
    vedere arheologic.
    Începând cu campania de cercetari arheologice a anului 2001, pe baza diagnosticului
    preliminar elaborat la sfârsitul anului 2000 si coroborat de cercetarile de arhiva, au fost abordate, din punct de vedere arheologic diverse perimetre din zona supusa investigatiei, în functie de derularea calendarului de viitoare lucrari industriale ale beneficiarului. Zonele avute în vedere sunt perimetrele cu potential arheologic, identificate atât pe baza studiilor de arhiva, cât si prin sondajele efectuate în cursul anului 2000, respectiv: Valea Nanului, zona Cetate – Gauri, dealul Carpeni, zona Orlea – Tarina, masivul Cârnic si zona Taul Cornei, Valea Cornei si zona centrului istoric al localitatii Rosia Montana, inclusiv masivul Jig- Vaidoaia.”

    Pare destul de ciudat ca in acelas fragment sa afirmi ca pana in 2000 nu au fost cercetari arhelogice si in acelasi timp sa spui ca exista potential arheologic. Un arheolog francez trece dincolo de o simpla apreciere ca ar fi ceva „potential”arheologic.
    Este evidenta incercarea de subevaluare a potentialului arheologic din subteran si asta se vede din afirmatiile din plan nesustinute de surse stiintifice, citate sau concluzii sustinute in alte studii publicate ale unor arheologi implicati direct. Nu exista autoritati stiintifice din domeniul arheolgic care sa sustina afirmatiile de mai sus.

    p.22 „Societatea civila
    Luând în considerare existenta si activitatea din ultimii ani a celor doua ONG-uri
    locale43, dar si a celor cu care acestea sunt asociate44 este de remarcat ca societatea civila s-a impus ca un partener special din perspectiva unei dezvoltari turistice a valorilor de patrimoniu din zona Rosia Montana. Implicarea acestor entitati în procesul de consultare publica pe care acest document va trebui sa-l parcurga în perioada urmatoare este benefica si trebuie luata în considerare. Rolul acestor reprezentanti ai societatii civile este de asteptat sa fie activ, în sensul colaborarii cu autoritatile competente si specialistii avizati pentru cât mai buna protectie si valorificare a valorilor de patrimoniu arheologic.”

    Acesta este unicul text dedicat rolului societatii civile, cat despre substanta acestui fragment ce s amai discutam, se vede clar unde bate si spre cine bate.

    Acum, o problema mai generala legata de argumentul ca statul nu poate, nu este interesat sau nu are bani. Acest argument nu este o scuza pentru a aproba un plan facut in pripa doar din perspectiva unei transnationale.
    Este clar ca activistii anti-RNGC isi orienteaza egal criticile spre RMGC si spre autoritati iar activitatea lor trebuie inteleasa ca un esec al planului RMGC de a raspunde interesului public.
    Faptul ca autoritatile locale nu au fost active iar nu este o scuza pentru a trece cu buldozerul pacolo.
    Este clar ca nu poate fi vorba de o dezvoltare sustenabila doar prin continuarea unei monospecializari industriale regionale asa cum propune RMGC.

  26. Am citit articolul tau si mi-a atras atentia in mod deosebit. Am fost la Rosia chiar in primavara asta pentru ca parintii logodnicului meu locuiesc inca in regiune. Am vazut ca esti invitat sa mergi la fata locului sa vorbesti ba cu opozitia, ba cu echipa RMGC. Eu nu am avut parte de astfel de invitatii, dar am vorbit cu localnicii si am fost coplesita de revolta lor. Erau suparati ca realitatea lor, povestea lor, nu o spune nimeni prin presa sau pe la televizor. Sunt generatii intregi care au trait din minerit si imi spuneau ca nu le este frica de munca. Mi-au povestit in ce conditii lucrau inainte si cum le era pusa in pericol mereu viata pentru ca nu era amenajat nimic si se striga de la cariera sa iasa din casa cand se detonau stanci. Mi-au spus ca nimic din tot patrimoniu despre care se tot vorbeste nu a fost pus in evidenta pana la venirea RMGC in zona si ca in afara de compania asta nimeni nu a facut NIMIC pentru ei si pentru regiunea respectiva. Sunt revoltati pe ONG-urile care urmaresc la randul lor propriile interese si care incearca sa impiedice orice forma de progres in zona aia.
    Si cel mai mult m-a uimit ca vorbesc continuu despre apasarea asta, fara sa ii intrebi neaparat; si ca cea mai mare teama a lor este ca proiectul de exploatare nu va fi aprobat si ca vor fi lasati de izbeliste.
    Ar fi interesant sa faci un reportaj cu ei, pe mine m-a cutremurat situatia asta.

  27. @Catalin,
    hai sa mai vedem si alt fragment interesant:
    din Proiectul Rosia Montana Bucureşti, 2007 Volumul 48
    Roşia Montană Formular pentru prezentarea soluţiilor de rezolvare a problemelor semnalate de public rezultat al etapei de consultare şi informare publică pentru raportul studiului de Evaluare a Impactului asupra Mediului al proiectului Roşia Montană

    p. 42- MODIFICAREA 3: Subtitlul: Semnificaţia patrimoniului cultural al Roşiei Montane, aspect 1, nota de subsol nr. 3

    Documentul OPUS postat pe site-ul http://www.simpara.ro: „Nota de subsol 3 spunea „Vezi infra. nota 6. Situl arheologic minier Roşia Montană este asemuit de autoarea cercetărilor cu situri miniere romane excepţionale, înscrise în Lista Patrimoniului mondial (de exemplu Las Medulas): [….] „centru minier important al lumii romane, comparabil cu alte situri miniere sau metalurgice din Peninsula Iberică (Linares, Riotinto, Sao Domingos, Aljustrel, Tres Minas etc. pentru care se cunosc tehnici de exploatare minieră subterane antice similare sau Las Medulas, cunoscut pentru o altă tehnologie minieră antică, pentru exploatări de suprafaţă”, cf. Béatrice Cauuet, Sinteză asupra cercetărilor de arheologie minieră la Roşia Montană”

    Cum solutioneaza RMGC problema calificarii ca fiind de o valoare Exceptionala acest sit? Simplu ! prin eliminarea acestei aprecieri. heheheheheeee Daca nu e scris, nu exista! Voila!
    RAPORT SIM – PLAN M, PARTEA II-a – PLAN DE MANAGEMENT PENTRU MONUMENTELE ISTORICE ŞI ZONELE PROTEJATE DIN ROŞIA MONTANĂ:
    „Nota 3 a fost editată după cum urmează:
    „Vezi infra n. 6. Situl arheologic minier Roşia Montană este comparat de Beatrice Cauuet, autoarea cercetărilor de arheologie minieră, cu alte situri similare de epocă romană: [..] „centru minier important al lumii romane, comparabil cu alte situri miniere sau metalurgice din Peninsula Iberică (Linares, Riotinto, Sao Domingos, Aljustrel, Tres Minas etc. pentru care se cunosc tehnici de exploatare minieră subterane antice similare sau Las Medulas, cunoscut pentru o altă tehnologie minieră antică pentru exploatări de suprafaţă”, [..], Sinteza asupra cercetărilor de arheologie miniera la Roşia Montana (1999-2006), în Raport de Evaluare a…”

    la fel si la pagina 49 unde se scoate din nou din Plan aprecierea „- „[…]protejarea valorii excepţionale a sitului […]”

    Aceasta este o dovada ca RMGC a scos sistematic din orice documente evaluative emise apreciereile privind exceptionalitatea galeriilor subterane.

  28. @Semanticus
    Dragule, vad ca nu poti vedea de nicio culoare in stanga sau in dreapta. Pur si simplu nu poti accepta vreun argument.
    Nu stiu daca ai ajuns vreodata la Rosia sa vezi acele mine. Insa cred ca daca le-ai vedea parca nu ti-ar veni chiar asa sa intri. Te-ai gandi de mai multe ori inainte sa pasesti. Eu unul tin la viata mea si prefer sa nu intru deoarece nu sunt deloc sigure.
    Dar de ce nu sunt sigure @Semanticus? Pentru ca din ’90 nu s-a investit niciun leu in reconsolidarea acestor vestigii atat de importante, cum spui tu. Nici statul, nici ONGurile. Daca statul a fost perpetuu pasiv, ONGurile au mai miscat, ce-i drept; au fost vocale si atat. Desi primesc mari finantari i-a interesat prea putin reconsolidarea acestor nestemate ale culturii romanesti. Cum spui tu.
    Dar poate ca nu ii intereseaza de fapt aceste vestigii? La asta te-ai gandit vreodata @Semanticus?

  29. @Semanticus

    Sunt curios care naiba sunt interesele tale in acest proiect. Nu cred ca e nimeni care sa aiba atata timp pe care sa il dedice unor documente pe care sa le interpreteze toata ziua, TOATA ZIUA. Asta este job-ul tau sa inteleg? Mi-e greu sa iti citesc reactiile kilometrice asa ca trebuie sa ma dezabonez de la comentariile acestui subiect. M-am saturat de toate citatele tale scoase din context si interpretate dupa bunul plac.

    Pacat de blogul pe care il poluezi!!!

  30. Semanticus
    Dragule, vad ca nu poti vedea de nicio culoare in stanga sau in dreapta. Pur si simplu nu poti accepta vreun argument. Nu stiu daca ai ajuns vreodata la Rosia sa vezi acele mine. Insa cred ca daca le-ai vedea parca nu ti-ar veni chiar asa sa intri. Te-ai gandi de mai multe ori inainte sa pasesti. Eu unul tin la viata mea si prefer sa nu intru deoarece nu sunt deloc sigure.
    Dar de ce nu sunt sigure @Semanticus? Pentru ca din ’90 nu s-a investit niciun leu in reconsolidarea acestor vestigii atat de importante, cum spui tu. Nici statul, nici ONGurile. Daca statul a fost perpetuu pasiv, ONGurile au mai miscat, ce-i drept; au fost vocale si atat. Desi primesc mari finantari i-a interesat prea putin reconsolidarea acestor nestemate ale culturii romanesti. Cum spui tu.
    Dar poate ca nu ii intereseaza de fapt aceste vestigii? La asta te-ai gandit vreodata @Semanticus?

  31. @Alina,
    nu trebuie folosit/manipulat sindromul unei populatii asistate.
    Cel mai simplu este sa spui asa cum faci tu:
    – A va da bani si joburi si asta e bine.
    – B se opune sa primiti bani si joburi si asta este rau.
    Deci A este bun iar B este rau.

    Sa iti aduc mainte de cazul acelor sinistrati care au primit bani si case de la Becali si dupa au votat cu altii.
    Sa nu iti inchipui ca loialitatile in cazul RMGC sunt batute in cuie cu cativa metri cubi de beton si promisiunea unui job iluzoriu intr-o exploatare hipertehnologizata. Sa fim seriosi nimeni nu are fro garantie. Este ca in cazul economatelor facute de psd. isi mai aduce cineva aminte?

  32. Este mult mai usor sa fii de partea ONGurilor. Atunci cand faci asta nu mai esti considerat cumparat, pentru ca lupti pentru o cauza nobila. Aceea de a lupta contra investitiilor si a dezvoltarii. Orice ai spune tu mai @semanticus nu poti fi luat in considerare. Atata timp cat tu stai aici si comentezi de unul singur si vii si spui ce zice unul sau altul in lucrarea lor de diploma trebuie sa te credem. Ca esti documentat. Stii tot ceea ce trebuie sa stii cand vine vorba sa fii impotriva RMGC. In rest, toate celelalte argumente te faci ca nu le vezi. Dar asta e, nu pot cere ca toti oamenii sa fie open minded.

  33. Motivul principal pentru care patrimoniul in Romania nu este valorificat este tocmai aceasta permanenta dezbatere intre cine poate sa faca si cine ar trebui sa faca. La care se adauga motivele ascunse pentru care s-ar face. Si de aici se genereaza dezbateri peste dezbateri care in final duc la: mai bine nu mai facem. Atitudine foarte des intalnita pe meleaguri acestea, indiferent de subiect. Imi pare rau ca punem pret pe aspecte care ne indeparteaza de la scopul initial in loc sa contribuim activ la valorificarea acestui patrimoniu.

  34. @Traian,
    eu am cerut permisiunea lui Chinezu sa postez si depinde de el sa ma cenzureze sau nu.
    Daca principiul tau este sa crezi si sa nu cercetezi atunci nu pot decat sa il respect. Din punctul meu de vedere diavolul sta in detalii.

    @Flaviu,
    Daca ONGurile, asa cum sugerezi tu, au alte interese, mai ales de natura materiala de ce nu au au cazut de acord cu RMGC, o companie care are tot interese materiale? Cand vine vorba de bani sigur exista loc de negociere, cred ca esti de acord. De ce RMGC nu le propune un plan de sponsorizare? E ceva ilegal in asta? sunt cumva prea mari interesele si nu pot fi satisfacute? La cate miliarde profit au fost vehiculate nu cred ca este o problema pentru RMGC? Si de ce totusi exista oponenti?
    Hai sa ne gandim la altceva. De ce autoritatile locale nu organizeaza un referendum?
    Adica, daca e vorba de saracie este vina statului, cand vine vorba de profit sa nu se implice nici statul sau altii din afara zonei ca nu mai este problema lor?! hehehe interesanta logica.
    Poate cadem de acord ca dezvoltarea regionala este totusi o problema a Romaniei si a statului, asa de neputincios cum este el. Ca asa spune legea, ma rog, daca pentru unii dintre noi mai are for semnificatie.

    @Catalin,
    nici nu ma asteptam sa imi raspunzi. Eu iti multumesc ca ai citit.

  35. @Semanticus: mai bine te-ai informa! A avut loc acolo o strangere de semnaturi si peste 4000 de locuitori din zona sunt de acord cu proiectul. Asa ca o asemenea masura a fost luata! Dar avand in vedere ca este o stire de bine atat pentru locuitorii din zona cat si pentru RMGC nu ati luat-o in considerare. Ca deh, noi nu vedem astfel de stiri, nu?

  36. @Flaviu,
    am precizat ca nu mai comentez, daca te intereseaza sa discutam despre referendum care nu e tot una cu strangerea de semnaturi, putem discuta in privat pe mail, dar presupun ca nu te-ar interesa.

  37. Cum spuneam si mai sus este important sa facem ceva concret pentru patrimoniul din aceasta tara, nu doar sa ne reducem la vorbe si discutii. Iar realitatea este ca fara investitii nu prea realizam nimic.

  38. Domnule Bucuresti-Rosia Montana, aveti o obsesie cu faptul ca RMGC ar rade 4 munti. Bine ca nu spuneti 4 masive muntoase. Nu e suficient ca dezinformati lumea pe propriul blg,mai iesiti si cu comentarii de aceeasi natura pe alte publicatii? RMGc nu va arunca muntele in aer ci va sapa si va prelucra iar pamantul va ramane acolo impadurit la loc. la fel si sit-urile romane importante stabilite de specialistii romani.

  39. povestea despre drobul cu sare o gasim replicata in povestea intoxicarii cu cianura. o tehnologie care functioneaza de peste 100 de ani si pe care noi nu o cunoastem, i-am gasit deja hibe si acuzatii.daca privim din perspectiva profitului, vad aprobarile pentru acest proiect ca niste usi deschise spre investitii straine si spre o relansare a economiei romanesti.

  40. Mult stimabile domn Dinu,
    Poate nu ar trebui sa va raspund, tinand cont ca faceti parte din postacii Gold Corporation si nu o poti scoate la capat cu niste oameni pusi sa scrie elogii canadienilor. Toata lumea stie ca muntele trebuie aruncat in aer, asa se face peste tot. Sunt sigur ca si colegii de echipa rad de dumneavoastra pentru acel mesaj.

    Lucrul care ma intereseaza este altul: cam ce dezinformari sunt pe blogul LuptaPentruRosiaMontana.
    Faptul ca minele de stat au fost inchise dupa cererea oficiala a Gold Corporation (afirmatie cu document)? Sau faptul ca cel putin doi arheologi din Comisia Nationala de Arheologie au colaborat cu Gold Corporation, iar acum trebuie sa decida anularea protectiei Masivului Carnic pentru a fi aruncat in aer (afirmatie cu document)? Sau faptul ca la Ministerul Mediului, sedintele Comisiei de Analiza Tehnica a planului Gold Corporation sunt secrete (afirmatie cu document)?

  41. cat ti-au dat frate?

    aia nu o sa genereze bani in romania APROAPE DELOC. pentru ca platesc un procent din profit pe care oricand il pot cobora. nu platesc procent din incasara / extractie pentru ca asa ar fura cerand de la stat aceeasi contributie iar statul neavand banii ar accepta scaderea procentului. pentru ei este o afacere de tip win-win.

    dau cate 1000-2000 euro de caciula la diversi odata la 3-6 luni sa scrie de bine apoi mucles.

    fa un calcul pornind de aici : http://www.financiarul.ro/2009/10/10/romania-locul-31-la-rezervele-mondiale-de-aur/ „România se afla pe locul 31, din cele 107 state prezente in clasamentul realizat de Consiliul Mondial al Aurului, cu o rezerva internationala de 103,7 tone de aur. ” si din informatii gri se spune ca la rosia s-ar afla undeva la 1000 de tone de aur( public este spus 200 si ceva ) . nici rusia nu are in toata rezerva lor cat avem noi in muntii respectivi. de acolo interesul lor

    stati calmi ca o sa mai dureze pana se lasa pagubasi si unii si atlii, eu sper ca la rosia daca o sa fie vreodata sa se exploateze, sa o faca statul roman, si nu corporatii straine care nu ar lasa in tara nici 1 % din ce scot

  42. Oameni buni, nu va mai acuzati si atacati atat. Cel putin nu pe blogul lui chinezu , un om pe care, eu personal, il stimez mult. Nu mi se pare corect sa scrii despre ceva si repede sa fii acuzat ca esti platit. Horica, ti-ar placea sa te acuz ca si tu esti platit? De unde scoti cele 1000 de tone? Asa, din date gri? Macar daca e sa vorbim sa vorbim pe lucruri concrete nu fabulatii.

  43. Lucrurile nu se cuantifica intotdeauna in alb sau negru. Din acest motiv este dificil sa-ti formezi o opinie clara pe acest subiect. Nu stiu daca se poate spune ca statul sau alta companie ar exploata mai bine sau mai prost. Probabil ca daca ar fi statul ar intra mai multi bani in economie, dar nici asa nu avem garantia ca banii ar fi folositi propice. Nu mai spun ca as avea mari indoieli legate de protectia mediului. Legat de patrimoniu, suma pe care RMGC vrea sa o investeasca este destul de frumusica. Iar daca s-ar face acest lucru zona ar creste din punct de vedere turistic. Ceea ce ar aduce un plus de valoare acestelei zone.

  44. @Bucuresti-Rosia Montana
    stii ca papagali ca si horica de mai sus ma fac sa incep sa ma enervez pe cauza voastra?
    numa’ zic
    anonimi de astia cu coaie ecologice va fac un rau teribil cauzei
    si sa ii spui penibilului horica urmatoarele:
    rmgc m-a platit mult mai putin decat m-a platit asociatia voastra

  45. rmcg este atat de negru cat vrem noi sa-l vedem. ca si investitori ei au propus un proiect care imbina mineritul, ecologia si dezvoltarea intregii zone. CAT-ul va aprecia cat e de negru acest proiect si daca merita sa se implementeze in Romania

  46. @Chinezu
    Nu il cunosc pe penibilul Horica. In general, din randul Opozitiei, cunosc aproape numai rosieni, care nu au timp sa stea pe net intrucat sunt la munca si nu asteapta sa le dea niste canadieni ceva.
    Totusi, sper ca nu vei confunda cauza cu persoanele si sper ca nu crezi ca opinia lui este mai importanta decat ce spun o groaza de oameni independenti, in frunte cu UNESCO.
    Iar faptul ca goldistii sunt oameni politicosi (ca toti rosienii, de altfel) nu inseamna ca frazele lor contin vreun argument. As putea lua aproape fiecare mesaj al lor sa il demontez, insa, la fel ca altii, sunt si eu la munca, nu astept sa imi dea altii.
    @mihai
    Si ce spune in articol? Hai cu un citat privind patrimoniul :-)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.