Ce-i tac’tu? Da’ mă-ta?

În vremea copilăriei mele, și aici vorbesc de anii dinaintea Revoluției din 1989, faza cu profesia părinților tăi era foarte importantă. Se creau adevărate clasificări pornind de la astfel de criterii și, indiferent de cât de bine ne înțelegeam noi, copiii, între noi, fără să ne pese de așa ceva, în momentul când ieșeam din starea de ”joacă”, intram fiecare automat în ”casta” noastră.

Teoretic, pe vremea comuniștilor, toată lumea era egală. Teoretic, nu se făcea nici o diferență între un șef de secție la uzină și femeia de servici de la Școala 1. Dar practic, lucrurile stăteau fix invers. Atunci mare parte din valoarea fiecărui om era dată de beneficiile pe care ție, celuilalt, respectiva persoană ți le putea aduce. Spre exemplu, aveau mare trecere cei care lucrau în domeniul alimentației publice (căci se făcea foame la greu, dar e imposibil pentru cei mai tineri să conceapă așa ceva). Așa că întrebarea ”ce sunt părinții tăi?”era un factor decisiv pentru a te băga pe tine ca și copil în ”insectarul” social școlar, din care cu greu mai ieșeai. Căci, firește, în vremurile acelea nu îți schimbai serviciul atât de ușor sau, dacă o făceai, totuși, schimbai maxim instituția și nu domeniul în care prestai.

Acum, în zilele noastre, ca să zic așa, chiar nu mai știu cum e. Îmi aduc aminte că, în câteva rânduri, Alecul meu mi-a povestit cum s-a enervat foarte tare și s-a certat cu cevă băieți din clasă pentru că s-au luat de fiica femeii de servici de la școală. Dar nu știu dacă din pricini că băieții ăia doar aveau ceva cu fata sau pentru că mama sa era femeie de servici. Dar nu m-ar surprinde absolut deloc să aud că întrebarea din titlu se practică la greu și acum. Pentru că sistemul politic s-a schimbat radical. Dar societatea nu. Iar înaltul principiu al existenței în comunism, ”descurcăreala”, îmi pare că funcționează impecabil și în secolul 21.

Dracu știe… Neeee, cred că nici el.

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

14 thoughts on “Ce-i tac’tu? Da’ mă-ta?”

  1. se practica si acum, te asigur. la gradinita, inainte sa inscrii copilul completezi un chestionar. printre altele te intreaba si unde lucrezi si ce salariu lunar ai :)). sa-ti mai povestesc de discriminari pe principiul „ai lui gigel au sponsorizat parchetul din sala de sport”??????

  2. – Zboară crocodilul, Bulă?!
    – Zboară, tovarăşa, zboară!
    – Ce e mă-ta măi Bulă?
    – Femeie de serviciu.
    – Dar tac-tu?
    – Director la abator.
    – Aha! Deci, copilaşi, mai zboară şi crocodilul dar mai pe jos, aşa!

    Din nefericire nu s-a schimbat nimic. Şpăgile sînt în floare, metodica educaţie a dispărut, cei tineri au numai modele negative. Iar noi sîntem români, ne este mai simplu să dăm vina pe tineri decît să ne organizăm într-un fel. Dacă urăsc autorităţile pentru asta le urăsc, nu au oferit nici un strop de perspectivă tinerilor.

  3. @adina
    ai dreptate… acum imi aduc aminte de faza cu inscrierea la gradinita
    cand am ridicat si io spranceana…

    @Meneopol
    excelent bancul
    trist, dar excelent…

  4. Tot la fel e si la acum, iti zic din proprie experienta. :) Functia conteaza cel mai mult, mai ales la scoala. Sunt altfel tratatii copii ai caror parinti detin functii inalte in orice domeniu.

  5. pai si acum e la fel de importanta, doar ca am evoluat putin (in denumiri), de ex. nu se mai zice portar la fabrica de salam, ci manager acces intrare/iesire la Salconserv :))

  6. Excelent @Meneopol; intrebarea se pune si acum desi beneficiile de care scrii sunt, zic eu, diluate, de vreme ce acum avem acces mai facil la multe resurse. A ramas intrebarea si au ramas etichetele.

  7. Atunci conta funcţia, adică „Ce E tac-tu?…”, acum contează banii, adică: „Cât câştigă tac-tu? (cuantificabil în maşină, vilă, concedii, ţoale, etc. ” Adică, e democraţie, băi! :))))

  8. – Popescule, ce e tac-tu’ ma?
    – Director la Alimentara, tovarasa!
    – Treci aici, in prima banca, Popescu! Ionescu, tac-tu’ ce e?
    – Sef de serviciu la fabrica de mezeluri, tovarasa!
    – Bravo, Ionescu, vino aici in prima banca langa Popescu! Bula, da’ tac-tu’ ce e ma?
    – Tovarasa, tata e la Securitate!
    – Aoleu, Bula, treci in prima banca, Ionescu, Popescu, mars in banca a 2-a imediat! Auzi, Bulisor, da’ de cand e la Securitate?
    – Tovarasa, aseara l-au saltat!

    Asa ca mai conteaza si cum pui problema :))

  9. daaa, tin minte ca la finele catalogului, pe ultima pagina, era lista copiilor din clasa, cu adresa, nr de telefon si profesia parintilor. toti profesorii noi se uitau acolo si din pricina asta am „tras” corespunzator. tata, profesor de istorie, facea ca asteptarile profilor de la mine sa creasca. asa am ajuns io in scoala sa ma duc la olimpiada la istorie si la concursurile de constitutie! si cel mai nasol e ca si profesorii de latina se simteau indreptatiti la pretentii… dracu stie de ce! dar am detestat latina pe chestia asta! :)))))

  10. …la care se adauga intrebarea „a cui esti?” cand auzeau raspunsul, imi dadeau un sfert de paine in plus! dar de multe ori nici nu ma mai intrebau, ca stiau deja cine sunt :D din avantajele si dezavantajele oraselor mici. am fost surprinsa dupa revolutie sa vad cine mai venea la noi acasa, la noi si la bunici, in comparatie cu inainte de 89! schimbare mare, va spun.
    amu chestia asta cu „ce sunt parintii tai” se practica si in alte tari, in Franta de exemplu. chiar si la (unele) interviuri de angajare.

  11. @adina: Perfect adevarat cu gradi ! Si doamna de la bucatarie o intreaba pe bumbu : ce e tata-ca nu prea l-am vazut? Da bunicu’ ? ca are cam mare gura – ce a fost? Nu zic ca nu ar trebui sa stim -pentru cateva criterii strict pedagogice – din ce familie vin copii, dar toate se fac prea tendentios. Si fetita mea de 4 ani m-a intrebat „dece vrea sa stie doamna ingrijitoare ce a fost bunicul, ca eu nu stiu”.. Ce sa-i raspund copilului de 4 ani? Ca asa e doamna ingrijitoare, curioasa – si o sa moara mai repede..!!

  12. Doar nu credeti ca interesul asta despre parinti este de origini comuniste? Originile „bune” au contat mereu si s-a practicat la greu casatoriile doar pe baza familiilor din care faceau parte progeniturile. Comunistii doar au dat un iz specific unei practici milenare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.