Despre cum râdem de unii de alții de idurile noastre de mess

Hai recunoașteți că de multe ori zâmbiți copios, ca să zic așa, atunci când va spune cineva IDul său de messenger. Cum mi se întâmplă și mie, de altfel :D Adică și eu să râd de alții și alții să râdă de mine :))

Poate pentru că eu fac parte din generația oamenilor care ne-am făcut utilizatori de YM pe le mijlocul anilor 90, când toată faza asta părea o joacă și când nici prin gând nu ne trecea că o să ajungem să folosim acest canal și ca un excelent tool de comunicare mai oficială, mai de business. Așa că ne-am ales idurile de tot râsul, ca sa zic așa :)) Și cei mai mulți dintre noi am rămas cu ele, spre amuzamentul unora cu care mai intrăm în contact mai nou :)

Mai sunt și cei din generația asta nouă. Care s-au prins din prima de cât e de important să te dai pe mess (deh, alte vremuri, alt context, altă generație, mai tehnologică) și și-au ales niște iduri programatice, că nu știu altfel cum să le zic :)), ca să le arate clar intențiile și ce vor ei de la confrații lor de messegiuală. Și e destul de nu știu cum să te trezești vorbind pe mess, încercând să menții linia seriozității la limita de avarie, cu ineedlove2000 sau ceva de genul ăsta :)) (sper să nu existe idul ăsta, că era doar de exemplu :D).

Și mai sunt cei față de care au am un mare respect și care ajunși la vârsta când pot fi bunici (și unii chiar sunt) învață acum cum e cu internetul. Și ajung inevitabil la alegerea idului de mess. Unii au noroc și numele lor mai speciale fac ca, spre exemplu, gheorghepretorescu să fie liber și să scape de alte griji. Dar dacă te cheamă Ion Popescu, să zicem, atunci e mai complicat și cei în situația asta încep o listă, pe hârtie cu creionul, de variante pe care să le verifice dacă sunt libere. Oricum, asta e lege, numele lor trebuie să fie vizibil și complet. Că apoi mai adaugă ei ceva pe lângă el, asta e altceva. Dar numele trebuie neapărat să fie prezent în id.

Astea sunt cele trei tipologii pe care le-am depistat eu așa pe repede înainte. Dar feel free să dați și alte exemple, că sigur mai sunt :)

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

10 thoughts on “Despre cum râdem de unii de alții de idurile noastre de mess”

  1. adevarul ca nu am fost deloc inspirat la alegerea idului meu de mess:)))) dar nici nu prea mai pot sa il schimb acum…am mult prea multe contacte importante, care ma stiu acolo…finally…aaa…si ar mai fi, din pacate, o catregorie…cei cu iduri fictive…orientati doar spre chestii urate…..

  2. Eu mi-am facut actualul ID pentru ca nu ma puteam inscrie pe siteurile ce voiau flacai majori, si l-am facut la vrajeala, i-am pus niste listere (numele meu mai sofisticat) si combinatia zilei de nastere… si a iesit un ID de care acum nu sunt mandru, dar pentru ca cel vechi l-am pierdut, si pentru ca imi e lene sa fac altul… raman cu asta :D

  3. Ah… si eu am un id „ciudat”. Si chiar trebuie sa il schimb..Trebuia de mult.
    Dar cred ca in final o sa aplic stategia traditionala: 2 id-uri : unul pentru prieteni (cel vechi) si unul bussines.
    Desi..nici varianta asta nu mi se pare prea eficienta.

  4. Eu unul am o gramada de id-uri de mess, dupa cum urmeaza:
    – un ID pe care il am din 2003 si pe care il stie cercul de prieteni (derivat din nume)
    – un ID pe care il am din 2003 si pe care il stiu furnizorii si clientii (derivat din numele meu si numele firmei)
    – un ID mai recent pe care il folosesc pentru a discuta cu diversi oameni din online (asemanator cu aliasul meu din online)
    – un ID pentru distractie pe care il folosesc pentru haifaiv si alte asemenea prostii (complet aiurea)
    – inca cateva ID-uri legate de diverse proiecte online (derivate din denumirile proiectelor respective)
    – un UIN de ICQ pentru firma si unul personal
    – un MSN de firma si unul personal

    Cred ca ID-urile cele mai ciudate le putem gasi pe saiturile de ID-uri unde diverse fete si diversi baieti isi ofera serviciile partenerilor generosi si au si avatare pe masura…

  5. al meu saracu vine de la un model de moto (prima mea moto). cum are ” baby” in el, majoritatea se grabesc sa il asocieze cu ceva pornaciune. dar cum au spus si cei de mai sus, e prea lunga lista de contacte sa imi mai schimb acum id-ul. hmmmm sau poate nu ar stirca totusi.
    ce mi s-a parut mie insa foarte tare a fost ca acum cativa ani trebuia sa fac niste carti de vizita pt un client mai maricel (companie cu greutate pe domeniul lalctate). si in loc de mail serios de job, unii omuleti au optat pt a-si trece adresa privata pe cartea de vizita(cum dracu i-au lasata habar nu am). cert este ca aveam ditai brandu’ si pe cartea de vizita a unui regional sales manager aveam un …[prenume]superfrumuselu@yahoo.com……dureros, nu?

  6. ID-ul meu … crackerjacker90210 , facut in ’96 pentru inscrierea pe diferite site-uri … si ramas asa … forever
    Mai este ceva comentariu ?:)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.