Ziua de azi am petrecut-o Baia Mare. Cu multa, multa treaba. Dar la un moment dat am trecut pe langa fostul meu liceu (vechiul 9, actualul Mihai Eminescu), unde am petrecut, ca multi alti dintre voi in vremea liceului, niste momente minunate. Si m-a apucat o nostalgie teribila…
Am fost oarecum surprins ca am avut o asemenea reactie. Bun, e drept ca la 35 de ani nu poti sa spui ca esti un boboc de trandafir care asteapta sa infloreasca. Dar nici ca deja trebe sa incepi sa iti faci dosarul de pensie. Dar parca, totusi, cam prea repede incep sa ma loveasca nostalgii de astea…
De unde intrebarea, ciudata, intriganta si cu o mare doza de zapaceala: cam pe la ce varsta e normal sa te loveasca nostalgiile?
Probabil ca raspunsul nu exista. Sau, daca exista, ni-l dam fiecare dintre noi doar noua insine. Important este, cred eu, nu atat sa fii nostalgic dupa ceva, cat sa ai ceva dupa care sa fi nostalgic :)
12 thoughts on “Cand incep nostalgiile? Intrebare cu raspuns la purtator…”
nu cred că este o vârstă anume. poți avea nostalgii și la 25 de ani, practic…nostalgiile încep cu amintirile
Exact, numai cine are amintiri poate fi nostalgic. Nu există o vîrstă anume. Şi da, important e să ai după ce fi nostalgic. Dar şi asta e ceva relativ. Unii sunt nostalgici pur şi simplu după anii trecuţi, idealizează întîmplări banale, le e dor de ei înşişi cum erau altădată (sau cum îşi imaginează acum că erau atunci).
Sigur că da, nostalgiile ni le dau amintirile. Cu cît sunt mai plăcute amintirile, cu atît mai adînci sunt nostalgiile …
sa vezi acum ce viata faina e la liceul „Mihai Eminescu”. Marton te lasa sa dormi la ora lui, n-are treaba ta :)) „The Man” (profesoara de latina) imi mai scoate peri albi. in rest, viata faina de liceu :D
poate, ai trecut pe langa liceu tocmai cand ma chinuiam sa scot nota 5 la Gherghel :))
„Chiar şi la 25 de ani”, spune Camil. Eu am 21 şi mă mai bântuie „pe vremea mea”-uri.
Dar totul ţine de fapt de atitudine. Dacă priveşti în urmă cu drag şi recunoştinţă că s-au întâmplat lucruri frumoase sau dacă te ţii de momente cu dinţii şi nu le laşi să se ducă.
Şi cu această filosofie de 11 noaptea, opinez că am mâncat destul spaţiu de comentarii.
Mi se pare firesc sa le avem la orice varsta,sunt amintiri dragi care nu le pierdem nbiciodata,asa suntem noi setati,sa pastram lucrurile frumoase in minte…cele mai urate sa le punem in sertarele de jos ale memoriei…spre binele nostru..
Pingback: Infloritor, insoritor … optimism | Ciulea's Blog
Nu cred că există o vârstă anume ca să te năpădească nostalgiile..Cred că te pot lovi nostalgiile şi la 20 de ani, ca proaspăt absolvent de liceu,bogat în tot felul de -less-uri,la vederea colegilor din anii mai mici care trec pe stradă râzând şi fără grija zilei de mâine.
Man, e inceputul „middle life crisis”, e pur si simplu biologie, nu amagi ca esti un sensibil sau un delicat (desigur ca esti, insa in situatia de fata E DOAR VARSTA!!!) O sa vezi ca nostalgiile astea se accelereaza in frecventa si intensitate. Esti la varsta la care toti masculii incep sa aiba sensibilitati dintr-astea. In rest, numai de bine!
Teoretic, nostalgiile incep in momentul cind (sub)constientizezi ca nu mai poti retrai sub nici o forma ceva placut care s-a terminat.
Teoretic, aparitia lor poate fi privita si ca un prim semn de maturizare pentru ca incepi sa reflectezi si sa constientizezi trecerea timpului.
Teoretic, din punctul asta de vedere femeile au nostalgii mai devreme decit barbatii pentru ca se maturizeaza mai repede si sunt mult mai sensibile la trecerea timpului.
Practic, nostalgiile apar exact atunci cind te astepti mai putin.
Practic, daca treci ziua pe linga fostul liceu din Baia Mare sansele sa apara cresc teoretic pina la 100%, practic pina la 99.
Practic, nostalgiile apar brusc atunci cind citesti despre nostalgii.
Practic, primele mele nostalgii mi-au aparut atunci cind am citit „Amintiri din copilarie” si nu a fost nicicum un semn de maturizare.
Practic, nostalgiile sunt molipsitoare si te fac sa scrii despre nostalgii.
Practic, ma duc sa recitesc „Amintiri din copilarie” pentru ca vreau sa imi apara semnul ala de maturizare odata.
Practic, daca o intrebare nu are raspuns atunci intrebarea nu ar trebui pusa. Teoretic nu ai cum sa stii lucrul asta apriori.
Teoretic, comentariul asta nu avea ce sa caute aici in forma asta stupida.
Practic, are.
Hehehe, si eu am terminat tot la Eminescu, doar ca mult mai recent, respectiv in 2002. Si pe mine ma apuca nostalgia cand mai trec (rar, ce-i drept) pe langa cladirea aia. Si am doar 26 de ani. O fi grav? :)
pai de ce sa nu existe… ai nostalgii si la 17 ani … te gandesti: ce frumos era la 5 ani, ma jucam cu puta in nisip si nimeni nu zicea nimic :)