De ce trăim printre ceilalți, dar din ce în ce mai rar cu ei?

Când scriu aceste rânduri sunt in autocarul care mă duce din Baia Mare în Cluj Napoca. Nu e cel mai confortabil loc să te apuci să deschizi laptopul și să scrii printru hurducănături, dar tocmai ce am văzut ceva ce m-a pus pe gânduri.

La un moment dat, în nu știu ce comună de pe traseu, un bătrânel, îmbrăcat modest, dar curat, în genul bătrâneilor pe care îi vedem prin satele noastre de pe lângă niște orașe mai mari, s-a ridicat de pe scaun și l-a rugat pe șofer să oprească pentru că vrea să coboare. După ce autocarul a oprit, în timp ce se deschidea încet ușa, bătrânelul s-a întors către toți cei din autocar și a zis tare, apăsat: ”Multă sănătate și Doamne ajută!”. După vreo 2 secunde în care nimeni, dar absolut nimeni din cei peste 30 de pasageri, nu i-a răspuns nimic, am văzut pe fața bătrânelului o expresie care m-a cutremurat: era o resemnare tristă dar, în același timp, o înțelegere a faptului că acum așa merge lumea…

Am strigat tare, mai mult de rușinea care m-a apucat, ”Doamne ajută, unchiule, Doamne ajută!”.

Ce e cu noi? Cum am ajuns să fim insensibili la bunul simț al altora? De ce ne-am lăsat să ajungem în halul în care trăim printre ceilalți, dar niciodată cu ei? De ce am ajuns să funcționăm atât de PRistic, încât un salut de bun simț al unui neînsemnat bătrânel să nu aibă valoare necesară pentru a îl băga în seamă? M-am intristat…

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

26 thoughts on “De ce trăim printre ceilalți, dar din ce în ce mai rar cu ei?”

  1. Pentru ca suntem prea încrâncenaţi. Sigur, viaţa e naşpa pentru toţi dar dacă o privim aşa devenim şi noi nişte naşpa. Dacă suntem relaxaţi şi faini e foarte uşor să-i arunci moşului un „să trăieşti tataie”, fără frica scăderii brandului personal. Jovialitatea tre sa fie o stare de spirit nu un concept de PR.

  2. Ar fi mai bine sa schimbi textul de la captcha, sa pui „Fii mai bun”
    Tine de fiecare dintre noi, acum dupa lucrul asta, sunt sigur ca un sfert din cei aflati in autocar vor raspunde la urmatoare ocazie intr-o astfel de situatie, pentru ca au trecut prin lectia asta indirect pe care le-ai dat-o.

  3. Am patit si eu o chestie asemanatoare doar ca era o femeie, la fel, destul de in varsta, si a urat unui microbuz drum bun si sanatate tuturor dar nu i-a raspuns nimeni…intr-adevar ne-am cam pierdut uni de alti

  4. Pingback: Tu îmi eşti un reminder | Adrian Ciubotaru

  5. Citind postarea asta mi-am amintit de o fază petrecută acum câţiva ani , într-un sat din zona Codrului. Lucram la o firmă de distribuţie marfă şi ajunşi în faţa unui magazin deţinut de un bătrânel am observat că în faţa uşii era pusă de-a curmezişul o mătură. Din cele învăţate de la bătrânii din familie mi-am dat seama că moşul nu era acasă, dar trebuie să apară curând.Lucru ce s-a petrecut peste două minute, tataia fiind prin vecini.
    Ştiu că faza nu are aproape nimic comun cu ce ai scris , dar pe mine m-a impresionat. În plină eră a sistemelor de securitate supertehnologizate tataia se baza încă pe coada de mătură şi încrederea în consăteni. Nici măcar un câine nu avea…

  6. Este trist… Simpla reactie descrisa de tine a batranelului pur si simplu m-a facut sa realizez cat de mult s-a schimbat lumea, cum pentru multi a disparut respectul fata de cei din jurul nostru, si mai rau, cat o sa mai continue declinul asta…

  7. Daca din 30 de oameni a fost unul care a strigat ”Doamne ajută, unchiule, Doamne ajută!” eu zic ca tot mai este o sansa. Si cei putini care au ramas, vor duce omenia mai departe si va descreti fruntea si insenina ochii acelui batran si a multor altora.
    M-a intristat si pe mine ca stiu cat de adevarat este ceea ce spui tu.

  8. Pentru ca majoritatea se lasa intr-atat apasati de griji si de probleme incat uita sa mai priveasca in jurul lor si sa vada frumosul. Sunt genul ala de oameni carora li se pare ca la fiecare moment cineva le vrea raul si ca celorlalti le merge totdeauna mai bine decat lor (cu siguranta au bani murdari, oricum). Intamplari asemanatoare vad des in RATB: cineva se chinuie sa intre dar usa nu se deschide, butonul din exterior nu merge si omul se uita disperat la cei dinauntru, de unde se actioneaza usa, care privesc indiferenti.

  9. Inainte era mai mult respect,ce e drept e ca acum suntem si mai multi si au aparut tot felul de fashion-uri daca le pot numi asa conform carora toti trebuie sa fim indiferenti,toti trebuie sa fim oraseni nu tarani…..toti trebuie sa fim necivilizati,neciopliti,inculti si plini de tupeu asta ca sa-l citez pe stralucitul domn profesor Emil Molcut.

  10. nu e vorba de nesimtire, e vorba ca pur si simplu nimeni nu se mai asteapta la asa ceva si nici nu stiu cum sa reactioneze. plus ca mai exista frica de a te face de ras. plm… daca nu m-a salutat pe mine si pic de prost?

  11. cheer up, man :)

    lucruri de astea se mai intampla si ne umbresc zambetele, dar nu trebuie sa devenim fatalisti si dezamagiti ci sa punem umarul si sa fim cu atat mai politicosi si mai de bun simt, cu cat asistam la mai multe astfel de incidente

    eu cred in oameni :)

  12. dragilor :)

    de ce folositi cu atata obstinatie persoana 1 plural?! `noi suntem inumani` `ce e cu noi`

    va rog sa nu ma includeti pe mine si nici cateva sute dintre cunostintele mele (inclusiv Cristi) care nu sunt inumani si care, daca ar fi fost in acel autobuz, nu doar ar fi raspuns la salut, dar ar fi si coborat din autobuz cu nene si ar fi baut un jinars cu dansul in birtul satului ;)

    nu va intristati, lumea e mai buna decat credeti :D :)))))

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.