Ieri am stat toata ziua in casa, cu piticii. Pentru ca ei nu au mers la gradi/scoala, iar eu oricum aveam foarte multe chestii de astea „livresti” de executat, adica de stat pe calculator si scris tot felul de proiecte si drafturi si alte alea. Plus ca, hai s-o spun pe aia dreapta, abia astept sa gasesc un motiv sa stau mai mult cu minunatii mei pitici :)
Nu ca as fi descoperit ce vreau sa va spun abia acuma (caci am ceva vechime in „campul muncii”), dar am zis ca e pacat sa nu scriu. Nu e usor deloc sa stai acasa, sa ai grija de prunci, adica sa fi casnic. Ca regula general nici nu iti dai seama cum trece ziua si vezi ca, luat repede, nu prea ai reusit sa faci mare lucru…
Pentru ca faci de mancare copiilor. Adica sa stai acasa cu ei si sa nu legatesti ceva proaspat… asa ceva is not an option. Mai ales ca le place foarte mult sa se implice si ei in faza cu gatitul si cua sezatul mesei. Iar gatitul iti ia ceva timp daca il faci cum trebuie. Apoi mai e faza cu spalatul vaselor. Care e direct proportionala cu cantitatea de „gatit” si cu „periodicitatea” gatitului. Apoi aranjatul prin casa, ca de, nu se face sa lasi copii sa se desfasoare in hais logistic, nu da bine la educatie :) Sa te joci cu ei, catusi de putin acolo, este, cum sa va spun eu, imperios necesar. Si atat de placut :) Plus ca Alecu mai are niste teme, niste suplimentare la care trebui daca nu sa il ajuti, macar sa iti dai cu parerea, iar desenele minunatei mele Mara trebuie validate, apreciate si, uneori, la cerere, decupate. Deci e de lucru, dragilor :)
Si imediat vezi ca ziua a trecut si ca ai realizat destul de putin din ce ti-ai propus din chestiile „livresti” de care va spuneam. Dar nu te superi. Pentru ca ziua petrecuta alaturi de piticii tai este de jdemii de ori mai castigatoare decat orice livreasca :)
Inchei prin a-mi prezenta respectul pentru toti cele/cei care sunt, cum li se spune pe le noi, casnici. Pentru ca, in ciuda a ce crede multa lume, munca asta in casa cu copii e chiar munca.
15 thoughts on “Acest post este o recunoastere a valorii muncii casnice”
e munca mult prea grea…si nu orcine reuseste sa o faca…am stat si eu cu nepotu de 3 ani, o zi…am fost mai obosit decat dupa o saptamana de dat la sapa…nu zic ca nu e frumos…spun ca e greu
în concluzie, o zi frumoasă…:)
Este muncă, iar în unele ţări chiar recunoscută ca vechime pentru pensie.
Greu, usor, nu e altceva mai frumos pe lume decat un copil care te trage de maneca sa te ridici de la calculator… :D
Initial iti e ciuda, dar dupa ce te joci cateva minute cu el realizezi ca ai fi un fraier sa nu o faci!
Acum ceva ani au făcut americanii un experiment: l-au pus pe campionul olimpic la decatlon din acea vreme să imite mişcările unui copil de vreo 2-3 ani. După vreo 2-3 ore campionul era rupt iar copilul era mai zglobiu ca niciodată…:)
Ai perfecta dreptate . Oricum e mare lucru sa stai si cu prichindeii, in conditiile in care sigur aveai treaba.
nu pot decat sa-ti urez „La cat mai multe astfel de zile”!
Tocmai ai descris mare parte din rutina mea zilnica cu piticul meu. Si eu am doar unul :) Dar este atat de frumoasa viata cu ei ca treci peste tot mult mai usor. In general, prefer sa vina seara sa scriu cate ceva, sau sa mai desenez cate un design la un site. E multa liniste si cafea!
Foarte frumos…:)
Felicitări, „mămico” , să-ţi trăiască puii ! E obositor, dar frumoooos !
Dupa data articolului realizam ca inca esti viu , deci ai supravetuit ). Felicitari si la mai multe zile „casnice”
Pai ai castigat multe in ziua aceea.Greu da frumos
intai sa cunosti, dupa aia o apreciezi = MUNCA CASNICA ;)
Pingback: Indicii anatomice – 9 « Ioan Usca
cea mai frumoasa „munca” este cea cu copiii.nu ai sanse sa te plafonezi niciodata :)