Îl ştiţi. Toată lumea i-a cerut şi îi cere capul pentru că salariul şi bonusul şi pensia pe care şi le-a acordat singur depăşesc cele mai înalte culmi de nesimţire. Dar aici se opreşte abrupt singura sa vină. Aceea de a fi un imens nesimţit, vină pe care, cu nonşalanţă ingenuă, o împărtăşim, într-o mai mare sau mai mică măsură, toţi cei ce simţim şi vieţuim româneşte.
Este nesimţit Geică? O, daaaaaaaaaa. De o nesimţire care produce instant şi pe bună dreptate cantitaţi industriale de flegmă, quintale de strângere de pumni, hectare de înjurături şi spurcături.
Este un gherţoi Geică? O, daaaaaaaa. Şi-ar putea deschide şcoală de înalte studii gherţoistice, sponsorizată, evident, de Becali şi cu rector, la fel de evident, Daniela Buruiană.
Se pişă Geică de la mare înălţime pe noi? O, daaaaaaa. Şi încă se simte şi bine.
Dar cam atât. Geică nu a încălcat absolut nici o lege. Ba chiar s-a folosit de ele ca să îşi facă într-un asemenea hal dă hal parte. Nu Geică e problema aici. Nu nesimţirea sa neţărmurită. Ci legile făcute de cei care, luaţi fiecare în parte, sunt doar nişte mici nesimţiti. Dar luaţi ca întreg sunt NESIMŢIREA românească dusă pe cele mai înalte culmi de dezvoltare. Faceţi legi ca lumea, băi tolomacilor, şi nu mai spumegaţi atât a frustrare că nu sunteţi voi în locul celui care s-a folosit pentru propria pielicică de imbecilele legi pe care voi vi le votaţi!
0 thoughts on “Pledoarie intrinsecă pentru Florea Geică”
Perfect point,chapeau Chinezule.
ãsta’i candidatul perfect pt 2012 cã p’astea le’a ratat la aterizare :P
mai nimeresc si io ce sa mai zic :)