09.09.2008
Ideea e cam în felul următor. Sunt un mare consumator de TV. Mare în sensul că îmi doresc să am vreo 14.000.000 de potenţiale programe pe care, dacă mi se apleacă pleata înspre stânga sau înspre dreapta, să le pot accesa. Adică, cum ar veni, să le am acolo pe toate şi dacă vreau să mă uit să ma uit, dacă nu nu. Să am şi opţiunea de pay per view pentru vreo jdemii de canale. Pe scurt, să mă pot uita la ce vreau, când vreau şi pe ce bani vreau.
Momentan sunt la UPC. Cu care nu am avut nici o problemă în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor sau relaţiile cu clienţii. Numai că oferă prea puţin, doua din offurile mele fiind, evident, GSP şi Eurosport 2.
M-am dat pe net ca să aflu mai multe despre antenele alea de satelit. Şi bou am început, vacă am ieşit. Pentru că nu am înţeles mare lucru.
De aceea vă întreb pe voi, mai specialişti decât mine: merită o antenă de asta de satelit care să îmi facă ce am zis mai sus? Sau nu se există aşa ceva şi să mă las păgubaş?
0 thoughts on “Un sfat de la voi, rogu-vă: să mă lipesc de o antenă satelit?”
UPC, hmm, da, e de rau.Daca e UNICA varianta de operator cablu tv disponibila, eu unul m-as orienta catre: un monitor lcd high end, un tuner tv high end (daca nu cumva e incorporat in lcd deja) si de aici oferta existenta pe net e ENORMA si preturile acceptabile.
Pingback: Colecţionara de coşmaruri (XXVI) « Ioan Usca
am boom de vreo 3 luni si nu sunt prea multumit. telecomanda e proasta, nu te lasa sa scanezi printre canale repede (un apasat de buton egal un canal schimbat. daca tii apasat butonul nu se intampla nimic), canalele porno sunt slabutze si nu poti schimba ordinea canalelor sau sa faci liste de favorite. digi tv are frate-miu si e mult mai okay, dar n-are eurosport. sunt multi operatori de satelit, principala ta problema este sa ai acces la ochiul din cer, ca sa zic asa, adica linie directa intre el si tine. daca stai la bloc si n-ai geam sau balcon indreptat incolo, e pa.
boom mai are si probleme cu transmisia. vine norul de furtuna, atata timp cat e deasupra ta poti inca sa vezi orice. s-a mutat intre tine si satelit, e pa intre 10m si 1h.
m
Câte televizoare ai? Pentru că nu poţi splita semnalul. Ai măcar două, te pricopseşti cu două antene, şi tot aşa. În plus, problemele de recepţie sunt reale. Ideal ar fi să avem un sistem digital cu obişnuita antenă, de care am cam uitat de când cu cablul. Mai avem de aşteptat.
Eu zic sa mai astepti putin, poate baga si UPC GSP-ul. Deocamdata doar RCS + DigiTV au GSP
Nu aşa se pune problema!
Te duci la alde satelitaru şi zici:” Mă, tu ştii cine-s io? P-astară să-mi răsară cel mai benga set de care te lauzi că îl ai! Dacă-mi place, îl ţin, dacă nu, te-ai fript pe buci!”
Unde s-o mai pomenit să stai tu, ditamai ….. numai pe sîrma lui UPC?
multumiri tuturor
dar tot nu m-am lamurit :)
asa ca stand by pana una alta
Nu recomand Dolce. Probleme mari cu sunetul. Si dese. Ba apare, ba dispare. Si cand ploua trebuie uneori schimbat satelitul. Semnalul nu poate fi splitat nici la dolce.
Daca gasesti solutie sa-mi zici si mie:)