09.04.2008
Corina Creţu zice că două puncte „Blogurile incep sa produca stiri si sa devina surse de informare pentru marele public, politicieni si ziaristi. Dar marele lor merit este, in opinia mea, faptul ca au devenit forumuri in care fiecare voce conteaza. Sunt convinsa ca aceste platforme de dialog civic vor reusi sa urneasca lucrurile in multe privinte. Cu o singura conditie: solidaritatea in sustinerea unei idei de interes general sa depaseasca individualismul ce s-a instapanit in toti acesti ani in societatea romaneasca.”
Mihnea zice că două puncte „Stimata doamna, parerea mea personala este ca spatiul critic nu se naste pe internet. Blogul doar ajuta la refularea frustrarilor intr-o societate ca a noastra si ne permite sa o facem intr-o masura mult mai libera decat in viata reala (cel putin in lipsa legislatiei pertinente). Ma regasesc printre primii care recunosc incapacitatea absoluta a societatii civile (reale) de a ne reprezenta sau de a ne uni in vreun fel.”
Chinezu zice două puncte „foarte bine au spus şi Corina şi Mihnea”.
Voi ce ziceţi semnul exclamării semnul întrebării două puncte trei puncte
0 thoughts on “Bloggerii – mult aşteptata societate civilă. ! sau ?”
io mă spariu de atâta informaţie şi mă bucur că există o alternativă la media clasică. şi îmi exersez zilnic puterea de a discerne, mai mult decât o făceam pe vremea când eram privitor la televizor. părerile sunt exprimate pe bloguri în atâtea feluri încât e musai să gândeşti un pic dacă nu vrei să pari dobitoc. ceea ce mă bucură.
Personal, nu mi-as dori ca blogosfera sa devina „surse de informare pentru marele public, politicieni si ziaristi” prin simplul fapt ca blogosfera nu isi propune sa devina asa ceva( sau cel putin asa vad eu lucrurile:) ). Nu cred ca targetul ei este acela de a informa publicul, nu este o agentie de presa, ci un spatiu de opinii. Cat despre urnitul lucrurilor, nu cred ca un mediu online poate avea atata putere civica incat sa mobilizeze societatea civila.
Adevarul este undeva la mijloc. Fiecare cu dreptatea sa :)
Plagiez pe antevorbitoare…
la fel…
Mi se pare interesanta aceasta dezbatere si multumesc Chinezului pentru preluare. Mihnea prezinta un punct de vedere diferit. Pentru ca exista bloggeri si bloggeri, vorba lui Vania.. Depinde cum privim lucrurile. Eu nu am de ce sa il contrazic pe Mihnea pentru ca, asa cum prezinta el lucrurile, chiar are dreptate. Nici mie nu imi plac oamenii care se folosesc de blog pentru a face cuiva pe plac. Dar eu ma refeream la aceia pentru care blogul este un mod de a comunica si de a-si spune parerea asupra subiectelor de interes pentru ei. Dar mai bine sa redau ce i-am raspuns lui Mihnea:
” Multumesc frumos pentru comentarea articolului meu. Mi se pare extrem de interesant comentariul dvs, desi este putin cam dur, uneori agresiv. Stiu insa ca este normal sa avem opinii diferite, simpatii si antipatii personale. De fapt, va marturisesc ca multe din ideile dvs le impartasesc si eu. Eu nu politizam in nici un fel si chiar nu imi doresc o societate civila sau un spatiu al bloggerilor construita din lingusitorii partidului, cum spuneti dvs. Intentia mea este de a ne uni in jurul marilor probleme ale societatii, ale oamenilor, sa venim cu idei si solutii si sa dezbatem aceste probleme indiferent de apartenenta noastra politica. Probabil e naivitate, dar eu chiar sper ca se poate si asta. Ironie in nici un caz nu e, va rog sa ma credeti.
Poate va cer prea mult daca va rog sa aruncati o privire pe blogul meu. Eu vorbesc de partid acolo doar cand am intr-adevar ceva de zis, in rest ma refer la activitatea mea din Parlamentul Europei, aduc in discutie subiecte care ma preocupa si nu lingusesc pe nimeni, pentru ca nu e felul meu de a fi. Parerile mele sunt cunoscute, la fel ca si dezamagirile mele legate de partid. Dar nu asta conteaza.
Poate ca aveti dreptate cand spuneti ca, intr-un fel, supra-evaluez importanta bloggerilor. Dar nu e doar un spatiu al frustrarilor, cred ca poate deveni un forum adevarat, asa cum am scris si in articol. Un spatiu al dialogului, care asa virtual cum este nu inseamna ca nu poate fi si autentic. Eu, personal, nu am nici o frica de a ma intalni si in mod real cu oamenii, chiar daca au alte pareri. Mi se pare, asa cum am spus, firesc sa fie asa. Blogul nu este un scut pentru mine, este un mod de a comunica. Un mod placut, pentru ca imi place sa scriu si sa particip la dezbateri.
Multumesc inca o data si va doresc o zi buna.”
Mai adaug doar toate aprecierile mele fata de Chinezu. O zi frumoasa.
Si eu adaug aprecierile mele tuturor celor care au participat la dezbatere. Care, de fapt, nu prea a fost dezbatere, ci mai mult un ba pe-a ma-tii scris frumos, dar la care, daca se raspundea la fel, se dovedea ce-am spus eu. N-am nimic cu Dna Cretu si ii urez toate cele bune in continuare :)
Multumesc, Mihnea, si eu iti urez toate cele bune. In limba mea de lemn, cum spune Murphy pe blogul tau. :) Si succes. Sincer.
Refuz din start ideea ca de exemplu pagina mea ar putea fi considerata sursa de stiri pentru media, politicieni si publicul larg; refuz din start ca as putea lingusi pe cineva( http://herdesm.wordpress.com/2008/03/17/din-fericire-nu-sunt-tonomat-deci-nu-cant-nimanui-in-struna/)
cu toate ca am intalnit vreo doua bloguri suficient de scarboase din cauza continutului mai mult decat lingusitor, pe care de altfel mi-am impus sa nu le mai vizitez. Refuz ideea ca pot fi considerate exprimarii ale unor frustrari.
Cel putin in ceea ce ma priveste postarile mele vor sa prezinte conceptia mea personala despre evenimentele mai importante din cotidian, sa impartasesc opinia mea despre atmosfera politica, economica si sociala pe care o „respiram” si care sunt de parere ca este „poluata”. Vreau sa arat politicienilor si celor care citesc cele scrise mai bine zis comentate de mine ca mai sunt inca oameni liberi de statele de plata ale partidelor politice si de ce, nu sa invete sa ia atitudine. Oamenii sunt stapanii lumii in sensul planetei Pamant (Terra), care merita sa traiasca liber si decent si sa-si merite soarta de fiinta suprema. Nu merita sa fie chinuiti, umiliti si de multe ori pacaliti de semenii lor indiferent daca cei in cauza sunt egalii lor sau politicieni.
In acest spatiu gasesc de multe ori pareri si comentarii asemanatoare, dar si diferite de ale mele, care de fiecare data imi dau semne de intrebare gen: „gresesc eu? sunt confuz? Uite, amanuntul asta mi-a scapat…..”