06.04.2008
Mara mea, la cei 3 ani şi un pic, încă mai bea din bibilonul cu elefanţi. L-am făcut o dată pierdut şi am băgat ceva abureli cu un copil mic care avea nevoie de el. Numai că, deşi nu au fost deloc reacţii nasoale la dispariţia recipientului magic, s-a întâmplat ceva ce nu ne-a convenit de nici o culoare: fără biberonul cu elefanţi Mara noastră nu a mai băut lapte. Aşa că am reluat faza cu biberonul. Pentru că aşa bea mai mult de 1 litru de lapte pe zi. Aşa că, draga tatii, până la majorat poţi să tot ţii bibilonul…
Într-un din zile i-am făcut ceai piticei. Şi cum scuturam bibilonul cu elefanţi ca să se dizolve zahărul, Mara mea se uită atentă la mine, gânditoare. Presimţind că urmează ceva minunat, tac din gură. După vreo 17 secunde, ridicând sprâncenele, minunata mea mică îşi dă singură răspunsul la întrebarea pe care nici măcar nu a rostit-o: „tatiiiiiiii, tu scutuli bibilonul ca să nu mă doară burticaaaaa…”. Ţucu-ţi burtica ta de minunată!
„Tati, vrei să îţi citesc o poveste?”, mă întreabă Alecu într-o seară. „Sigur că da”, zic, oarecum surprins şi aşteptând cu un acut interes povestea ce va să vină. Şi Alecu meu deshide o carte şi, înainte de a citi, precizează „e scurtă, tati, dar mie mi-a plăcut mult”. Şi începe să citească. Nu mai ştiu povestea. Mă gândeam doar, în timp ce el citea, că nu îmi dau seama dacă eu îmbătrânesc atât de norocos sau dacă flăcăul meu creşte atât de frumos…
„Eu am mâncat cel mai tot”, rosteşte într-o suflare pitica mea, imediat dupa un concurs ad-hoc de care mănâncă mai multe cereale cu lapte…
Vineri, cum stăteam acasă cu piticii, am avut de rezolvat o urgenţă. Eram pe telefon şi scriam un mail. Piticii se jucau în cameră. La un moment dat, nu ştiu ce au făcut, Mara a căzut, s-a lovit şi a început să plângă. M-am repezit în cameră şi am ţipat la ei. În ochii lor mari şi speriaţi m-am putut vedea în toată splendoarea mea de dobitoc, cretin şi idiot…
0 thoughts on “Raport săptămânal despre pitici 5”
domnu chinezu, tomna ce m-am apucat de scris oarece carte pentru copchii.nu spui inca despre ce-i vorba in ea dar marturisesc ca pitica ta-i una dintre muzele mele. sper sa rusesc sa scot cartea inainte sa mearga ea la scoala:-))) (editura zice ca da) si sa devin si eu „muzul” ei:-)
chinezule, ce-mi plac povestile tale despre piticii tai! ma gindesc, cu nostalgie,de vremea cind si al meu era un pitic!
Pingback: Cristian Pătrăşconiu » Blog Archive » Putin. Nu se poate sa nu fi observat…BONUS: Tolo, de bine :)
:))) „eu am mancat cel mai tot” – mi se pare foarte corect.
Pe mine bunicii ma pacaleau cu alta chestie. Tot un fel de „cereale” mancam si noi – lapte cu mamaliga. Eu faceam tot posibilul sa scap de acest fel de mancare. Seara se facea mamaliga pe plita, se rasturna mamaliga si se punea laptele abia muls la fiert, pana mancam „mancarea”, firbea laptele. Bunica-mea punea in castroane pentru fiecare si lui frate-miu ii lasa ceaunelul. Coaja de mamaliga de inmuiase de la fiert si era mai buna decat orice „mamaliga cu lapte” din orice castron…Intelegerea dintre bunici si frate, era aceea sa prepare el acolo in ceaun cum ii place lui si sa iasa putin, timp in care imi spuneau „hai sa-l pacalim pe Valentin (frate-miu), hai sa-i mancam laptele…” Ce realizare mai mare puteam eu sa am, decat sa-l „pacalesc” pe frate-miu???…
esti cel mai bogat om din lume. si ai parte de toata invidia mea…in cel mai bun sens, daca se poate asa ceva
o dedicatie, chinezule, ca mereu ma emotionezi cu povestile tale despre pitici:
http://www.youtube.com/watch?v=3P12aqVeZkQ
OK, daca zici tu asa sa fiie.
Eu zic asa: ca tu esti mare norocos ca ai asa pitici. Dar si piticii sunt norocosi ca au asa un tata!
„În ochii lor mari şi speriaţi m-am putut vedea în toată splendoarea mea de dobitoc, cretin şi idiot…”
Da ce, asa mari sunt, ca pot sa iti citeasca blogul?
@chinezu, mai filmeaza-i din cand in cand, ca pun pariu ca sunt niste scumpi, esti un om binecuvantat cu o asa familie, toate cele bune si in continuare
Ca de obicei, delicioase povestirile tale cu si despre pitici!
Sa stii ca, referitor la biberon, si noi am avut emotii cu Ana mea, (tot de 3 ani si un pic in acest moment).
Pe la vreo doi ani si vreo 2-3 luni am incercat sa scapam de belea, fiind foarte speriati ca ne-a spus pediatra ca daca beau mult timp cu biberonul, copii risca sa-si deformeze bolta palatina si sa le iasa dintii strambi sau foarte iesiti in afara.
Trucul folosit de noi cu mare succes la public a fost… un pai. Mai in joaca, mai in serios, am substituit biberonul cu o canita frumoasa cu Mickey Mouse si un pai mandru. La inceput, tragea un pic de laptic cu paiul, apoi sufla „ca sa faca bule”, cert este ca ajungea sa bea tota canita (cu mici pauze de tras sufletelul). Si ne-a ajutat si iepurasul Nestle cu cate o lingurita din nesquick-ul cel magic. Si a uitat complet de biberon, fara pic de „suferinta’.
Iar acum pune singura lingurita de nesquick in canita si dopul pe cutia de lapte si asteapta nerabdatoare in fiecare dimineata si seara sa se incalzeaza lapticul ei delicios.
Poate merge si la Mara… : ))
chinezutule, se intampla si la case mai mici si la case mai mari. in ochii lor, din ce in ce mai lipsiti de noi, suntem niste ” cum ai zis tu” …