09.12.2016

A 3-a ediție Ciclaton are loc între 5-9 octombrie

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

În perioada 5-9 octombrie 2016 se va desfășura cea de-a 3-a ediție Ciclaton, primul eveniment ciclist de strângere de fonduri din România care susține și promovează educația, organizat de Fundația ADEPT Transilvania. Timp de 5 zile, participanţii vor străbate pe bicicletă un traseu de peste 700 de kilometri şi vor trece prin 9 oraşe, pentru a susţine unul dintre cele 5 proiecte educaţionale înscrise.

ciclaton-2015Pentru fiecare dintre cele 5 cauze vor pedala atât cicliști de tur, care vor parcurge traseul integral, cât și cei de segment, care aleg să pedaleze doar diverse segmente din traseu. Pentru a putea participa la traseu și a susține proiectele, aceștia se pot înscrie pe www.ciclaton.ro începând cu 7 septembrie. Astfel, cicliștii sunt încurajați să devină ambasadori ai educației și să promoveze proiectul ales în rândul prietenilor, familiei și cunoștințelor.
Proiectele evenimentului pot fi susținute de către publicul larg prin donații raportate la numărul bătăilor inimii cicliștilor de tur și ale cicliștilor de segment, cât şi prin donaţii directe către proiectele educaționale. La finalul campaniei de donații și a celor 5 zile de tur, fondurile strânse se vor îndrepta către organizațiile implicate și către proiectele pe care le susțin.

Proiectele educaționale Ciclaton 2016

● Fundația Noi Orizonturi a lansat proiectul IMPACT, prin care își propune să identifice și să rezolve, în mod creativ, împreună cu tinerii, probleme reale din societate, prin înființarea de Cluburi de Inițiativă Comunitară;
● Asociația ROI sprijină și pune în valoare relația profesori-elev-părinți-comunitate din România, prin proiectul ZBURD PRIN EDUCATIE;
● Asociația Lindenfeld sprijină copiii din centrele de plasament să se dezvolte prin educație interactivă, cu ajutorul proiectului „Ajungem Mari”, care s-a bucurat, în ambele ediții anterioare Ciclaton, de un adevărat succes;
● Prin proiectul “De-a arhitectura în orașul meu”, Asociația De-a Arhitectura își propune să formeze cetățeni responsabili, implicați în comunitățile în care trăiesc, pentru orașe mai bune;
● Asociația ARDOR, prin „Tabăra de leadership pentru instructori de dezbateri”, urmărește dezvoltarea profesorilor formatori, prin ateliere de dezbatere între profesori și studenți viitori pedagogi.

ciclaton-2015În 2016 ne dorim să aducem laolaltă peste 80 de cicliști ale căror inimi să bată de 10.000.000 de ori pentru peste 7.000 de copii și tineri. Ne dorim ca evenimentul să fie susținut de cât mai mulți donatori care să înțeleagă, dar mai ales să creadă în cele 5 proiecte pe care le susțin. În cele din urmă, cel mai important este impactul pe care acest eveniment îl va avea pe termen lung în dezvoltarea proiectelor selectate. Și, implicit, în dezvoltarea copiilor și tinerilor care vor beneficia de ajutorul pe care vrem să-l oferim prin a 3-a ediție Ciclaton”, declară Cristi Gherghiceanu, președintele Fundației ADEPT Transilvania.

Traseul Ciclaton 2016

Traseul de anul acesta este cel mai lung, având peste 700 de kilometri, dar și mai dificil în comparație cu anii trecuți. Aventura Ciclaton va purta pe două roți susținătorii educației într-un traseu-circuit montan, Miercurea Ciuc fiind punctul de start, dar și cel de finish. Inimile cicliștilor vor bate sprinten în orașele din inima Moldovei, prin Piatra Neamț, Humulești, Voroneț, Suceava, Botoșani, Iași, Roman, Bacău și Moinești.

Organizator: Fundația ADEPT Transilvania
Sponsor strategic: KLG EUROPE LOGISTICS
Sponsori principali: 441 Design Studio, Active Life, Orange
Sponsori: Help Net, Himalaya, SKODA

Despre Ciclaton

Ciclaton este primul eveniment sportiv caritabil din România care susține și promovează educația. Fondat în 2014 de o echipă de voluntari pasionați de stilul de viață activ și sănătos, evenimentul a creat în timp o comunitate de oameni implicați în dezvoltarea inițiativelor care susțin educația non-formală, voluntariatul ca formă de implicare și importanța sportului pentru un ritm de viață sănătos. Fondurile strânse în urma campaniilor de donații și a evenimentelor cicliste sunt donate ONG-urilor asociate proiectelor educaționale, pentru ca acestea să poată continua.

Despre Fundația ADEPT Transilvania

Fundația ADEPT Transilvania a fost alături de Ciclaton încă de la prima ediție, în calitate de organizator. Fundația reprezintă comunitatea locală din Târnava Mare și este inițiatoarea unui intens proces de recunoaștere și de promovare a României și a valorilor sale tradiționale, la nivel național și internațional, având o abordare inovatoare și integrată, cu o atenție deosebită pentru conservarea biodiversității și dezvoltării rurale, pentru ca aceste peisaje și comunități să supraviețuiască în secolul XXI.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Haideți să vedeți Trofeul Champions League în București, adus de Makelele și de Belodedici!

Bravo, UniCredit, pentru că ați adus trofeul Champions League în România!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *