Ce zic în titlu se întâmplă în realitate, desigur. Cu diferite tipuri de exprimări, în diferite limbi și dialecte, pe diferite fusuri orare și pe toate continentele. Căci rar am mai văzut un asemenea fenomen social precum Pokemon Go (se mai îndoiește cineva că despre asta vorbim?), care să împartă în asemenea hal populația în două tabere la cuțite.

În ceea ce mă privește, în afară de a urmări fenomenul din punct de vedere business/social/antropologic/tehnologic, toată nebunia asta mă lasă rece. Nu mi-am instalat aplicația nici măcar de curios, nu vânez pokemoni (am prins unul, ca să văd cum este; un șobolan sau ceva, pe telefonul lui Vlad Dulea, colegul de Kooperativa 2.0 :D), trec lejer cu vederea peste orice chestiuni aplicate, cum ar veni, ale nebuniei în cauză.

În același timp, însă, nu împărtășesc repulsia (în cazul unora despre asta este vorba…) față de cei care vânează în draci pokemoni. Cu ce să mă deranjeze pe mine că omul ăla alege să umble de nebun pe stradă, cu telefonul în mână și să dea cu bila în niște muțunache? Ce, îmi ia dintr-al meu sau ceva? Dă-le pace să se pokemonizeze, noi avem alte treburi în viață, nu îmi pierd vremea enervându-mă că alții fac ceva ce nu îmi place mie și care nici măcar nu mă afectează.

Știu despre pokemonii ăștia de vreo 15 ani. Pentru că era Alex al meu mic atunci când a început să ceară flișchi-flișchi de astea. Ba chiar avem de atunci un Pikachu de ăla pe baterii, care zice el ceva acolo, pe care, firește, l-am pus în ”moștenirea” familiei, pentru că și cele două fete s-au jucat cu ele :)) Zic asta ca să înțelegeți că nebunia nu a venit așa, din nimic, ci are niște rădăcini întinse de-a lungul a cel puțin unei generații, dacă nu și mai mult.

Ziceam că mă interesează ca fenomen. Iar specialiștii spun că dependența asta de Pokemon Go poate da cu virgulă în cazul unora.

Să dăm cuvântul lui Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. El zice că adicţia apare atunci când dăm curs acelei compulsii de a instala prima dată jocul şi se intensifică după ce prindem primul Pokémon, de regulă acesta fiind în proximitatea noastră. Acea mică “victorie” a noastră generează în creier o mică “explozie”, care eliberează o cantitate mare de dopamină, numită şi hormonul plăcerii.

Astfel, în opinia specialistului, de fiecare dată când punem în practică acel comportament, coroborat cu interacţiunea crescută oferită de joc, simţim o plăcere foarte mare şi creierul nostru îşi doreşte repetarea comportamentului creând astfel un cerc vicios. Cu cât repetăm mai mult gestul sau trecem la un nivel superior, cu atât nevoia, respectiv adicţia, creşte.

“În spatele oricărui tip de dependenţă – deci şi în cazul adicţiei faţă de jocul Pokémon Go – se ascunde întotdeauna o emoţie, o stare interioară de dezechilibru, stres sau tensiune interioară. Dependenţa devine astfel un sistem de apărare care lucrează de cele mai multe ori inconştient, independent de voinţa noastră, protejându-ne de acel stres. Ce putem să facem noi la nivel conştient este să combatem aceste comportamente nocive, să eliminăm tensiunile interioare care conduc la comportamente automate. Nu vom vorbi despre autohipnoză sau alte metode de lucru cu subconştientul, ci de ceea ce putem să facem lucrând doar cu mintea conştientă”, declară Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.

Altă chestiune: armata israeliană a interzis din rațiuni de securitate Pokemon Go în interiorul bazelor sale din cauza utilizării camerei video a telefonului mobil și a funcțiilor de geolocație de care dispun telefoanele moderne, pentru că „aceste informații ar putea fi exploatate de elemente ostile”. Vă dați seama la ce nivel a ajuns nebunia dacă armata zice că e cu schepsis chestiunea…

Așa, ca planuri de viitor, cum ar veni, creatorii Pokemon Go vor să lovească din nou, de data aceasta cu aplicația… Harry Potter Go. Mno, să vezi atunci vâjhaț cu om la om pe tot terenul…

Și, desigur, pentru că orice nebunie trebuie să fie prinsă și într-un film, pregătiți-vă de Detective Pikachu. În curând pe ecrane. Cine o să meargă să îl vadă, desigur.

Așa, că mi-am adus aminte: este că zâmbiți când vedeți ilustrația asta, executată de utopiabalcanica.net? :D

Vă las cu filmul de mai jos, în care pokemonii își iau revanșa. Am râs corespunzător :))