05.12.2016

Asociația Șansa Ta organizează o nuntă socială pentru o familie numeroasă

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Dragilor, Asociaţia Şansa Ta, despre care v-am mai povestit eu de câteva ori, în parteneriat cu Complexul „Calul Bălan” din Buftea şi Chef Nicolai Tand, organizează o nuntă pentru un cuplu în condiții dificile.

Valentin şi Cristina Parancea au împreună 11 copii, cel mai mic având doar 3 luni şi cel mai mare 14 ani. Cu toţii trăiesc în condiţii dificile în oraşul Buftea din judeţul Ilfov. Valentin, în vârstă de 36 de ani, este paznic, iar Cristina, de 35 de ani, este casnică, ocupându-se de creşterea celor mici. În luna februarie, cu sprijinul Asociaţiei Şansa Ta şi al Primăriei Buftea, cei doi s-au căsătorit legal.

„Dacă în februarie am reuşit să unim această familie în faţa legii, acum vrem să îi aducem pe cei doi împreună în faţa Domnului şi să le oferim o petrecere de neuitat. Martorii vor fi prietenii şi partenerii Şansa Ta, iar maestrul bucătar Nicolai Tand va oferi specialităţi culinare deosebite. Familia Parancea este prima familie din România ajutată de Asociaţia Şansa Ta să aibă parte de o “nuntă socială”. Vrem ca acest concept dezvoltat de noi să se popularizeze şi să oferim suport cât mai multor cupluri pentru a se căsători”, declară Gabriel Ciobotaru, Președintele Asociației Șansa Ta.

La eveniment va participa şi primarul oraşului Buftea, care va împărtăşi bucuria şi emoţia momentului cu tinerii căsătoriţi. Partenerii acestui proiect social sunt Kaufland România, Complexul “Calul Bălan” din Buftea, La Cantine de Nicolai şi alte persoane fizice care s-au alăturat cauzei.

nunta sociala

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

Foarte faină campania „Mulțumesc, mamă!”, marca P&G

Uber Business Profiles, pentru cursele în interes de serviciu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *