Pentru prima oară, IDEO IDEIS (8-14 august, Alexandria) și-a ales o temă, care se potrivește mănușă cu filosofia festivalului. Empatia – acea calitate afectivă pe care o avem cu toții și face parte din umanitatea noastră, dar uităm uneori să o folosim – este firul roșu care ghidează campania Ideo Ideis de anul acesta, „Facem și noi niște empatie?, dar și programul festivalului.
Spoturile „Facem și noi niște empatie?” propun o provocare dublă: aceea de a ne exersa empatia atât pe un personaj foarte empatic, cât și pe unul care nu pare să aibă această însușire. În cele 3 spoturi ale campaniei joacă șase foști participanți ai IDEO IDEIS, care au ales actoria: Voicu Aaniței, Vlad Galer, Ana Maria Guran, Carol Ionescu, Silvana Mihai și Paul Nistor.
A doua noutate a festivalului este că începând cu această ediție la IDEO IDEIS vor fi prezenți nouă mentori, unul pentru fiecare trupă de liceeni participantă: actorii Pavel Bartoș, Dorina Chiriac, Șerban Pavlu și Ofelia Popii se alătură colegilor lor care susțin IDEO IDEIS încă de la primele ediții, și anume Medeea Marinescu, Marius Manole, Cătălin Ștefănescu, Andi Vasluianu și Vlad Zamfirescu.
Decizia de a mări numărul de mentori ai Festivalului Național de Teatru Tânăr IDEO IDEIS 2016 este un pas înainte în dezvoltarea misiunii festivalului în zona educației alternative, al cărei scop nu este competiția. Fiecare trupă participantă va beneficia anul acesta de toată atenția unuia dintre cei nouă profesioniști enumerați mai sus, ceea ce va oferi liceenilor un proces de mentorat mai elaborat, extinzând timpul petrecut în formula deja consacrată trupă – mentor.
P. S. Programul complet al festivalului va fi anunțat în curând. Până atunci, urmăriți campania #facemempatie.