Undeva prin 2000. Trecut de miezul nopții. Conduceam de la Cugir spre București. În mașină mai erau doamna sufletului meu și Alex, care abia făcea 1 an. Eram extrem de obosit, după o perioadă cu foarte puțin somn, dar am zis că ”lasă, măh, că mă descurc eu, fac drumul ăsta dintr-o bucată, ce dreaqu!”. Mă bazam pe tinerețea mea (aveam atunci 25 de ani), pe experiența mea de șofer, pe faptul că știam pe de rost drumul, eram pe treabă, ce să mai…

Doar că, la un moment dat, am ațipit. Habar nu am cum s-a întâmplat. Dar am ațipit. Pe nesimțite. Așa cum te fură și uneori te ucide pârdalnica de oboseală când ești la volan. Salvarea a venit chiar de la Alex. Care, la nici un an, a scâncit în somn, probabil a visat ceva. Am deschis ochii și am avut mai puțin de 1 secundă ca să trag de volan și să evit parapetul înspre care ne îndreptam cu mare viteză.

A fost momentul în care mi-am jurat că în viața vieții mele eu nu o să mai conduc obosit. Nici măcar dacă sunt doar un pic obosit, așa, o fărâmă de aia mică. Pentru că, la volan, oboseala nu are grade de comparație. Ești obosit și punct. Nu puțin obosit, nu un pic obosit, nu mai puțin obosit. Doar obosit. Iar oboseala asta vine cu un pericol imens. Unul de moarte.

Evident că mi s-a întâmplat să mă duc la drum mai lung și să mă apuce oboseala. Doar că în secunda doi am semnalizat dreapta și, la primul loc unde puteam opri, am oprit. Și ori mă întindeam juma de oră, ori mă plimbam un pic sa îmi revin. Dar călătoria nu am mai continuat-o. Niciodată!

Vă rog din suflet să nu faceți nici voi asta. Să nu conduceți obosiți.

Ia faceți un exercițiu mintal și amintiți-vă când ați ațipit, fără să vă dați seama ultima oră. Când nu erați la volan. Încercați să vă aduceți aminte momentul acela de graniță dintre starea de a fi treaz și somn. Acel firicel dintre trezire și vis.

Evident, nu puteți. Nimeni nu poate asta. Pentru că este o graniță atât de subțire între cele două lumi încât practic nu există. Dar când sunteți la volan țineți minte că aceasta nu este granița dintre vis și realitate, ci dintre viață și moarte.

Fiți atenți, dragilor, doar o viață aveți. Și gândiți-vă la cei dragi vouă. Și nu vă urcați obosiți la volan. Sau, dacă vă prinde oboseala pe drum, opriți-vă. S-ar putea ca acea oprire să fie cea mai importantă oprire din viața voastră. Pentru că v-ați oprit la fix. După prima curbă s-ar fi putut să vă aștepte moartea…

Am scris acest text pentru că am văzut la Dan Fințescu pe facebook campania ”Fii treaz la volan”, pe care o salut și pe care o susțin din toate puterile. Citiți și broșura campaniei, o să găsiți acolo niște sfaturi despre ce ar trebui să faceți ca să conduceți în condiții de siguranță. Și, dacă vă lasă sufletul (și eu chiar cred că ar trebui să vă lase…), dați mai departe informația despre campanie.