Apropo de subiectul în cauză, poate analizați și varianta de second opinion, capitol la care eu îi recomand cu căldură pe cei de la Intermedicas.
Poate că ați fi tentați să credeți că românii preferă să plece din țară atunci când au o problemă medicală, însă se pare că lucrurile stau un pic diferit, conform analizei realizate de agenția de marketing online Today’s:
Mulţi dintre conaționali aleg să se întoarcă, pe timpul verii (luna august este una a concediilor pentru cei care lucrează în Vestul Europei), pentru diverse tratamente medicale, datorită preţurilor mult mai mici. Spre exemplu, tariful pentru un implant dentar în Marea Britanie începe de la aproximativ 1.100 de euro, în vreme ce în România preţul este de trei ori mai mic.
Analiza arată că românii care trăiesc în Marea Britanie, Spania sau Italia caută pe Internet cuvinte precum „implant dentar“, „aparat dentar“, „clinica stomatologica Bucuresti“. De asemenea, o tendință interesantă există și pentru costurile de publicitate pentru afişarea unor astfel de reclame pe Google. Acesta este de trei-patru ori mai mare comparativ cu alte industrii. În acest context, un domeniu care prezintă interes similar este avocatura, analiza arătând că românii plecaţi în afară preferă serviciile din ţară, căutând soluţii pentru divorţ, partaj sau moşteniri.
Interesant este că nu doar românii, ci şi europenii din Vest aleg să meargă în alte ţări pentru diverse proceduri medicale, căutând detalii despre costurile pentru anumite servicii de acest tip din Europa de Est, precum operaţiile estetice sau problemele stomatologice. Clinicile private din această regiune ofere condiţii la fel de bune, dar la preţuri mult mai mici decât cele locale, motiv pentru care aleg tratamente aici.
O comparație bună este cu piața din Marea Britanie. Costurile pentru chirurgia bariatrică (operaţii pentru obezitate, micşorarea stomacului, gastric sleeve şi altele) încep de la 10.000 de euro, pe când în România aceste proceduri pot fi de două ori mai ieftine.
În general, căutările efectuate de străini pe Google arată un interes de comparare a preţurilor din Marea Britanie, Franţa sau Germania cu cele din Polonia, Cehia, Ungaria sau România.
În final, merită menționat că în Marea Britanie cele mai dese căutări pe Google sunt despre „cosmetic surgery abroad“ (chirurgie cosmetică în alte țări), „plastic surgery abroad“ (chirurgie plastică în alte țări), „cheap cosmetic surgery abroad“ (chirurgie cosmetică ieftină în alte țări), „eye surgery abroad“ (chirurgie oculară în alte țări), „breast implant abroad“ (implant mamar în alte țări) şi „weight loss surgery abroad“ (operații de reducere a greutății în alte țări).
1 thought on “Cam așa arată turismul medical în România”
Pai normal ca se inghesuie sa vina la noi atata timp cat medicii sunt recunoscuti ca buni (aici vorbesc de perceptia din afara) si preturile mult mai mici. A inceput mai demult da, cu stomatologii si acum e inghesuiala mare la clinicile bariatrice. O operatie de slabit ( si nu doar ca e „la moda”, dar si pentru ca o echipa de la noi de la spitalul Ponderas a facut un studiu clinic despre cum, dupa operatia de gastric sleeve, la pacientii obezi diabetul de tip 2 intra in remisie) costa 5000 de euro, iar la ei cel putin 10.000!!!! Ca sa nu mai vorbesc ca unele din numele mari din baritria europeana sunt si se formeaza la noi. Vezi ce a factu doctorul Copaescu la Ponderas, si ce echipa a format!!