Vizită de lucru în grădina experimentală Republica Bio

Cu ceva vreme în urmă am primit la biroul Kooperativa 2.0 un colet mai măricel, care avea un abțibild pe el: Republica Bio. Aia cred că a fost prima dată când am fost izbit de acest brand… Deschid coletul și ridic sprânceana: în cutia aia erau vreo 5 kilogram de roșii. Nimic special, ați putea spune. Dar ce ați zice dacă v-aș raporta că erau mai multe tipuri de roșii, de diverse mărimi, soiuri și culori, ca un fel de curcubeu pătlăginos, vă jur :)) Mi-a plăcut atât de tare imaginea asta încât mi-a rămas brandul în minte. De prisos să vă spun că roșiile alea au fost absolut mortale! De bune, desigur.

După aia primesc un mail de la musiu Răzvan Mottok. Cum că el face parte din echipa Republica Bio și că se bucură că mi-a plăcut coletul pătlăginos, de astea, de networking. Atunci l-am întrebat dacă pot să mă duc să văd locul în care sunt cultivate roșiile alea. După ce – cred că :)) – a trecut peste surpriza unei astfel de propuneri, am început să pregătim vizita. Și, după două tentative nereușite din cauza vremii mizerabile, săptămâna trecută am ajuns la fața locului. Împreună cu stimabila colegă de Kooperativa 2.0, Diana Mihăilă.

republica bio 1Pe drum, am avut o semi-surpriză. Pentru că Răvan mi-a mulțumit că am scris despre cartea lui. Și brusc mi-am dat seama de unde știam numele ăsta :)) Mă rog, în apărarea mea, știți și voi, îmi era chiar greu să fac legătura între Republica Bio și o carte (foarte faină, de altfel) despre Crăciun. Dar ce bine s-a nimerit, zic… :)

Ajungem undeva în Corbeanca. Lângă o curte mai mare îngrădită. Căci fix așa arată grădina experimentală a celor de la Republica Bio. Acuma zău dacă știu dacă așa îi zice oficial, adică grădina experimentală, sau așa mi s-a năzărit mie că ar fi fain să i se zică :)) Dar mergem înainte cu denumirea asta, îmi place, call me chinezu!

Ne deschide Costel, un domn cu mâinile bătătorite și cu pământ pe ele. Urma să aflăm că este omul care se pricepe la toate pe acolo și fără de care treaba nu ar merge (știți genul, mare lucru să ai câte un ”Costel” în ce faci…). Care a dus atât de departe dragostea față de plante, ca să zic așa, încât a recuperat de la groapa de gunoi niște mușcate, le-a salvat și le cultivă undeva lângă straturile de roșii experimentale. El zice că e ”pentru insecte”, că le alungă sau că le adună (nu am înțeles exact, sunt bătrân, ce vreți?!), dar eu cred că doar i-a plăcut ideea să salveze niște flori :)

20160513_101853208_iOSDe undeva dintre straturi apare un tip cam stylish, vorba lui Emanuel Iuhas, când a văzut liveul cu filmul de mai jos :) Facem cunoștință. Io chinezu, el Ciprian Stancu. Și începem discuția. Turul, de fapt. Și ne povestește despre fiecare cultură de acolo, despre solarii, despre răsaduri, ”uite ce frumos este mărarul ăsta!”, ne arată o roșie sălbatică, ”afinele astea sunt o mare bucurie că au prins”.

Ne-a povestit că ce se întâmplă în grădină este un experiment. Pentru că acolo se testează, ca să zic așa, vreo 80 de soiuri de roșii, vreo 60 de soiuri de ardei și alte soiuri de legume și plante. Totul pe sistem bio, desigur. Așa, ca idee, ca să înțelegeți mai bine ce înseamnă asta, pentru că era o invazie de coropișnițe, soluția lor a fost să ”planteze” câte un tub în care să crească rădăcina plantelor, nu să dea cu nuș ce insecticide, lucru total interzis când cultivi bio, firește.

Eu tăceam. Pentru că am simțit că aș rupe cumva flowul de emoție bucuroasă, dacă vreți, cu care Ciprian ne povestea despre această grădină. Care emoție pentru mine a fost cel mai frumos lucru din acea vizită. Pentru că îmi place atât de mult când văd oameni care nu pot doar suflet în ceea ce fac, ci o parte din viața lor… Și mi-a devenit simpatic președintele Republicii Bio. Căci eu așa i-am zis :) Și pentru că Ciprian este fondatorul acestui business dar și pentru că am votat eu, așa, în sinele meu, perfect democratic și unilateral că el este președintele! :))

Despre povestea lui Ciprian – una de-a dreptul aspirațională, ca să folosesc un termen deja mult prea uzat :D – puteți citi aici. Pe scurt, vă spun doar că el a făcut pasul la care enorm de mulți dintre voi vă gândiți, dar pe care enorm de puțini dintre voi îl faceți, adică să renunțați la un job bun, cu venit corespunzător și constant și să vă aruncați într-un proiect antreprenorial, cu toate bunele și relele sale (cum este cam tot ce faci în viață, de altfel).

Mi-a plăcut mult feelingul din grădina experimentală. Dar și mai mult mi-a plăcut ce mi-a spus Ciprian la capitolul planuri de viitor. Care, dacă îi ies, o să fie ceva excepțional! Dar toate la vremea lor, zic. Eu o să stau cu ochii pe ei. Din motive ce țin, în principal, de febg shuiul meu, care îmi cere imperios să salut astfel de nebuni frumoși și să le urez tot succesul din lume.

Până atunci vă las cu niște fotografii de la locul faptei (o combinație între ale mele și ale Dianei), precum și cu facebook liveul pe care l-am executat de acolo, să vă bucurați corespunzător de el :D

Dacă vă interesează subiectul, poate vă faceți vreme să îl vedeți pe Ciprian în emisiunea lui Dorin.

https://youtu.be/-n31UT1Svto

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

4 thoughts on “Vizită de lucru în grădina experimentală Republica Bio”

  1. Ca tot omu’ responsabil, cu doi minori in dotare, cand auzi de chestii naturale… vrei sa cumperi. :)
    Insa am intrat pe site si n-am gasit rosiile primite de tine. :) De ce nu au legume proaspete? Sau inca nu s-au facut pentru vanzare?

  2. Pingback: #PoateVăInteresează Se fac angajări la Corpul de Control al Primului Ministru - Cristian China Birta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.