Cum să te înscrii gratuit la cursul meu #BrandingPesteAșteptări la Școala Flanco

Dragilor, a venit momentul mult așteptat! Adică din acest moment declar deschise înscrierile la cursul meu #BrandingPesteAșteptări din cadrul Școlii Flanco. Zic momentul mult așteptat pentru că (duamne, ce mi-a plăcut asta… :D), au fost mulți dintre voi care ați cam furat startul, ca să zic așa. Adică imediat ce ați văzut că o să susțin acest curs, mi-ați dat mail în care mi-ați cerut să vă trec pe lista de participanți. Cam frumos, zic, să aveți atâta încredere apriorică în mine, cum ar veni :))

De astăzi intră, însă, în legalitate. Căci vă puteți înscrie oficial la cursul meu. Prin comentariu colea jos, acilea pe blog. Sau prin mail direct la cristi.china at gmail.com. În ambele variante trebuie să îmi răspundeți la întrebarea ”De ce este nevoie să ai un brand personal bine construit în lumea de astăzi?”.

Înscrierea este cu întrebare-provocare pentru că există doar 40 de locuri disponibile la acest curs. Așa că – pentru că simt intens că o să se depășească lejer acest număr :D – trebuia să bag un filtru, dacă vreți. Cu ajutorul căruia să fac necesara selecție a celor care o să ajungeți la fața locului. Aștept înscrierile voastre până pe 11 aprilie, ora 23.59!

La fața locului, adică la Flanco Băneasa (din Băneasa Shopping City). Când? Pe 15 aprilie, între 10.30 și 14.00. Vă recomand, dacă sunteți interesați să participați, să vă puneți de pe acum data în calendar, ca să fiți siguri că ajungeți, ca să zic așa.

Să vă dau și un fel de structură a cursului. Dar doar că să aveți o idee despre ce se va întâmpla acolo. Căci, firește, această schemă succintă nu sugerează nici pe departe farmecul personal și cunoștințele abundente cu care o să vă lovesc la fața locului :D

Structură curs #BrandingPesteAșteptări

– Ce este brandul personal.

– Cat de important este brandul personal in contextul actual.

– Cum iti construiesti brandul personal.

– Cum iti gestionezi brandul personal.

– Importanta social media pentru brandul personal.

– Distinctia dintre viata privata si viata publica.

– Studii de caz.

– Exercitiu practic.

600x600_cristi china

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

63 thoughts on “Cum să te înscrii gratuit la cursul meu #BrandingPesteAșteptări la Școala Flanco”

  1. Eu as veni cu drag din Craiova ca sa asist la cursul tau. Brandul personal si importanta lui au mai fost dezbatute de domnia ta cu alte ocazii, dar intotdeauna vii cu noutati despre cum sa il consolidezi, cat de important este sa fii profesionist si sa oferi profesionalism. E ca in viata de zi cu zi, doar ca implica mai multa grija pentru ca te arati unei categorii de oameni care au cerinte mult mai stricte si prima impresie, fiind importanta si aici, te ajuta sa creezi legaturi solide cu oameni de la care ai ce invata, constant!

      1. :)) A sunat extrem de formal, deci trebuie sa multumesc in acelasi ton. Va multumesc pentru amabilitatea de a lua in calcul inscrierea mea. Sau ceva in genul :)) Mai bine multumesc fain! :)

      1. scuze, entuziasmat :)
        Eu aspir sa devin scriitor. Brand-ul este important pentru mine deoarece ar fi cartea mea de vizita pentru persoanele care nu ma cunosc. Iar o astfel de carte de vizita ce reflecta 100% realitatea sunt de parere ca e nepretuita. Totodata, un brand puternic personal te ajuta sa te dezvolti, sa inveti si sa inveti pe altii, trei lucruri ce trebuie sa fie esentiale in viata oricarui om. As vrea sa invat de la cei mai buni si cei mia onesti din bransa iar tu esti unul dintre ei. Multumesc si scuze pentru comment-ul entuziast d emai devreme :)

  2. Salutare Cristi!

    Hehe…Ce bine ar fi sa mai prind un loc liber la curs. Suna interesant si abia astept sa aud lucruri noi ;)
    Cat despre raspunsul la intrebarea ta, in opinia mea,brand-ul personal este foarte important: este o oglindirea a ceea ce esti, ceea ce poti. Daca vrei, putem sa spunem ca se dezvolta direct proportional cu cat esti mai avid de a cunoste si a te exprima: cu cat il constuiesti mai temeinic, cu atat vei putea sa redai corect mesajul tau celorlati.

  3. Brandingul personal nu cred ca e important pt majoritatea oamenilor. Unii habar n.au ce-i ala :)). Pt cei CE stiu cuvantul asta insa, e important. Daca te intereseaza online-ul, data ai un business oricat de mic, daca vrei alaturi de tine oameni care sa aprecieze ceea ce faci,daca vrei o asociere clara intre numele tau si afacerea ta, daca vrei sa arati ca un profesionist, daca tu esti in sine in business, atunci macar sa participi LA o astfel de conferinta, sa te destupi macar Putin.

  4. Pentru că oriunde ai lucra în ziua de azi ai nevoie de un brand personal. O imagine realistă a ceea ce ești și reprezinți tu. În ziua de azi, dacă nu ai un brand personal este cam greu să îți contruiești o carieră de care să nu te plângi toată viața. Pentru că deja sunt mulți care merg cu turma și nu ies din ea să se diferențiază. :) Trebuie să te poți vinde, dar nu în mod superficial.

  5. Brandul personal ajunge să vorbească pentru tine. Așadar, modul în care te prezinți este adesea mai important decât modul în care te văd „gurile rele”. Prin urmare, trebui să înveți să ridici temelia, ca apoi îți construiești imaginea. De altfel, transparența este un alt criteriu esențial, pentru că altfel riști ca tot ce ai clădit să se întoarcă împotriva ta.

    Prin urmare, înainte de toate, trebuie să te gândești la o strategie și să ai un plan pentru toate acțiunile tale, astfel îndeplinești câteva elemente pentru un brand personal bine construit care te va ajuta să reziști în timp.

  6. De ce e brandul personal important ?

    Din punctul meu de vedere, brandul personal este important in identificarea pe un segment de piata deja definit. Brandul personal ajuta la diferentierea unei persoane de altele prin intermediul calitatilor si caracteristicilor ce ne fac unici.
    Aceasta nu inseamna ca o data cunoscut, brandul personal trebuie sa se limiteze la forma lansarii. Dimpotriva. Brandul personal trebuie sa cunoasca o imbunatatire continua ca urmare a dezvoltarii personale si profesionale.
    Brandul personal reprezinta de fapt o extensie publica a tot ceea ce caracterizeaza o persoana.

    1. Mulțumesc pentru înscriere! Cumva, tu zici că una este să îți contruiești un brand personal cu care să urci niște vârfuri de notorietate și alta este să te menții acolo. Și ai perfectă dreptate :D

      1. Intocmai. Drept marturie sunt atatea persoane publice ce si-au creat un brand personal care datorita lipsei interesului de a evolua sau pur si simplu a faptului ca au prins notorietate peste noapte, au fost uitati cu usurinta.

  7. Pai.. brandul personal…
    Eu îmi doresc o cariera în muzica.. și as dori ușor ușor sa ies din carapacea mea … as vrea sa „exersez” cum as putea vinde ceea ce produc sau cum as putea vinde imaginea pe care as vrea sa mi o creez. .. adică melodiile mele sa nu rămână doar pentru urechile prietenilor… deci mi as dori mult sa particip și sa aud ce ai de spus! Dacă mai sunt locuri spre sa ne vedem acolo. Numai bine

    Andrei

  8. Brandul personal este cartea de vizită care ne ajută să defilăm prin viață; suntem noi și ceea ce trece dincolo de noi: de la prima impresie, prima interacțiune, până la a doua, a treia, a patra și următoarele n…
    Este ce vrem să transmitem și ce percep ceilalți despre noi. De fapt, dacă ne-am făcut temele bine, mesajul despre noi va fi receptat corect, dacă nu, mai avem de lucrat. Eu cred că mai am de lucrat și tocmai de-aia vreau să particip la cursul tău, pentru că mă poți ajuta.
    Sper să ne vedem! :)

  9. Ma inscriu cu mare interes la curs dom’ profesor! Promit sa fiu o eleva model si sa absorb cu nesat tot ce ne vei impartasi despre brandul personal.
    Brandul personal este foarte important: prin el arati cine esti si mai ales ce vrei sa faci. Daca iti faci bine cercetarea si temele poti sa te prezinti celor din jur asa cum vrei ei sa te perceapa si astfel incet, incet iti vei putea construi o imagine profesionala online si offline care iti poate propulsa afacerea sau blogul la un alt nivel de performanta.
    Sper sa ne vedem acolo, Monica

  10. Daca mai sunt locuri libere, as veni si eu la cursul tau caci consider ca brandul personal e important pentru ca e ceea ce transmitem celorlalti, e modul in care ne percep ceilalti, adica ceea ce ne pune in valoare in diverse situatii/momente.

  11. As dori sa invat sa ma vand: ca om, ca antreprenor, ca prietena, ca si coleg! Trebuie sa imi constientizez adevarata valoare invatand despre brand personal! Sunt foarte hotarata!

  12. Buna, nu am un brand personal, ca nu am dat importanta si, cei drept, nici timp n-am prea avut. Am construit tot timpul alte branduri si am dezvoltat proiecte faine pentru altii. Iar eu am fost mereu croitorul cu haine vechi pe el. Insa realizez cat este de important sa inveti sa gestionezi si sa transformi propriul potential, motiv pentru care #scoalaFlanco imi poate oferi ocazia si curajul sa trec la urmatorul nivel. Seara faina!

  13. De ce este nevoie astăzi de un brand personal? La prima vedere am putea vorbi despre poziționarea ta pe piața muncii, concurența e mare, iar dacă noi nu știm să ne punem în valoare, vom pierde (poate) chiar ceea ce ne dorim. Apoi aș îndrăzni să mă-ntind puțin spre etapele formării unui brand, iar prima este analiza. O analiză realistă a propriei persoane, un fel de SWOT atât personală, cât și profesională ne ajută să ne descoperim pe noi înșine, să ne vedem plusurile și minusurile, să vedem dacă suntem pe drumul pe care ni-l dorim. Și cred că mai bine mă opresc aici. :)

  14. Brandul personal e lucru’ ăla pe care toți trebuie să-l aibă, dar mulți îl trec printre ultimele lucruri pe lista de priorități. Brandul e important ca să te vinzi, zic că ar fi un pic de ipocrizie dacă ți-ai crea un brand fără ideea de a vinde ceva. :)) Mi-ar plăcea să fie axat și pe treaba asta cursul – dacă anul trecut a fost pe cum să-l construiești, anul ăsta mi s-ar părea mai mișto să aflu ce faci cu el după ce-l construiești. Și cum ajungi la target-ul pe care-l vizezi. :D

  15. De ce vreau sa particip?
    In cateva cuvinte… as fi tare curioasa sa stiu daca fac ceea ce trebuie pentru brandul personal si daca nu, ce sa fac sa fie mult mai bine… :)
    Spor!

  16. Ei…cred ca sunt multe de spus despre Brandingul Personal…dar si mai multe de invatat :-)

    Personal cred ca BPul este esential intr-un proces continuu de creare si evidentiere a unei imagini clare sau a unei idei bine definite in mintea celorlalti despre o persoana, putand fi usor asociat cu autenticitatea, acel fel al unei persoane de a fi unica, si, de ce nu, cu reputatia.

    Abia astept sa te cunosc Cristian si sa procesez noi informatii despre BP cu ajutorul tau :-)
    O zi faina! Bucurii!

  17. Daca nu era in timpul saptamanii, m-as fi bagat si eu. Ca evident, brandul personal e cel mai important! Si cine te poate invata mai bine decat Brandu’ Lu’ Chinezu’?

    Cursuri la FF nu se accepta? :).

  18. Hai ca m’am hotărât sa fac și eu un comentariu căci sunt curioasa sincer sa aud și alte minți luminate și de asemenea sa te cunosc în acest context. Consider ca este important sa iti creezi un brand care sa fie recunoscut și sa participi cu profesionalism și cu temele făcute la întâlniri în vederea incheierii de parteneriare. În plus, și cel mai important dpmdv este forța de muncă cu care te afișezi. Degeaba ai un brand bine structurat și ajunge lumea sa te cunoască, dacă omul care te reprezintă ulterior zice sau face ceva care te liniștește și te pune în situația de a „face curatenie” în următoarea perioada. Nu mi s-a intamplat mie, dar deoarece vreau sa dezvolt și sa devin/devenim mai buni în ceea ce facem doresc (dacă mai aveți un loc stimabile domn) sa particip și eu. O zi cu soare!

  19. Buna ziua. Mi-ar placea sa particip deoarece consider ca brand-ul personal le ofera celor din jur oportunitatea sa aiba mai multa incredere in mine, ca prin brand pot sa imi impartasesc valorile si ideile, pentru ca ma pot face cunoscut si sa ii ajut pe altii sa aiba o viata mai buna privind succesul brandului meu.

  20. Salutare!
    Veneam și eu dacă eram mai aproape un pic, dar sper ca pentru cei ca mine apare un video sau un audio pentru subscriber-ii de la distanta :) (și reminder pentru participanții la curs). Cred ca ar fi binevenita peste o luna-doua…

  21. Lumea de astazi e un continuu flow de informatii si updates. Imaginea pe care o proiectam despre noi insine poate duce la (re-)actualizarea mediului nostru profesional si personal. Un brand personal bine slefuit este responsabil pentru satisfacerea nevoilor de pe minim 3 trepte din piramida lui Maslow (apartenenta sociala, recunoastere sociala, dezvoltare personala). In acelasi timp, brandul personal contureaza felul in care suntem vazuti, iar acesta determina cantitatea si calitatea oportunitatilor care ne ies in cale (important in special pentru Generatia Y si Millennials).

  22. Bun gasit,

    Eu sunt Loredana si ma bucur sa te cunosc. :)

    Iti las aici raspunsul meu:

    „Spune-mi cine te cunoaste, ca sa-ti spun cine esti.” E o vorba care simt ca se potriveste foarte bine in zilele noastre. Oamenii cumpara pe baza de recomandari. De asta e important ca ei sa te cunoasca si sa te asocieze cu ceea ce faci. :)

    Sper sa ne vedem vineri. :)

    O zi excelenta,
    Loredana

  23. Pîslaru Cătălin Costin

    Brandul personal este construit din modul nostru de a fi, de a ne comporta, din lucrurile pe care le spunem şi rezultatele noastre. Mesajele pe care noi le transmitem formează în mintea celor din jur percepţii clare despre noi. Putem spune ca personal branding-ul este un mod de a te imbunatatii pe tine insati.
    Chiar am nevoie de un astfel de curs de descoperire/redescoperire proprie, m-ar ajuta foarte mult pe viitor.

  24. Brandul este „aha”-ul care-i vine în minte persoanei care aude numele tău, iar dacă ești deștept și știi să te folosești de uneltele pe care le ai, brandul tău transmite ceea ce vrei tu să vadă mai departe ceilalți. :D

    Brandul personal este important astăzi pentru că, în era în care angajatorul are echipă de HR care imediat ce ți-a citit numele te caută pe google, reprezintă CV-ul tău.

  25. Incep prin a-mi exprima dorinta de a participa la cursul tau pentru ca vreau sa-mi creez si sa-mi dezvolt un brand personal.

    Prin brand personal inteleg o imagine (concept) pe care o promovez tuturor entitatilor ce intra
    in contact cu mine si, pe care, incerc sa o dezvolt direct proportional cu abilitatile, talentele mele. Orice contact genereaza schimbul.

    In primul rand, un brand personal este important deoarece, creandu-l, ne conduce spre identificarea, constientizarea si consolidaea puntelor forte, cat si pe cele slabe.

    In al doilea rand, raportandu-ma la societatea de astazi, toate „schimburile” se rezuma la brandul personal. Pentru cineva ce vrea sa „vanda”, brandul personal este primul lucru ce ia prim contact cu potentialul cumparator. Cand spun „vanda”, ma refer la toate nivelurile de schimb posibil: timp, talente, idei, bunuri etc.

    In al treilea rand, un brand trebuie sa reflecte realitatea. Este o realitate ca noi, oamenii, suntem atrasi de frumos, de aceea campaniile electorale, marile companii investesc enorm in crearea si promovare brandului. Brandul este o forma, un invelis care acopera fondul, esenta. Totul se rezuma la echilibru, iar pentru acest lucru, forma este necesara sa
    fie in relatie de echilibru cu fondul, esenta, persoana.
    Un brand distorsionat va indeparta ceea ce incercam sa atragem.

    Inchei prin a sublinia importanta conceptului de brand in societatea de astazi, care are o importanta foarte mare pe toate nivelurile.

  26. Mă gândeam că, având în vedere faptul că eu însămi sunt un brand (am şi fani, să ştii: doi prieteni pe care îi cheamă Fani, cu accent pe i), poate ai nevoie de o mascotă, de un exemplu concret pă persoană fizică de „cea mai şi cea mai” prezent la curs. Zic şi io, no?…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.