05.12.2016

Bruxelles devine destinația preferată a românilor pentru vacanța de Paşte

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Conform unui studiu efectuat de eSky, Bruxelles este noua destinație preferată a românilor care călătoresc de Paști în afara țării. Capitala Belgiei a detronat Londra, orașul care a ocupat, atât în 2014, cât și în 2015, locul 1 în topul călătoriilor pe care le efectuează românii în timpul sărbătorilor pascale.

9,90% dintre călători au ales Bruxelles-ul ca destinație, față de 9,24% câți au optat pentru capitala Marii Britanii. Această schimbare în obiceiurile de călătorie ale românilor se datorează faptului că în acest an sărbătoarea creștină coincide cu vacanța prelungită de 1 mai, românii preferând vacanțele de tip city break într-o destinație relaxantă pentru această perioadă.

Topul orașelor preferate de conaționali pentru perioada 29 aprilie – 8 mai 2016 este completat de Roma (locul 3, cu o coborâre de un loc față de clasamentul anului trecut), ales de 8,91% români, Milano (pe locul 4, urcare de trei locuri față de 2015) unde vor călători 7,26% dintre conaționali, Madrid, unde vor merge 6,60% dintre călători (locul 5, urcare de trei locuri față de anul trecut). Pe lângă răsturnarea de situație din fruntea clasamentului, se mai remarcă și preferințele tot mai mari ale românilor pentru Viena (5,94%), Paris (4,29%) și München (3,96%), orașe care au ajuns pentru prima dată în clasamentul celor mai populare orașe pentru călătoriile de Paști și 1 mai. Locurile 9 și 10 sunt ocupate de Barcelona (3,96%) și de Veneția (3,63%), a căror popularitate a scăzut față de 2015.

Spre deosebire de anul trecut, când 99,5% dintre călători au ales destinații din afara țării pentru vacanța din perioada 1-10 mai, în 2016, ținând cont de faptul că aceasta vacanță se sincronizează cu cea de Paști, s-au înregistrat și călătorii în proporție de 3,96% în sens invers, din Europa către orașele din România, acest procent reprezentând românii care se întorc acasă pentru a sărbători alături de familii. Restul românilor, în proporție de 96,03%, au ales în continuare călătoriile peste hotare, alături de persoanele apropiate.

Clasamentul pe țări este condus anul acesta de Italia, la fel ca anul trecut, 23,10% dintre români urmând să cutreiere orașe precum Florența și Bologna, pe lângă cele deja menționate. Locul 2 este ocupat de Germania, aleasă de 15,51% dintre călători, cu o urcare de trei locuri față de clasamentul din 2015. Cele mai interesante orașe germane pentru români, conform alegerilor lor pentru această vacanță, sunt Hamburg, Stuttgart, München, Cologne, Berlin și Frankfurt am Main. Locul 3 este ocupat de Marea Britanie, aleasă în proporție de 11,22% dintre români, urmată de Spania (10,89%) și Belgia (9,90%), pe locurile 4, respectiv 5. Ultimele cinci locuri revin unor țări care sunt incluse pentru prima dată în topul celor mai populare zece țări pentru călătoriile românilor. Astfel, Austria (5,94%), Franța (4,29%), Olanda (2,97%), Cipru (1,98%) și Turcia (1,65%) completează peisajul noilor obiceiuri ale călătorilor din România.

În ceea ce privește tipul călătoriilor, 85,12% dintre români au optat pentru escapadele de tip city break, călătorii culturale în orașe ale Europei precum Praga (Cehia), Geneva (Elveția) și Zagreb (Croația). Vacanțele în destinații însorite, potrivite pentru plajă, au fost alese de 11,41% dintre călători, cu destinații precum Rhodos (Grecia), Lisabona (Portugalia), Valencia (Spania) și Catania (Sicilia, Italia). Spiritul aventurier al românilor nu a lipsit nici în acest sezon, 2,07% dintre ei alegând să se relaxeze în această vacanță în destinații transcontinentale precum Phnom Penh (Cambodgia), Guangzhou (China) și Boston (S.U.A.). Nu în ultimul rând, rămâne constant interesul românilor pentru orașele scandinave, aceștia alegând în proporție de 1,38% orașe precum Copenhaga (Danemarca), Oslo (Norvegia) și Malmö (Suedia).

Bruxelles detroneaza Londra in topul calatoriilor de Pasti si de 1 mai

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

Orange îți propune să ajuți un copil să meargă la film

Telemeaua de Ibănești – primul produs românesc cu denumire de origine protejată (DOP)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *