05.12.2016

Campionatul național de tenis de masă Special Olympics, la a V-a ediție

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Fundația Special Olympics din România organizează în data de 15 martie 2016, începând cu ora 9:00, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău, Campionatul Național de Tenis de Masă „Special Olympics”.

Pentru ediţia din 2016, acest eveniment național, își propune să atragă 60 de sportivi cu dizabilități intelectuale și 40 de părinți și voluntari. Ca de fiecare dată, sportivii participanţi vor fi evaluaţi din punct de vedere al stării de sănătate prin măsurarea tensiunii și a glicemiei în cadrul proiectului „Sportivi Sănătoși – Close the Referral Loop” (Închiderea Lanțului de Recomandări) care face parte din programul Mobile for Good al Fundaţiei Vodafone România.

Aflat la cea de-a cincea ediţie, evenimentul sportiv se adresează persoanelor cu dizabilități intelectuale din toată țara și este cuprins în calendarul competiţional agreat cu Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România pentru anul școlar 2015 – 2016. Sunt așteptați sportivi din Suceava, Timișoara, Satu Mare, București, Buzău, Craiova, de la școli speciale și organizații neguvernamentale.

„Tenisul de masă îi mobilizează pe tinerii sportivi Special Olympics spre o perspectivă pe care noi o cultivăm, aceea de a face mișcare și în același timp să lucreze în echipă, să comunice și să se bucure de timpul petrecut în sala de sport”, a declarat Viorel Mocanu, director sportiv Special Olympics România.

P. S. Manifestarea este finanțată de Fundaţia Vodafone Romȃnia:

„Pentru noi, copiii şi adulţii cu nevoi speciale sunt, înainte de toate, oameni speciali, iar nevoile lor au fost mereu în centrul preocupărilor şi al proiectelor noastre”, a declarat Angela Galeţa, directorul Fundaţiei Vodafone România.

Special Olympics

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

Coaliția anti-discriminare: 56% dintre șomerii României au peste 40 de ani

71% dintre copiii din mediul urban practică un sport

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *