03.12.2016

Cum s-a văzut Ziua Internațională a Femeii pe Internet în România

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Nu știu despre voi, dar eu am văzut multe felicitări din acelea virtuale cu flori strălucitoare și editate exagerat, unde sunt etichetate câte 150 de persoane deodată. Am mai văzut comentarii misogine și o grămadă de ironii adresate feministelor și femeilor în general (dar aici e o cu totul altă discuție, nu am să o pornesc). Am observat și un număr foarte mare de articole dedicate mămicilor, bunicilor, surorilor, colegelor și așa mai departe (unele chiar drăguțe, dacă mă întrebați pe mine) și fotografii pe Facebook cu flori primite sau cumpărate.

Lista poate continua, dar mă îndepărtez de la subiect, că intenționam să vă arăt un studiu făcut de Today’s și legat de 8 martie, firește:

Ziua de 8 martie s-a văzut pe Internet, prin Google, în peste 200.000 de căutări pe cuvintele cheie: ziua internationala a femeii și flori. Topul este continuat de termeni precum mesaje pentru mama, la multi ani și urari de la multi ani.

Volumele de căutări pentru mesaje cu urări se păstrează la cote ridicate indiferent de sărbătoare, pornind de la 8 martie până la Paște și Crăciun. În ceea ce privește căutările specifice românilor, aceștia caută pe Google cadouri 8 martie, cadouri pentru doamne, cadouri pentru ea sau cadouri pentru profesoare, iar cele mai mari volume de căutări pentru acestea sunt din București.

Mai este interesant un alt punct de vedere asupra sărbătorilor primăverii. De Paște și Crăciun sunt foarte multe căutări pentru cadourile de tip pachet, cu mai multe produse, care online apar sub termenul cosuri cadou, dar în perioada 1 – 8 martie oamenii nu caută aproape deloc, deși sunt disponibile în magazine. În ceea ce privește cuvântul cadouri, pentru acesta e înregistrat în martie al treilea cel mai mare volum de căutări după decembrie, respectiv februarie.

Revenind la unul dintre termenii din top, din 2005 până în prezent, căutările pentru flori au crescut de la an la an, iar în 2016 au fost cu aproximativ 10% mai multe căutări decât în anul precedent. Anual, în perioada 1 – 8 martie, sunt înregistrate cele mai multe căutări pe cuvântul cheie flori. Şi termenul florarie online este în top în luna martie.

Mno, oricum ar fi arătat Ziua Internațională a Femeii pe Internet, sper că a fost una reușită pentru toți, dar mai ales pentru toate. :)

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

#CeVrăjiMaiFacBloggerii: Zolty Bogata caută oameni care vor să facă fapte bune

#PoateVăInteresează Pe scurt, din oline

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *