03.12.2016

Mihai ”Clara” Cojocaru – o viață dedicată rugbyului

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Am avut ocazia să mă delectez la o ședință a Asociației Internaționalilor de Rugby, cu un dialog extraordinar, purtat cu un senior prin excelență al rugby-ului românesc, Mihai ”Clara” Cojocaru.

Fost profesor și cercetător științific principal, Mihai Cojocaru povestește, la 84 de ani, cu o luciditate ca la… 21 de aniversări. De fapt atâtea și are, deoarece este născut într-o zi de 29 februarie, așa că doar în ciclu cuaternar, în ani bisecți și olimpici, a putut să își serbeze efectiv ziua de naștere.

După repetate apeluri la comeseni ”să păstreze disciplina discuțiilor”, junele octogenar își derulează întreaga viață, ca într-o peliculă cu… Clara Calimani.

De unde i se trage porecla lui Mihai ”Clara” Cojocaru

mihai-cojocaru-clara-142x150De acolo i se trage de fapt și porecla pe care mulți au crezut-o nume. Era elev la Liceul Comercial Nicolae Bălcescu din București și a mers la cinematograf, la filmul italian ”Lumină în întuneric”. Dramatizarea de pe marele ecran, dar mai ales interpretarea actriței italiene Clara Calimani l-au marcat profund pe înfierbântatul tânăr, așa că a povestit tuturor despre Clara. Așa i-a rămas porecla pe care apoi a transportat-o după sine și la facultate, la Institutul de Cultură Fizică.

Rugby-ul l-a început în liceu, consacrându-se pe post de aripă de treisferturi, iar după facultate s-a transferat la CCA. Orfan de tată de la vârsta de 10 ani, cu experiența războiului destul de aproape, a refuzat să fie făcut ofițer, de teama unei ipotetice plecări pe front. S-a dedicat carierei didactice și de cercetare, iar rezultatele profesionale au fost excelente.  S-a axat în special pe tematica optimizării efortului la antrenamente și în competiții, studiile și cercetările sale fiind inovații deosebite și utile pentru loturile naționale de handbal sau de rugby.

Am făcut parte din colectivul tehnic al echipei naționale de rugby al României, la Cupele Mondiale din 1987, 1991 și 1995. Ca un făcut, de parcă aș fi avut râie, nu am efectuat nicio deplasare alături de rugbiști. Niciodată nu am înțeles din ce motive, dar cert este că acesta e un regret mare al carierei mele. În schimb, cu lotul masculin de handbal am cutreierat lumea și am cunoscut gloria, fiind metodist la toate marile succese, din 1970, până în 1992, inclusiv”, se destăinuite Mihai Cojocaru.

Bunicul de 21 de ani emană o extraordinară forță de a trăi. El se mai mândrește și cu faptul că este coautor al monumentalei lucrări în patru volume, Enciclopedia Sportului Românesc, dar și că la nivel simbolic, este cel în jurul căruia s-a coagulat Clubul Seniorilor.

Pentru a-l cunoaște mai bine pe Mihai ”Clara” Cojocaru, vă invit să lecturați, schematic, bornele carierei sale, în rândurile de mai jos.

Mihai ”Clara” Cojocaru – scurt CV

Mihai Cojocaru s-a născut la 29.02.1932 în București. Este profesor de educație fizică, absolvind Institutul de Cultură Fizică în anul 1954. În rugby a debutat în anul 1943 ca junior la clubul „C.A.M.” – București („Viforul Dacia”), avându-i ca antrenori pe Theodor Krantz și Gustav Fanella.

În următorii 10 ani a continuat să joace, ca junior (a cucerit un titlu de campion național de juniori în 1950) și ulterior ca senior, la echipele „Locomotiva P.T.T.” și „Progresul – Sănătatea”, sub bagheta unor vestiți antrenori, precum Francisc Covaci, Ion Buzoianu și Constantin Telu Diamandi.

Vârful carierei sale rugbystice a fost atins în perioada 1954 – 1967, când a evoluat sub culorile Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Pacifist convins, Clara a refuzat, în repetate rânduri, propunerea de a fi încadrat ca ofițer, motiv pentru care, actualmente, încasează o pensie civilă, cu mult sub nivelul pensiilor militare ale unor așa-ziși ofițeri, care nu au făcut mai nimic pentru clubul militar.

Sub îndrumarea antrenorilor Alexandru Argeșiu și Petre Cosmănescu, Mihai Cojocaru a cunoscut consacrarea de rugbyst de elită, cucerind 4 titlu de campion național (1960, 1961, 1963 și 1964) și trei cupe ale României (1955, 1956 și 1958), ocupând de 5 ori locul doi (1955, 1956, 1957 și 1962) și de 2 ori locul trei (1958 și 1959) în campionat. Pentru rezultatele sportive obținute, Mihai Cojocaru a fost distins cu titlurile de Maestru al Sportului (1960) și Maestru Emerit al Sportului (1997).

Până în anul 1967, a fost chemat de mai multe ori să joace în selecționatele naționale de juniori și seniori (B), împotriva unor selecționate din Franța, Anglia, Germania, Țara Galilor, Italia, Spania și Cehoslovacia. Din anul 1967 a încetat activitatea competițională, dar a rămas permanent în lumea sportului și mai ales în cea a rugbyului. În perioada 1967 – 1970, a fost angajat la Direcția Tehnică din C.N.E.F.S., ca instructor principal și secretar general adjunct al Federației Române de Natație.

Din 1970, s-a transferat la Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului, ca cercetător științific principal la Laboratorul de Metodologie, astfel că până în 1995 lucrează ca metodolog pentru echipele naționale și olimpice de lupte greco-romane, box, hochei pe gheață și, cu precădere, handbal, având o contribuție esențială la rezultatele extraordinare ale handbalului românesc din perioada respectivă. Tot ca metodolog, a activat și în colectivele tehnice, care au asigurat participarea naționalei de rugby la trei Cupe Mondiale (1987, 1991 și 1995).

După pensionare a rămas la fel de activ în lumea sportului, pe care nu a abandonat-o niciodată. Împreună cu D. Mihalache a publicat lucrarea intitulată „Rugby”, iar ca autor unic a publicat peste 30 de lucrări de specialitate și nenumărate articole și comentarii de presă pe specific.

Figurează în calitate de coautor și secretar al colectivului de autori al primei ediții a Enciclopediei Sportului și în calitate de colaborator principal al celei de a doua ediții. În anul 2000 a fost desemnat Senior Editor al publicațiilor de specialitate „Rugby Magazin” și „100% Rugby”. Din 1998 a  fost, pe rând, președinte al Comisie de Disciplină și al Comisiei de Apel, iar din 2006 și membru al Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Rugby.

În anul 1983 a fost decorat cu „Meritul Sportiv” clasa a III-a, iar în 1988 a fost distins de către C.N.E.F.S. cu titlul de „Merite în Activitatea Sportivă”. Clubul Steaua și Federația Română de Handbal i-au acordat mai multe diplome de excelență și onoare. În anul 2007, Fundația Culturală Antares i-a acordat Medalia de Aur a Ordinului Cavalerilor Danubieni, în grad de Comandor.

Din anul 2006, Mihai Cojocaru este membru activ al Clubului Seniorilor, iar din 2008 al Asociației Internaționalilor de Rugby, îndeplinind și funcția de Senior Editor al acestei asociații.

Iertați-ne, doamnelor, pentru că ne-am gândit doar la fiii voștri, nu și la dumneavoastră

Campionatul național de tenis de masă Special Olympics, la a V-a ediție

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *