04.12.2016

Canon l-a adus în România pe Jeff Ascough, fotograf de nuntă apreciat

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Jeff Ascough, desemnat de revista American Photo unul dintre cei mai buni 10 fotografi de nuntă din lume, a venit în România pentru a susține o serie de prezentări dedicate fotografiei de nuntă și eveniment.

E interesant de știut că Jeff a fost clasat de BBC în top 5 fotografi de nuntă din lume, iar revista Professional Photographer l-a numit unul dintre cei mai mari 100 fotografi din toate timpurile.

Fotografiile sale au fost expuse în galeria Getty din Londra, în cadrul faimosului festival de fotojurnalism „Visa pour l’image” din Franța, dar şi în numeroase expoziții de fotografie din toată Europa.

În anul 2008, acesta s-a alăturat programului de ambasadori Canon, program prin intermediul căruia împărtăşeşte din experiența sa cu alți fotografi pasionați ai lumii. Kit-ul său de fotograf conține o serie de echipamente Canon, modelul sau preferat fiind Canon EOS 5D Mark III.

Luna februarie este luna Canon: pe lângă evenimentele care îl au ca invitat pe Jeff Ascough, Canon aduce în România și primele demo-uri ale noului vârf de gamă DSLR – EOS-1DX Mark II. Construit pentru a oferi fotografilor un avantaj față de competiție încă din prima secundă a declanșării, modelul EOS-1D X Mark II are ca funcţii-cheie imagini clare, cu o precizie AF incredibilă, ultra-viteză și performanță fiabilă pentru a surprinde fiecare moment, filmare avansată în 4K ce aduce poveștile la viață, precum si output și management de mare viteză al imaginilor.

De asemenea, a ajuns și primul demo al modelului EOS 80D, o cameră foto versatilă, cu care veți surprinde imagini spectaculoase și filme Full HD, îmbinând tehnologii de imagistică de vârf – inclusiv un nou senzor CMOS de 24,2 megapixeli, un procesor DIGIC 6, un sistem AF în 45 de puncte de tip cruce și o rată de declanșare rapidă de 7 cadre pe secundă.

Credits to Jeff Ascough

Credits to Jeff Ascough

Despre autor: Bianca Ceică

Povestaș cu dor de ducă. Mică maestră de mari isprăvi 2.0 pe biancaceica.ro și pe cristianchinabirta.ro. :)

Nu ți-ai găsit încă practică? Hai la „Stagii pe Bune” pe 19 martie

Google a ales proiectele câștigătoare la Digital New Initiative

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *