26.09.2016

Sunt Un Țăran pentru că bunica mea a zis să nu mai fiu

Am acceptat că sunt un țăran cu sufletul împăcat. Pentru că, atunci când m-a sunat Marta Ușurelu să mă întrebe dacă sunt ok cu acest concept, am re-plecat brusc undeva în Suciu de Jos, la poalele Munților Tibleș, în Maramureș, unde mi-am petrecut mare parte din vacanțele copilăriei. Printre țărani. Fiind un pui de țăran.

Bunica mea din Suciu de Jos (Măria lu Filip) – pe bunicul din partea mamei nu l-am cunoscut, s-a dus cu mult înainte să apar eu pe lume… – m-a pus la multă muncă. Am fost la coasă, la fân, cu bivolii, la pus de cartofi, la rânit (curățat) grajdul, la stână cu oile, am făcut de toate. Munci tare grele, mai ales pentru un copil. Și, de fiecare dată când mă întorceam acasă epuizat, bunica nu uita să îmi spune: ”vezi, dragu mami, cât îi de greu să fii țăran… Tu să faci școală, să ajungi domn, nu țăran ca noi”.

Atunci nu am înțeles de ce trebuie să mă supună la atâtea cazne numai ca să vreau eu să ajung domn, să nu mai fiu țăran. Eu oricum asta îmi doream (gândeam cu mintea de copil de atunci)! Vreau să fiu domn și fără să curăț după porci. Vreau să fiu domn și fără să îmi rup brațele cărând gunoiul pe câmp! Vreau să fiu domn fără să muncesc aspru și toată ziua ca un țăran!

Abia după mulți, mulți ani am înțeles ce lecție de aur mi-a dat bunica mea. Pentru că, dacă nu aș fi trecut prin toate chinurile vieții de țăran, nu aș fi reușit niciodată să înțeleg cu adevărat unul din principiile de bază pe care mă bizui astăzi în tot ce fac: trăiește-ți viața în așa fel încât să îi ajuți pe cei din jurul tău să fie mai buni decât tine. Pentru că, astfel, și tu vei deveni mai bun.

Aceasta a fost lecția bunicii mele. Nespusă în multe cuvinte, nepredată după reguli școlare, dar pe care mi-am asumat-o cu toată ființa mea. Învățătură pe care o aplic indiferent că este vorba despre familia mea sau despre colegii alături de care am bucuria și onoarea să lucrez.

De ce recunosc acum că sunt un țăran

Cumva, implicarea mea în această campanie aduce cu sine o oareșce contradicție logică. Pe sistemul ”păi, dacă tot zici că era nașpa să fii țăran, de ce zici acum că ești?”. Din punctul meu de vedere, chestiunea se explică după cum urmează:

chinezuAccept că sunt țăran pentru că doar atunci când uităm de unde am plecat nu știm niciodată unde trebuie să ajungem cu adevărat.

Accept că sunt un țăran pentru că așa am un punct teribil de referință. La care să raportez fiecare etapă din viața mea și la care să mă reîntorc permanent. Ferice de cei care avem un astfel de punct de referință, care să ne ofere o perspectivă sănătoasă asupra devenirii noastre.

Accept că sunt un țăran pentru că asta aduce cu sine o responsabilitate foarte mare. Față de generațiile care urmează după mine și pentru care sunt un model. Și față de generațiile dinaintea mea, care au făcut tot posibilul ca eu să nu mai fiu țăran și să am o viață mult mai bună.

Care-i ideea cu campania Sunt Un Țăran

Unii mai hâtri dintre voi (ca să nu vă zic altfel) ne-ați acuzat că, de fapt, încercăm să idealizăm țăranul român cu campania asta. Și că – furculition – țăranul român nu e chiar așa cum zicem noi că este. Numai că, vedeți voi, noi nu asta zicem. Nici pe departe că țăranul român este numai roz, cum ar veni. Nici pe departe. Ci spunem doar atât: nu toți țăranii sunt nașpa. Și nicidecum atât de nașpa încât calificativul ”țărane” să fie unul peiorativ.

Hai să v-o zic mai direct. Să ridice mâna sus cei care sunteți deranjați de faptul că un occidental pune semnul egal între un român corect (ca să îi zic generic) și un infractor cu cetățenie română. Este că generalizarea asta vă sparge în paișpe feng shuiul? Este că nu vă regăsiți de nici o culoare în aceeași oală cu infractorul cocalar? Păi, atunci, voi de ce comiteți aceeași greșeală ca occidentalul cu pricina și puneți toți țăranii în aceeași oală?

Cam despre asta este vorba în această campanie: a separa apele semantice, dacă vreți, când vine vorba despre folosirea termenului de ”țăran” și de a ieși din păcătoșenia clișeistică, cea care aruncă acest termen într-o zonă negativă.

Cam câți au recunoscut până acum Sunt Un Țăran

Counterul de pe siteul campaniei arată în momentul în care scriu eu aceste rânduri că vorbim despre 19.295 de români care au recunoscut public ”Sunt Un Țăran” în campania inițiată de prietenii de la Revista Biz. Aproape 20.000 de români cărora nu le este rușine să spună clar și răspicat acest lucru. Îi salut cu maxim respect și le transmit maxime mulțumiri pentru gestul pe care l-au făcut.

Bivolii-225x300Hai să vă dau un exemplu de țăran, ajuns pe la înalte curți domnești (Parlamentul European), care nu a uitat de unde a plecat. Și nu numai că nu a uitat de unde a plecat, dar o roade sufletul că există niște strâmbăciuni prin meleagurile în care a copilărit. Este vorba despre Codruța Filip, consăteancă de-a mea din Suciu de Jos, Maramures.

Ce face Codruța? A constituit Asociația Zestrea Maramureșului și a dat drumul unei campanii de promovare a produselor tradiționale și ecologice ”Ultimii bivoli din Țara Lăpușului”. A scris și o scrisoare adresată ministrului Agriculturii, în care aduce argumente pentru implicarea instituțiilor statului în această inițiativă.

Români ca ea sunt mulți. De unii nici nu auzim. Niște domni, prin tot felul de funcții înalte. Dar cu sufletul tot de unde au plecat. Niște țărani. Pe care eu îi respect din tot sufletul meu.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Patru fotografi români nominalizați la Sony World Photography Awards 2016

Canapeaua Artiștilor, proiect Kooperativa 2.0

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *