08.12.2016

Inspirat de ultimul clip Carla’s Dreams, am făcut analiza clipului Nicolae Guță – Ne despărțim frumos

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Later edit: Tare aș vrea să fi așa cum zice Cristina Bazavan. Sau, mă rog, să fie și de acum înainte…

——————————–

După ce am scris că m-a cam pleznit peste feng shui ultimul clip Carla’s Dreams, au fost unii care mi-au zis că nu am înțeles eu subtilitățile clipului și m-am rezumat doar la superficialități. Mă rog, unii au zis mai urât, ceea ce nu face altceva decât să dea apă morii se-nvârtește, adică nu, la apa morii mele, când ziceam că lărgirea audienței pe sistem sfârc și bucă aduce oamenii de care numai cei care se simt mândri de ei pot să se simtă mândri, ca să zic așa.

Evident, am ales să mi se fâlfâie secvențial de părerile lor. Sunt un arogant, știu. Dar Florin Grozea, pe care îl apreciez, mi-a zis cam același lucru, pe facebook, făcându-mi o analiză, pe care eu am decis să o cataloghez simpatică și atât, a clipului cu pricina. I-am răspuns că, pe sistem de analiză de asta, pot să zic și eu lucruri înălțătoare despre un clip al lui Guță (că tot vorbeam în postarea inițială despre un proiect joint venture Guță’s Dream). Florin a zis ”ia”. Și eu am zis ”bine”.

Aveți mai jos analiza realizată de mine pentru clipul lui Guță, intitulat ”Ne despărțim frumos”. Cu mențiunea, ca să fie clară treaba, că nu o să reușească nimeni să mă convingă de faptul că în clipul Carla’s Dreams s-au vrut nuș ce profunzimi de mesaj și că nu este mai mult decât o alternanță de buci, sutiene, craci și six-pack menită să miște masiv contorul la vizualizări. Așa, ca să fie clar cum stăm.

———————–

Din start ne frapează lipsa rococoului. Pentru că prezența a doar două personaje în clipului unei piese atât de ofertantă prin mesagistica sa impune prin minimalismul său, dovedind aplecarea creatorului către tendințele moderne, axate pe vorba brâncuziană despre simplitatea ca o complexitate rezolvată.

Din punct de vedere vizual, observăm propensiunea către negru. Care pare, la prima vedere, că joacă rolul principal, dar, în fapt, negrul are rolul de a potența albul care izvorăște din pielea celor două personaje, trimițând întreaga atenție a receptorului către față și mâini, reușind, astfel, o subtilă direcționare focusată pe esența mesajului clipului: Guță și balerina.

De remarcat, de asemenea, faptul că versurile cantautorului sunt foarte bine completate de limbajul non-verbal al balerinei, care, tradus, punctează prin mâini, fiecare vers, cu ceva ce s-ar putea traduce, dacă am fi un pic mai atenți, prin ”îhî, aha, ieheeee”, ceea ce aduce plus-valoare lirismului intrinsec al piesei.

Versurile sunt, oricum, de departe, aspectul cel mai generos întru disecare a creației muzicale. Chiar din incipiența melodiei, intrăm în ceea ce am putea spune că este misunea auctorială a cantautorului: ”Dintr-o sută de bărbați/99-au fost trădați/Astaaaaa-i viaaaaaaața”. O subtilă, dar elocventă tocmai prin subtilitatea conținută, metaforă despre efemeritatea relațiilor interumane, în special cele bazate pe intromisionări sentimentale.

Continuarea ”Nu o să te pot ierta/E clar ca bună dimineața” face coerent relaționarea dintre versuri și vizualul preponderent ales pentru a ilustra versurile, căci claritatea bunei dimineți trimite, în fapt, la încă o focusare (deloc fortuită) înspre fața și mâinile cantautorului și a balerinei.

Dar cele două emulsii sintagmale nu au făcut altceva decât să pregătească terenul pentru esența piesei, o adevărată filosofie de viață: ”Nu-s primul, nici ultimul/Care-i plânge sufletul. De remarcat tranziția bruscă și neașteptată de la iluminismul bunădiminețian la bacovianul ”plânset al sufletului”, de un lirism subterfug și de o binecuvântată radiere sinestezică, ce ne trimite cu percepțiile în zona proustiană, cu vagi, dar intens resimțite, conotații freudiene târzii.

Nu-s primul, nici ultimul” incumbă teza spengleriană a ciclicității istorice, care este cu atât mai tragică cu cât se întâmplă la nivel personal, nu la nivel de nație, popor sau civilizație, căci identificarea persoanei al cărui suflet plânge ne face și pe noi, receptorii, să rezonăm cu totul altfel decât la drama unui, să zicem, popor și să devenim, într-un mod ce reamintește de zoroastrism, una și unul, ființă fără echivoc, fără început și făr de sfârșit, cu Guță.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Puteți să începeți să votați la Premiile ForeverFolk 2015

Drapelul de luptă al lui Avram Iancu e ca Mama Omida. Sunt mai multe…

2 comentarii

  1. vineri, 22 ianuarie 2016, 15:46

    Nu am avut curaj saascult piesa. Dar iau de buna analiza pe text :)) plansetul bacovian m.a dat pe spate!

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde
    • vineri, 22 ianuarie 2016, 16:03

      Gabriela, fii barbata! :)) Sau nu, da-i pace, ca nu ai pierdut nimic daca nu ai ascultat-o, trust me :D

      Thumb up 2 Thumb down 0

      Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *