11.12.2016

Cât este de important pentru copii să cunoască regulile de circulație?

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Zi urâtă, mohorâtă, cu o burniță de aia bacoviană. Mă grăbeam să ajung la un eveniment. Ajung la o trecere de pietoni cu semafor. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, văd că nu vine nici o mașină și, grăbit nevoie mare, dau să trec. Fac un pas înspre stradă, după care mă răzgândesc, fac pasul înapoi pe trotuar și decid să aștept culoarea verde a semaforului. Pentru că de partea cealaltă a trecerii, am văzut o mamă, de mână cu un copil de vreo 6 ani.

Mama a văzut ce am făcut, zâmbește și înclină din cap, a salut aprobator. Pentru că a înțeles de ce m-am oprit: ca să nu dau un exemplu prost copilului.

Da, știu ce veți spune. Și aveți dreptate: dacă nu vedeam copilul, treceam? Da, treceam. Nu am nici o scuză. Aia cu graba este doar așa, ca să zic ceva, dar nu ține. Este atât de ușor să ne găsim scuze că nu suntem cetățeni responsabili… Pentru că, dacă îmi permiteți, a nu da exemple proaste celorlalți înseamnă exact asta: a fi un cetățean responsabil. Iar când vine vorba despre copii, puteți înmulți această responsabilitate cu cât vreți voi, de câte ori vreți voi.

mobile kids 4Tare îmi place, din această perspectivă, programul Mobile Kids, organizat de Mercedes-Benz România, în parteneriat cu minunații (eu așa le zic mereu) de la Salvaţi Copiii. Anul trecut am avut ocazia să mă entuziasmeze reacția copiilor, când i-am văzut la lucru pe Andi Moisescu (ambasadorul programului), mascota Moki și reprezentanții Mercedes-Benz România. Am înțeles atunci cât este de important pentru copii să discute – da, este atât de ușor… – despre regulile de circulație pe limba lor, dacă vreți. Și să pornești de la reacțiile lor ca să le explici, apoi, ce este corect, ce este bine în ceea ce privește siguranța rutieră.

Am decis atunci să încerc, de câte ori pot, să pun și eu umărul la acest program. Pentru că este chiar păcat să nu salutăm astfel de inițiative, care, dincolo de orice, salvează vieți. Dacă vi se pare că e mult spus, vă rog să vă gândiți că peste 8.500 de copii au fost implicați în programul Mobile Kids din 2013. 8.500 de copii care au discutat despre reguli de circulație și care au învățat cât este de important să știe cum să circule. 8.500 de copii care au devenit, astfel, mici cetățeni responsabili. Și care au primit bazele pe care să construiască modul în care ei se raportează la siguranța rutieră. Mie asta mi se pare fabulos!

Ca să înțelegeți mai bine ce îi mână în luptă cei de la Salvați Copiii, am rugat-o pe Andreea Hagiu, coordonator program Mobile Kids, să îmi răspundă la câteva întrebări, în numele organizației. Vă recomand să citiți acest interviu. Și să ziceți un ”mulțumesc” în gând pentru cei care, asemeni Andreei, derulează aceste inițiative extraordinare. Respect!

Cristian China-Birta: Cât este de important pentru copii să cunoască regulile de circulație? Întreb pentru că așa ceva este mai degrabă perceput ca venind din trecut, faza aia cu educația rutieră obligatorie.

Andreea Hagiu: În contextul agitației pe care o regăsim în special în orașele mari, este cu siguranță nevoie să îi învățăm pe copii să se protejeze atunci când circulă pe stradă. Statisticile sunt îngrijorătoare și ne arată că accidentele rutiere reprezintă una din cauzele mortalității în rândul copiilor – anual, 116 copii mor în accidente de mașină, iar 6.556 de copii și adolescenți sub 20 de ani sunt răniți în accidente de mașină.

mobile kids 2Pentru noi, cei de la Salvați Copiii, educația copiilor este primordială și considerăm că este datoria noastră, a adulților, să oferim copiilor informații relevante pentru fiecare aspect care are impact asupra vieții lor. Copiii trebuie educați astfel încât să fie responsabili de la vârste mici, să respecte regulile de circulație pentru a se proteja și pentru a îi proteja pe cei din jur, pentru ca mai târziu să devină adulți responsabili în trafic (mai ales ca mulți dintre ei vor deveni, probabil, șoferi).

Cum reacționează copiii la întâlnirile cu Moki și cu lecțiile de circulație? Care este feedbackul principal pe care îl obțineti de la aceste întâlniri?

Copiii sunt foarte curioși să afle cât mai multe informații în timpul sesiunilor derulate de voluntarii noștri. Ei își manifestă un interes ridicat pe durata orelor și sunt foarte receptivi, mai ales că voluntarii sunt tineri care abordează temele din timpul lecțiilor prin metode interactive, de învățare de la egal la egal, foarte atractive pentru elevii de școală primară cărora ne adresăm din 2013, de la începutul programului Mobile Kids, timp în care 8.500 de copii au participat la lecțiile noastre de educație rutieră.

În acest mod, copiii petrec o oră antrenantă, în care se pune preț pe implicarea lor, iar cei mai mulți ne roagă să revenim pentru că lecțiile sunt distractive. Doamnele învățătoare sunt, în aceeași măsură, încântate de prezența voluntarilor la clase și de informațiile oferite elevilor. Bineințeles, mascota Moki stârnește cu precădere interesul copiilor, care de cele mai multe ori vor să plece cu el acasă.

mobile kids 3Cum se pot implica părinții în aceste lecții? Cât este de importantă această implicare?

Părinții pot completa informațiile oferite de voluntarii Salvați Copiii prin activități practice, amintindu-le celor mici de responsabilitățile caracteristice vârstei lor în momente specifice – traversarea străzii, plimbarea cu bicicleta folosind echipamentul de protecție sau cedarea locului în autobuz persoanelor vulnerabile.

Desigur, cea mai importantă formă de implicare a părinților este propriul exemplu, arătând copiilor cum și adulții respectă regulile din trafic, puterea exemplului fiind adesea o importantă formă de educație. Copiii tind să ii imite pe cei mari, mai ales pe părinți, astfel că este de preferat ca aceștia să le ofere drept exemplu un comportament responsabil.

Dacă ar fi să arăți cu degetul către cea mai mare problemă pe care o au copiii în ceea ce privește educația rutieră, care ar fi aceasta?

Problema semnalată chiar de ei este legată de ceea ce menționam la întrebarea anterioară – ei sunt adesea martorii situațiilor în care părinții nu respectă regulile de circulație, deși tot ei sunt cei care le spun copiilor că ar fi bine să facă acest lucru. Ori atunci când faptele părinților invalidează informația transmisă copiilor, cei mici nu mai conștientizează cât de grave pot ajunge sa fie consecințele unui astfel de comportament.

Cum vezi implicarea instituțiilor statului în educația rutieră pentru copii?

Încep prin a sublinia importanța orelor de educație rutieră la fiecare din ciclurile de școlaritate. În prezent, există o materie opțională de educație rutieră pentru clasele primare, iar ea poate fi predată copiilor la decizia reprezentanților școlii. Ar fi util ca din ce în ce mai multe instituții școlare să introducă materia de educație rutieră la clase.

Organizația Salvați Copiii, cu susținerea Mercedes-Benz România, face eforturi pentru ca programul Mobile Kids să se extindă la cât mai multe clase, iar susținerea instituțiilor școlare este extrem de importantă pentru ca aceste informații atât de utile să poată ajunge la cât mai mulți copii din România.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Amatori de festivaluri, pregătiți-vă! În august avem SpellGround Festival, lângă Cetatea Capidava

5 lei

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *