04.12.2016

Premieră! O echipă transnistreană la Cupa Unirii de minifotbal de la Iași

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

În acest week-end, la Iași, mai precis în perioada 15-17 ianuarie, va avea loc o nouă ediție a Cupei Unirii la minifotbal. Este, deja, o competiție care a căpătat tradiție, fiind organizată sub Copou cu o frecvență care îi dă dreptul să figureze în agenda împătimiților acestui sport care încă nu e sport (voi reveni în finalul articolului cu explicații).

Turneul unirist se desfășoară întotdeauna în perioada hibernală, iar acum a notat un record de participare, 26 de echipe confirmând deja faptul că vor veni să joace în dulcele târg moldav.

cupa unirii iasi minifotbalVor fi echipe de pe ambele maluri ale Prutului, dar, premieră, și din Stânga Nistrului. Doza de inedit este dată de faptul că o echipă din Transnistria, Inter Dnestr Com Tiraspol, s-a înscris în competiția ieșeană.

Sigur că o astfel de apariție generează curiozitate, așa că am încercat să aflu mai multe despre iubitorii balonului rotund de pe firul Nistrului. Echipa reprezintă o companie de internet și telefonie mobilă din Transnistria, care are puternice legături socio-fotbalistice. Inter Dnestr Com (abreviat IDC) este sponsor general al multiplei campioane a Moldovei, Sheriff Tiraspol. Numele formației se poate vedea pe tricourile galben-negrilor, în competițiile interne ale Republicii Moldova, dar și pe palier european.

Băieții de la IDC nu sunt profesioniști, ci sunt o mână de oameni legați între ei prin interesul de serviciu, care, în timp, a fost dublat de strânse prietenii. Ghiciți unde s-au cimentat aceste prietenii. Nu aveți cum să greșiți! În orele de după program, când ei se întâlnesc săptămânal să joace minifotbal, uneori chiar și în competiții organizate.

Faptul că, în pofida unor tendințe politice inverse, o echipă transnistreană vine să joace la Cupa Unirii de la Iași, reprezintă, cel puțin în opinia mea, un semnal cât se poate de clar: sportul, în cazul de față minifotbalul, este un limbaj comun, o forță motrice a societății contemporane, care poate estompa divergențe ideatice și ideologice.

Nu pot decât să îmi declar simpatia față de această formație, IDC Tiraspol, alcătuită din prieteni și colegi de serviciu, care a avut frumoasa nebunie să participe la Cupa Unirii de la Iași. De asemenea, sper ca astfel de acțiuni comune, în care să fie implicate echipe din teritorii și regiuni unde politicienii stagnează de decenii, să găsească și mai departe continuitate.

Ca și Sheriff Tiraspol, clubul emblematic al Moldovei, IDC Tiraspol se bazează, dincolo de efemeritatea rezultatelor, pe o puternică latură socială a activității sportive. Dacă Sheriff are o academie prin care culege copiii de pe stradă, IDC Tiraspol la fel, gândește oportunitatea minifotbalului ca pe un vector de relații publice interne, prin care echipa profesională se unește și aduce în comun valorile personale ale angajaților.

Conform acestei ipoteze, foarte des întâlnită de altfel la echipele de minifotbal înființate de companii, poate că și Ministerul Tineretului și Sportului de la București ar trebui să mai reflecteze asupra dosarului depus de Federația de Minifotbal din România. Deocamdată, minifotbalul nu este, în perspectiva legii românești, disciplină sportivă recunoscută oficial, iar eforturile întreprinse în acest sens s-au împotmolit, la diverse etape, în câteva rânduri.

La final vă invit deci încă odată la Iași, unde se va juca timp de trei zile non-stop, de la ora 9.00, până la 19.00. În afara transnistrenilor, vor mai fi echipe de la Chișinău, București, Suceava, Focșani, Vaslui, Bârlad, Constanța și, evident, Iași.

Iată și componența grupelor:

Grupa A: Neatza si Prietenii Bucuresti, Biotop Iasi, XXL Media Grup Apa Canal Chisinau, Lupii Negri.

Grupa B: Auto Driver Premier Soft, Inter Dnestr Com Tiraspol, Inter Vaslui, Enadani Piatra Neamt, UTI.

Grupa C: Imperium EBS, El Paso Chisinau, Pabo Team Chisinau, Atletic Barlad.

Grupa D: Coriolan Bacau, Liberto Iasi, HTR Spedition, Excelsior Constanta.

Grupa E: Tazz Manschaft Bucuresti, Colosseum 2005 Iasi, Unistil Vaslui, AS Aroneanu, Linda Eco Til Suceava.

Grupa F: Torpedo Chisinau, B&B Bucuresti, United Focsani, Dafin Iasi, Real Team Souflaki.

PS: Cei care ajung la Iași îl vor vedea la fața locului și pe fostul mare fotbalist italian Giancarlo Antognoni, cel redus la tăcere de Boloni și Țicleanu, pe când squaddra azzura era campioană mondială. El este invitat de onoare al organizatorilor ieșeni, fiind gazdă simbolică a Cupei Unirii.

#CeVrăjiMaiFacBloggerii Bazavan o arde cu povestea primului poster 3D cu un sportiv

Ce învățăm noi din faptul că o bere americană are parteneriat cu o echipă românească de fotbal american?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *