06.12.2016

Cum m-a făcut Cabral să scriu despre un foarte frumos Spam

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Ce vedeți mai jos este o combinație între un fel de mea culpa și o idee pe care o am de ceva vreme. Partea cu mea culpa vine din faptul că mă simt oareșcum vinovat că nu am apucat să scriu despre albumul foarte bun ”Drumul” (este pe locul 2 în topul meu în ceea ce privește albumele de folk scoase anul trecut) de Cosmin Vaman, Alexandra Andrei&Trupa SPAM. Iar ideea de care vă spuneam zice așa: cum ar fi să împrumut într-o postare ton of voice-ul unui blogger și să scriu la mine pe blog de parcă aș fi el :) Un exercițiu prin care să mă provoc să fac niște lucruri noi, cum ar veni :)

Astăzi săvârșesc această chestiune. Căci postarea lui Cabral, în care laudă gașca faină cu pricina (și care m-a bucurat teribil!), îmi ridică mingea la fileu, ca să zic așa. Drept pentru care pornesc de la ce a scris el și scriu și eu :)

———————-

Nu pot. Știu cum se face, asculți un album care te atinge la coracon, te gândești că ar trebui să spui lumii despre el, dar parcă nu l-ai expedia așa pe repede înainte, tocmai pentru că ți-a plăcut tare mult, dar apoi nu mai găsești timp să scrii despre el (ești om ocupat, firește) și timpul trece…

Doar că apoi vezi că alții, mai ocupați decât tine, și-au făcut timp să scrie și te apucă un pic rușinea. Așa că vrei și tu să lauzi, căci sunt prea buni!

Treaba e așa: am ascultat de vreo cinci ori, pe puțin, albumul ”Drumul”. Și de fiecare dată am găsit noi și noi chestii care să îmi dea apa la moara scriiturii despre el. Dar am avut o nebunie de program în ultima perioadă încât în afară de a-mi pune un steguleț în taskuri altceva nu am reușit să fac.

Dar azi am reascultat albumul (de fapt îl ascult în timp ce scriu aceste rânduri). Am început cu prima piesă. Apoi a urmat a doua. Și tot așa. Merge albumul lejer în boxe.

Cosmin, Alexandra și Trupa Spam sunt funny, le au cu suflețelul și le știu și pe astea cu tristețea. Vă recomand să stați cu urechea pe ei. Merită :)

—————–

Și, pentru că am promis că anul acesta o să scriu mai mult despre muzica pe care o ascult, pe sistem de #CatalogulDeAlbume, se cuvine să dau și o notă albumului ”Drumul”. Așa că simpaticii cu pricina primesc un sănătos și nu prea pentru oricine accesibil 8,5 din partea mea. Vă recomand la maximum să cumpărați albumul. Să îmi ziceți mie polocingonezul dacă nu o să vă placă :)

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cum poți primi până la 1500 lei înapoi dacă achiziționezi produse Canon

De ce am donat 100 de lei pentru superba echipă Hospice, care va alerga la LA Marathon

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *