09.12.2016

Cum poți primi până la 1500 lei înapoi dacă achiziționezi produse Canon

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Așa, ca un fel de dat din bucătăria internă, ai mei râd de mine când vine vorba despre scule de fotografie. Pentru că, în afară de a le seta pe automat și de a apăsa butonul, cum ar veni, io nu știu ce altceva să fac :)) Stați liniștiți, să nu credeți că nu au încercat mai mulți să mă inițieze în tainele fotografiei (mă rog, taine, ceva acolo, să nu par picat din aeroplan). Căci au fost mulți voinici care și-au spetit puterile să mă lumineze. Dar jaba efortul, tot pe automat am rămas :))

Deși, deși, deși tot s-a legat ceva de mine. Adică tot am învățat ceva basic, gen ”nu tăia picioarele oamenilor” sau ”vezi că la intersecția unor linii se află punctul la care se uită oamenii la fotografii”. Adică ceva basic, mă înțelegeți. Și aplic aceste chestiuni în ce mă mai joc eu pe Instagram, par egzamplă. Dar tot pe automat sunt setat :))

Mă uit cu oareșce curiozitate și cu și mai mult respect la cei care sunt de partea cealaltă a galaxiei față de mine când vine vorba despre scule de fotografiat. Și care pot discuta cam 76978586 ore despre un obiectiv Canon, să zicem, după care trec la alt obiectiv, pe care îl expediază rapid din vorbe, în doar 57642 ore :)) Mi se pare fascinant să ai atâta pasiune și să vrei să știi mai mult și mai mult și mai mult despre chestiunea în cauză. Fascinant, zic!

Trag nădejde că cei mai mulți dintre voi sunteți undeva pe la mijloc. Adică nu pe automat ca mine, dar nici pasionați cu pedala fotografică apăsată la maximum, cum ar veni. Adică vă place să aveți niște scule decente și să vă delectați cu niște instantanee (așa li si zice, da? :D), niște piedici în calea uitări (doamne, ce îmi place clișeul ăsta…). Adică, bref, sunteți niște oameni normali :))

Pentru cei care vă regăsiți în ultima categorie, cred că informația despre Canon Winter Cashback vine la fix. Mă rog, și pentru pasionați, dar ei deja sunt la curent cu astfel de chestiuni, zic :) Mai așa de la peluza vieții unde îmi place să mă situez, eu zic simplu că, dacă tot vă bate gândul să vă luați niște scule Canon (aveți pe site produsele aflate în promoție), mai bine să o faceți până pe 14 februarie, ca să profitați de oferta asta.

Găsiți pe site pe larg ce și cum, eu vă fac aici doar o sinteză, ca să vă faceți o idee:

  • toți cei care cumpărați produse Canon până pe 14 februarie o să primiți o anumită sumă de bani înapoi. Valoarea sumei returnate este cuprinsă între 70 – 1500 RON, în funcție de produsul Canon achiziționat.
  • traseul pe care trebuie să îl urmați este așa: după ce cumpărați produsul, intrați pe siteul promoției, completați toate câmpurile de acolo (atenție, este foarte important să le completați pe toate!), după care primiți un mail de aprobare a cererii
  • plata aferentă valorii de Cashback se va efectua prin transfer bancar, în contul menționat în formularul de înregistrare.
  • ATENȚIE: nu se va efectua nicio plată în numerar.

Acestea fiind spuse, vă urez cumpărături fericite. Sau fotografii reușite. Sau un an nou fotografic înfiorător de bun :))

CanonCEE_WCB15_RO_tcm136-1332030

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Cât de faine sunt rafturile astea invizibile pentru cărți…

Cum m-a făcut Cabral să scriu despre un foarte frumos Spam

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *