06.12.2016

Cum am organizat o masă de Crăciun la birou folosind doar… Office 2016 :D

Află cum poți să câștigi o Dacia Duster Laureate și alte zeci de premii.

Vă spun din start că ce o să vă raportez mai jos este unul dintre cele mai faine momente pe care le-am petrecut la Kooperativa 2.0. O să înțelegeți mai jos de ce zic asta. Cu pofta de rigoare inclusă precum TVA :D

masa craciunIdeea de la care a pornit isprava a fost una foarte simplă: cum ar fi dacă aș da io o masă de Crăciun surpriză pentru colegii din Kooperativa 2.0 chiar la sediu. ”Complicii” de bază au fost Mazilique și Sânziana Pop, fără de care, desigur, maximum ce aș fi putut face ar fi fost să comand o pizza sau ceva :)) Cu mențiunea că provocarea pentru noi trei a fost să pregătim toată această surpriză exclusiv prin intermediul toolurilor pe care ți le oferă noul Microsoft Office 2016.

Evident că, inițial. chiar ne gândeam că o să ”trișăm” un pic și o să ne auzim și pe telefon sau să ne vedem live and acoustic, căci, nu-i așa, din prima ți se pare că nu ai cum să te bazezi doar pe Office 2016 să faci o astfel de ispravă. Dar, de fapt, a fost foarte ușor. Mult mai ușor decât v-ați închipui. După cum vă raportez mai jos.

Cu Sânziana am povestit prin Skype (în caz că nu știați, Skype este integrat în Office Online) despre ce ar vrea să facă, i-am făcut un tur al biroului (colegii nu se prindeau de ce mă învârt eu prin Kooperativa 2.0 cu laptopul în mână :D), mi-a mai pus niște întrebări, am stabilit detaliile și gata, atât a fost tot. Și a fost de ajuns. Căci următorul pas a fost să vină la sediu să se apuce de înfrumusețat.

După ce Sânziana a aranjat meeting roomul nostru (după cum puteți vedea în filmarea de mai jos) și m-a invitat să văd dacă îmi place, am rămas cu gura căscată. Și cu sentimentul acut că această parte a sediului nostru nu va mai fi niciodată la fel… :) Căci, după cum lesne puteți vedea, tot aranjamentul a fost unul superb!

În discuția cu Mazilique am folosit două tooluri integrate în Office 2016. Eu i-am trimis prin Sway (apropo, excelentă sculă pentru prezentări, excelentă; de acum înainte o să mă vedeți prin conferințe folosind-o) o scurtă descriere a Kooperativa 2.0, a ceea ce facem noi aici, a colegilor care o să fie prezenți, ca să își facă o idee și să se gândească la meniu. Ca răspuns, ea mi-a trimis un Power Point cu meniul. Unele din cele mai gustoase slideuri din viața mea :)) De prisos să vă spun că mâncarea a fost absolut delicioasă! Nu am alt cuvânt decât ăsta: DELICIOASĂ!

Puteți vedea în filmulețul de mai jos cum a ieșit. Adică beton de beton! Și toate aceastea făcute prin Office 2016. Și nici măcar nu am folosit Outlook (așa era ușor, vorba bancului :D) sau Office 365 Planner (am zis să complicăm puțin lucrurile, dar nu ne-a ieșit!). Bref, una din cele mai de gust activări ale unui brand din care am avut onoarea să fac parte :)

Înainte de a vă lăsa să vedeți filmul, trebuie să știți că muzica din fundal este asigurată de simpaticii de la Trupa Atelier, cu mulțumirile de rigoare că ne-au oferit această piesă ca să ”condimentăm” filmarea :)

Sărbători fericite vă doresc!

Posted by Cristian China Birta on Thursday, 24 December 2015

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Mișto ediția specială de bere Ground Zero pentru Zitec :)

Program educațional pentru 2000 de tineri romi și 870 de persoane seropozitive

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *